Etnoutopia (3)

De la români la dacieni

Motto: „În România  totul trebuie  dacizat” (Mihai Eminescu)

Teză: În rezultatul unei miraculoase etnoevoluții, românii vor redeveni treptat dacieni (o nouă minte, un nou corp). Astfel, ei vor constitui resursele umane ale viitorului stat-etnosistem Dacia Phoenix cu centrul administrativ Dacodava, amplasat într-o infrastructură subterană edificată în creierii Carpaților.

Remarcă: Când vorbesc și scriu în limba română despre daci, folosesc și un sinonim creat prin analogie: Scoția – scoțieni,  Elveția – elvețieni, Dacia – dacieni. În  loc de „dac/dacă”,  „daci/dace”,  îmi vine  mult mai ușor  să pronunț,  să declin substantivul și adjectivul  „dacian/ daciană”,  „dacieni/ daciene”.

În viața mea spirituală a existat o cotitură, un moment crucial, ând am conștientizat imperativul eminescian – „În România  totultrebuie dacizat”. În anii de studii la Universitatea de Stat din Leningrad (1961-1964), visam  să ajung  cercetător științific la Biblioteca Vaticanului, ca să aflu adevărul despre strămoșii noștri. Eram pasionat de civilizațiile Daciei şi Iberiei –  două aripi ale latinității, două  margini  ale  Imperiului Roman. Îi invidiam pe acei care posedă la perfecție limbile clasice și pot studia  arhivele imperiale.  La  cei douăzeci de ani  împliniți, mai visam  să scriu un roman  – „NOI, desculți prin Europa”. Dacă deplasarea ar fi fost liberă, ca în prezent, aș fi ajuns pe coasta Atlanticului numai cu pesmeți şi apă chioară. Mă vedeam străbătând  pe jos toată Europa, ostenit dar fericit,  răcorindu-mi picioarele zdrelite în apele reci ale oceanului … Uneori, visele tinereții  se împlinesc, fie și parțial  sau  prea târziu. Am ajuns, peste o jumătate de secol, în Iberia. Scrutam orizontul  la Monte Estoril, aproape de Lisabona, pe coasta atlantică a Portugaliei. Și, o lacrimă de copil se prelingea pe obraz. Târziu de tot, trăiam libertatea deplină visată în adolescență…

Posibilitatea de a pleca oriunde și a reveni acasă  din proprie dorință, nu cu aprobarea obligatorie a unui supervizor (куратора от КГБ), este mai importantă decât siguranța locului de muncă și abundența hranei de la ferma colhozului «Дружба» sau a sovhozului «Путь к коммунизму». Migrația nestingherită este sensul existenței gâștelor sălbatice naționaliste. Voința de a trăi în libertate, reprezintă o unitate de măsură. Cât de mult îți dorești să fii liber? Cuantificat, răspunsul la această întrebare servește drept un indiciu  calitativ al etno-psihicului. La nivel individual, setea de libertate ne ajută să descifrăm obiectiv diferența dintre un simplu individ și o personalitate. Iar la nivelul poporului, lupta pentru libertate si capacitatea de autoguvernare condiționează  și certifică atingerea de către acest popor a statutului  superior de  „Națiune”.

În momentul când mi-a trecut prin minte predicția: „noi, românii, putem materializa o realitate viitoare, care există deja, ca potențial, în trecutul nostru milenar”, totul a devenit istorie. Imperativul eminescian, s-a transformat  în idealul Dacia Phoenix-Dacia Felix. Iată și un extras din jurnalul ținut în acea perioadă, o viziune personală asupra viitorului românilor:  „În trecut, am  luptat cu un Imperiu necreștin. Și am obținut unele victorii morale.  Dar  nu le-am putut  fructifica  decât parțial. Căci apăruse  un alt Imperiu – creștin-ortodox. Acesta  ne „elibera” de Imperiul precedent. În prezent, deznaționalizarea noastră continuă. „Eliberatorii” ne mint  cu mituri internaționaliste. Noi îi derutăm cu un  simț nativ al  umorului. Simulând obediența, renaștem, ca Pasărea Phoenix. Instinctul autoconservării  s-a declanșat. Nucleul nostru genetic germinează întruna. A  încolțit deja sămânța dacilor liberi nemuritori. Zalmoxis este cu NOI! Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

În februarie 1990, am participat la  primele alegeri, relativ  libere,  din fostele colonii ale Imperiului sovietic. Am devenit, din primul tur,  „deputat al norodului”  în Sovietul Suprem al RSSM.  In consonanță cu imperativul formulat de poetul național – dacizarea totală , am intercalat în platforma mea electorală, elaborată în decembrie 1989 la Cernăuți, următoarele  două  puncte:  «Adoptarea unor legi și elaborarea unei strategii menite să asigure fortificarea vitalității Moldovei ca etnosistem, consolidarea tuturor resurselor disponibile (biologice, ecologice, creatoare, producătoare) și orientarea lor spre scăderea mortalității, creșterea natalității și longevității, ameliorarea fondului genetic și o nouă calitate a vieții materiale și spirituale»;    «Acordarea unui statut prioritar copiilor și tinerilor în procesul general de prosperare a întregii populații a RSSM. Renunțarea la actualul sistem de educație și învățământ, bazat pe valori străine de aspirațiile moldovenilor și ale celorlalte grupuri etnice conlocuitoare. Fondarea Asociației «Dacii Liberi» a tuturor copiilor și tinerilor români (moldoveni) din URSS».  La începutul anilor 90, la București, am elaborat „Homo agens-Dacul liber” – un ghid moral pentru potențialii susținători ai Proiectului de Țară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”.

Erupția tehnologică a secolului XXI și Noua Revoluție biologică transformă imperativul formulat de geniul  eminescian într-o o călătorie fascinantă, în care au pornit deja românii temerari. Asumându-și responsabilitatea pentru propriul destin, ei dispun acum de suficiente și solide argumente științifice pe care se axează revendicarea lui Zalmoxis. Etapele unei dacizării totale implică o evoluție naturală  –  de  la actuala stare de spirit la conștiința pură. Descoperirea și promovarea  perseverentă a adevărului istoric este o premisă importantă a dacizării românilor. Iar biologia credințelor constituie fundamentul revenirii românilor la o stare de spirit anterioară aplicării în Dacia a stratagemei Pax Romanica – invazie, genocid, creștinare forțată. Astfel, prin eliberarea de balastul doctrinelor impuse consecutiv  de străini și înlocuirea bio-valorilor statice limitative, românii vor  atinge un nivel existențial (cogito – agito) profund  superior. La procesul dacizării  contribuie din plin  și fenomenele gen ”Pasărea Phoenix”, ”Lebăda Neagră”, ”Pasărea Albastră” și ”unghiul-enigmă” al gâștelor sălbatice, codificat în genele lor și afișat pe firmament  în timpul  eternului periplu al migratoarelor.

În prezent, urmăresc  evoluția controversată a  dacologiei,  atât  în spațiul românesc, cât și pe alte meridiane. Personal, respect istoricii, de la Herodot până la contemporanii noștri, îi  felicit pe toți știutorii, care scriu și vorbesc despre traco-geto-daci. Mă bucură avalanșa descoperirilor științifice,  mai ales producția audio-video  și  documentaristica noii generați de investigatori ai trecutului nostru. Totodată, mă oripilează ignoranța sau perfidia unor criticii ai dacologiiei și cei care atacă „dacomania” din perioada comunistă.  Adevărul e că lovitura de stat de la 23 august 1944 a rupt România  de trecut. Treptat, prezentul comunist  devenea incert, fără perspectivă, iar foarte mulți români își doreau un viitor. Sub presingul Imperiului ideocratic bolșevic și al realismului socialist, istoricii români aveau doar un singur  reper moral viabil – miturile ancestrale și imperativul eminescian – dacizarea. Chiar dacă, conjunctural, acestea  erau  exploatate și de un conducător neliberal al Republicii  Socialiste România.

Foarte mulți  români de pretutindeni  își  căutau viitorul. Și l-au  găsit  în Dacia – un trecut îndepărtat, aproape imemorabil,  articulat de mituri. Și anume aceste mituri  prindeau rădăcini  și alimentau  speranța supraviețuirii. În perioada  comunistă, dacizarea  era  susținută prin opiniile exprimate de  exponenții elitei intelectuale. Un exemplu: „Invazia romană, căci invazie a fost oricât am colora-o, ne-a lăsat  o limbă nouă și mult sânge din acele părți ale imperiului  care nu ne erau propriu-zis străine… Prin penetrația romană nu s-a născut un popor nou, ci un popor  foarte vechi s-a modificat prin înrâurirea altuia  mai nou. Imperiul roman, formație  mozaicată, ca multe state cuceritoare, cu o civilizate de împrumut, înfățișa pentru Dacia un fenomen politic recent” (George Călinescu). Apropo,  este  sugestivă,  edificatoare și pledoaria exprimată, încă în 1933, de  titanicul  Mihail Sadoveanu: „Mărturisesc că nu înțeleg tocmai bine de ce  e nevoie  să se dovedească  latinitatea noastră exclusivă și nobleța noastră  de la Roma ca să devenim un mare popor. Aș înclina să mă bucur mai mult de o origine  geto-dacă, întrucât acești vechi pământeni, geto-dacii, se bucurau  de o reputație  excelentă în lumea antică, pe când  despre romani nu  se poate vorbi  numai cu laude. În sfârșit,  în ceea ce mă privește, mă simt onorat  de a fi  coborâtor din  băștinașii care erau  sub  oblăduirea  vechiului nostru  Boerebista”.

De la un timp,  mă  simt contrariat. Din câte știu, istoricii nu oferă un răspuns univoc la numeroase întrebări de principiu: Cum a luat  naștere creștinismul? Cum și de ce au devenit creștini traco-geto-dacii? Cum s-au creștinat amerindienii și alte popoare,  ”eliberate” de Imperiul în perpetuă expansiune?  Însă, unii exegeți ai dacologiei insistă să creeze o nouă realitate spirituală într-un mod gen „capra și varza”. Elocvente în acest sens sunt  numeroasele articole intitulate: „Creștinismul  s-a inspirat  din zalmoxianism”; „Tatăl nostru, așa cum la lăsat Zamolxe”; ”Sfântul Ion al geților”; „Maria, crăiasa cerurilor și a pământului”. Asemenea aserțiuni au la  bază  o cugetare  similară cu  reflecția  unor unioniști români – „Lenin ar fi fost gata  să recunoască Unirea Basarabiei cu România”. Vehicularea „mărinimiei leniniste”, ca paliativ  în criza Basarabiei, denotă  ignorarea ideocrației – esența  colonialismului  sovietic  și a Imperiului de tip nou. Politica națională a Kremlinului  a fost concepută  de Lenin și Troțki, aplicată conjunctural,  și la fel de fariseic,  de către Stalin, Hrușciov, Brejnev, iar în prezent de Pax Russica lui Putin. Despre esența colonialismului roman și bizantin am scris în „Iubirea și Pacea (ca stratageme imperiale)”, un studiu  publicat în „Basarabia Literară”. Voi aborda într-un context aparte controversata creștinare a Daciei ca stratagemă a Pax Romanica. Obsesiva teză „Dacii sa-u născut creștini” îmi amintește  totodată  și de o stratagemă eșuată a unor  reformatori  comuniști și anume: „concilierea” între marxism, leninism, eurocomunism și național-comunism. Cu certitudine, și „simbioza Zalmoxis – Isus Cristos” are puține șanse de succes deoarece reprezintă două mituri care, deși viabile ca placebo, se exclud reciproc prin origine, definiție și paradigme. Astăzi, acul busolei nu indică un vector al „sintoniei zalmoxieni-creștini”, ci universul cuantic  și  dezvoltarea unui mecanism bio-psihic al dacizării. Ornicul biologic al românilor contemporani poate fi dat înapoi și sincronizat cu ornicul  biologic ancestral al traco-geto-dacilor.

Înțelepții Orientului, precum și mulți savanți occidentali, promovează ideea  „schimbării lumii cu puterea gândului”. Provocând  numeroase  controverse, fondatorul epigeneticii Bruce Lipton detronează teoria darwinismului social. Printre promotorii epigeneticii se evidențiază şi cercetătorii români în domeniul neuroştiinţelor Leon Zăgrean și Adrian Restian. Noua biologie probează: nu există determinism genetic, omul fiind o ființă a posibilului, nu a destinului. Din punct de  vedere intelectual, suntem  capabili  să înțelegem cum realizează și reglează creierul uman un  mare volum de funcții. Și, totodată, ne dăm seama în ce măsură  noi suntem  responsabili de activitatea creierului, „în calitatea sa de director executiv al organismului”. Instrumentele prin care oameni își pot schimba circuitele cerebrale le-au fost dintotdeauna la îndemână. Însă, abia de puțin timp conștientizăm cum  putem folosi capacitatea de a alege și de a ne transforma. Știința explică legătura dintre gene şi mediul înconjurător ajutându-ne să devenim responsabili de viața noastră; epigeneticienii ne învață cum să ieșim din tiparele de gândire axate pe ideea că genele determină caracterul vieților noastre; mintea controlează genele prin intermediul creierului – singurul organ care se structurează şi se restructurează continuu sub influență informației primite din mediul ambiant. Desigur, există și numeroși adversari a noii științe. Polemica, mai ales în privința autocontrolului genetic, bazat pe starea de spirit o omului, continuă. Cine are dreptate, Darwin sau Lamarck, Mendel sau Lîsenko? Scepticii susțin că doar nanotehnologia, într-un viitor îndepărtat, ne-ar putea ajuta să controlăm materia  modificându-ne genele cu forța cugetării, dacă aceasta ar mai avea rost.

Toată activitatea umană se bazează  pe tipare de gândire, de  comportament, de limbaj și,  făcând continuu același lucru, obținem întruna același rezultat.  Dacă românii  au aceleași reflecții, acestea îi îndreaptă  către  aceleași opțiuni. Și, opțiunile,  cauzând aceleași comportamente,  creând aceleași experiențe, generând  aceleași emoții, determină, la rândul lor, aceleași reflecții. Astfel, din punct de vedere neurochimic, românii rămân intacți. Însă, acceptând idealul dacizării ne putem schimba cugetarea: de la predicția inconștientă că viitorul României ar fi similar cu trecutul sau prezentul, la anticiparea  și așteptarea unui viitor potențial și dezirabil. Legile naturii,revoluția epigenetică, neuroplasticitatea, probabilitățile cuantice constituie baza Etnoevoluției. De aici și credința  mea  că, din punct de vedere atât teoretic, cât și practic, există o adevărată biologie a transformării  românilor  în dacieni. Modelul  cuantic al dezvoltării susține că toate posibilitățile  există  virtual. Anume această potențialitate  permite fiecărui român  să creeze  din necunoscut o nouă realitate. Mintea noastră, prin intermediul creierului, ne poate transforma în ceea ce au fost în antichitate strămoșii noștri.

Noul proces evolutiv în istoria românilor necesită o investiție mai  mare de energie conștientă. Mai simplu spus, cu cât vom crede mai mult în cauza dacizării, cu atât efectul va fi mai mare. Ca adept al dacizării totale, pornesc de la un adevăr științific: specia umană dispune de o extraordinară putere de adaptare, care aduce cu sine și posibilitatea de opțiune, de formulare a intențiilor și de conștiență deplină. Suntem posesorii  unui minimum de biotehnologie avansată, care ne permite să învățăm din  erori și defecte, să ne  aducem aminte și să ne modificăm comportamentul, ca să ne descurcăm mai bine în viață. Oamenii sunt dotați cu o capacitate unică de a schimba comportamentele programate, cartografiate genetic în creier de-a lungul  istoriei  speciei umane. Ființele umane dirijează distrugerea unor vechi căi neuronale și formarea altora noi prin intermediul experiențelor pe care le cultivă. Pentru ca regenerarea  traco-geto-dacilor să devină realitate, nu avem decât să acceptăm selectiv în viața cotidiană tehnologiile de ultimă oră, care extind orizontul posibilului: acele tehnici care testează ritmul existențial, tiparele consacrate, rutina acumulată timp de secole.  Primul pas constructiv al regenerării constă în  elaborarea  și respectarea unui cod comportamental (ghid moral) axat pe  3I (investigare – instruire – inovare) și 3C  (concentrare – cugetare – contemplare). Acceptând integral rezultatele respectării codului comportamental (ghidului  moral), algoritmul dacizării, pe care îl formăm în mintea noastră, devine tot mai clar. Concomitent, ne putem orienta mai bine în amorsarea creierului și corpului nostru pentru a reproduce comportamentul dacilor liberi.

Folosind posibilitățile oferite de 3I și 3C,  reflecțiile  noastre vor părea mai reale decât  evenimentele din actualitatea României. Altfel spus, creierul  nostru nu va mai ști care este diferența dintre real și imaginar și se va schimba  ca și cum transformarea românilor în zalmoxieni  a avut loc deja. În spatele modului în care se întâmplă metamorfoza nu se află  nici mistica, nici ezoterica. Numeroase personalități publice din întreaga lume, activând în cele mai diverse domenii, folosesc tehnica repetiției mentale pentru a-și îndeplini cele mai temerare visuri. Și asta indiferent dacă sunt  sau nu  pe deplin conștiente de ceea ce fac în perioada respectivă. Codul comportamental presupune transformarea dacizării într-o stare de spirit permanentă; într-un proces continuu de informare și antrenare aabilității de a utiliza rezultatele schimbării la nivel biologic. Ființa  umană poate radia din propriul registru epigenetic vicisitudinile îndurate de străbuni, acea moștenire care îi afectează viața și, prin salt trans generațional, viața descendenților.

Prin intermediul experiențelor trăite, printr-o selectare riguroasă a alimentelor și remediilor adecvate,  românii, cu toate  erorile trecutului, pot  diminua treptat distanța dintre cine cred că ar fi  in prezent și cine sunt cu adevărat. Categoric, ei sunt descendenții  traco-geto-dacilor, capabili să înțeleagă știința posibilului. Orice român, decis să redevină dacian, poate valorifica conștient procesele fiziologice eliminând unii marcheri indezirabili. Aceasta presupune dirijarea procesului de formare a unor noi căi neuronale și distrugere a celor vechi. Putem practica concentrarea, cugetarea, contemplarea în mod individual sau în grup, imaginându-ne că ne transformăm în  traco-geto-daci zalmoxieni. După care, atât biologia (chimia  internă, expresia genetică,  circuitele din creier) cât și realitatea se vor schimba. Modificând tiparele de gândire, credințele și percepțiile ne schimbăm viața și  înregistrăm noi nivele de excelență.  Orice român, capabil să  cugete cât mai des în acest mod asupra dorinței sale de a redeveni dac liber, își va transforma corpul producând schimbări epigenetice după care va putea activa direct noua realitate zalmoxiană. Etapele și tehnicile dacizării totale pot fi utilizate și în scopul vindecării afecțiunilor fizice, ameliorării  stării de sănătate și a oricărui aspect al vieții personale. Inițial, o atare  transmutație ar putea produce  teamă, întrucât,  după dacizarea totală, nimic nu va  mai  fi la fel ca în prezent.

Evident, deocamdată dacizarea  se confruntă  cu o problemă irezolvabilă și anume: majoritatea  românilor au mari dificultăți  în a ține pasul cu dezvoltarea științelor moderne precum noua biologie, fizica cuantică  și geometria fractală. În prefața cărții sale „Viitorul a început în trecut”, Florentin Smarandache, profesor universitar american de origine română, savant polivalent, scriitor, fondatorul paradoxismului (un curent cultural de avangardă), menționează: „Este greu de ținut pasul cu explozia științifică. Te simți mic, depășit de o realitate (…fantastică !), neputincios, gata să abandonezi. Trebuie făcute eforturi disperate pentru a te informa și, apoi, a mări sau a contribui, măcar câte puțin, la minunile lumii, s-o schimbăm cu puterea gândului”. Mii de persoane de pe mapamond înregistrează „evoluții miraculoase” modificându-și efectiv  arhitectura nervoasă  a propriului creier pentru a-și construi o nouă viață. Personal, ca cercetător științific, mă preocupă posibila convergență dintre epigenetică și idealul dacizării totale. Cu certitudine, anumite informații din domenii științifice precum  neurofiziologia, biologia celulară și genetica ne pot ajuta substanțial să decodificăm destinului epigenetic al românilor, experiența strămoșilor, instinctul perpetuării speciei, psihismul Etnosistemului și creierul planetar.

Ca promotor al dezideratului  eminescian –  dacizarea  totală, – investesc mari speranțe în SDN – self-directed neuroplasticity (neuroplasticitatea  autodirecțoinată) – un concept metafizic  evidențiat magistral  în practica doctorului Joe Dispenza. Sintagma SDN, creată de o nouă generație de cercetători, va deveni  probabil  una din cele mai importante mișcări în neurobiologie și transformarea personală. Interferența dintre epigenetică și idealul Dacia Phoenix îmi influențează viața, îmi modifică efectiv arhitectura nervoasă a creierului, mă ajută să-mi construiesc viața de zi cu zi. Astfel, devin capabil să accesez probabilitatea cuantică de transformare, modificându-mi circuitele cerebrale pentru a deveni  un veritabil  dac liber trăind o nouă viață. Concentrarea atenției asupra Daciei Phoenix conferă acestui vis etnoutopist realitate din cauza  activării  circuitelor electrice  cerebrale  a unor celule  nervoase care se asociază și comunică, stabilind  niște relații  strânse  și de durată. Din punct de vedere  neurologic, devin acel dacian  la care mă gândesc în mod repetat fiind obiectul propriei mele atenții. Concentrarea atenției zilnice asupra transformării mele în dacian configurează interconexiuni neurologice pentru a conștientiza și mai pregnant percepția acestui deziderat, deoarece circuitele cerebrale  specifice se consolidează.

Prin vechea teorie a predeterminării genetice am fost îndrumați să credem că genele  ne decid soarta. Ca majoritatea  românilor,  am pornit în călătoria vieții având  codificat în creier zicala „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus” și, bineînțeles, cei șapte ani de acasă. Aceasta ar însemna verdictul:  niciodată principiile morale și Decalogul nu vor putea abroga determinismul genetic. Însă, noua paradigmă epigenetică revelează, în mod surprinzător, că nu suntem victime ale eredității. Prin schimbarea credințelor, a stilului de viață, a emoțiilor, atitudinilor ne putem schimba conformația genetică. Totuși, negarea totală a  determinismului biologic îmi întărește  o mai veche suspiciune: de tema rasismului de toate culorile se dorește revenirea  în forță a  egalitarismului la fel de nociv.

Dacă  un compatriot m-ar întreba  cum să  redevină într-adevăr  un dac liber, ar primi  următorul răspuns: România zilelor noastre poate realiza  saltul calitativ către Etnosistemul Dacia Phoenix declanșând procesul dacizării totale prin biologia regenerării codificată în corpul uman. Aceasta înseamnă convingerea fermă a  tot mai  mulți români că putem crede în necunoscut, asimilând realizările neurobiologiei și transmutația conștientă a celor mai profunde tipare celulare, abandonând  ceea ce a devenit rutină. Acum, când după  eclipsa de două milenii Dacia Phoenix  se va înalță regenerată din propria cenușă, românii imaginează noul ego zalmoxian. Iar expresia fizică și biologică a noului ego semnifică literalmente că românii devin altcineva. Aceasta este adevărata metamorfoză – dacizarea totală – redresarea morală și spirituală a românilor contemporani. Necunoscutul (Statul-Etnosistem Dacia Phoenix) este singurul loc în care românul contemporan  poate crea  ceva cu adevărat nou.

In concluzie:

Trăim cu impresia  că lumea contemporană e condusă de corporații, de  bănci, de partide politice. Este adevărat, o conduc, dar n-o schimbă. Întotdeauna, salturile calitative au fost provocate de proiecte utopice. Rămân un adept al realismului utopist și promotor consecvent al Proiectului de Țară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”. Mă  preocupă destinul epigenetic, experiența strămoșilor, instinctul perpetuării speciei, creierul planetar, psihismul Etnosistemului și al  Umanități.

Orice Națiune, ca să  poată ajunge  la  o nouă etapă calitativă, cea de Etnosistem, necesită demararea de către statul național a unui proces creativ/constructiv.  Componentele erodate ale Națiunii să fie  demontate  și supuse unui curs de terapie intensivă; mai întâi, tratate cu apă moartă și apă vie, pentru a putea fi  reasamblate. Etnoconștiința Pură semnifică apa vie  – factorul  decisiv al  integrării componentelor în Etnosistem. Altfel spus, Etnosistemul este construit în baza feed-back-ului informațional, atât biologic, imitând organismele vii, cât și cel electronic, imitând rețelele informatice.

Totodată, la nivel individual, Etnosistemica poate fi percepută ca un mesaj  euristic și meta-euristic. Astăzi, însăși noțiunea de „utopie” devine o parolă pentru anti globaliști sau alter globaliști și o „lumină roșie” pentru exponenții Imperiului. Un etnocentrist, încorsetat  de ideologia globalistă, ar putea considera Paradigma Etnosistemică  o parolă a Etnoresurecției, o replică identitară alter globalistă și un produs al  realismului utopist. Transformată în acțiune, Etnosistemica unește patosul eliberării naționale și sociale cu mitologia popoarelor, oferind Națiunilor posibilitatea să se înscrie pe o altă traiectorie. Punând accentul pe sinergie, ea preconizează o profundă modificare a formelor de organizare statală, depășind cardinal reformele  promovate de  elite politice.

Proiectarea Etnosistemică, ca  și orice schimbare radicală, este imposibilă fără lideranță, fără resurse umane specifice. Zece fideli valorează mai mult decât  mii de rătăciți. Un fanatic al luptei cu dușmanul intern și cu cel din afara cetății apreciază  proiectele viitorologice drept utopie, aventură, trădare a valorilor consacrate. Sau o nouă conspirație mondială. ”Cine încearcă să creeze un înger, va crea o fiară!” – iată sloganul care îi unește pe antiutopici și habotnici, convinși de adevărul lor absolut. Iar personalitatea unui lider etnosistemic  îmi apare ca o structură biopsihică formată din trei elemente cheie: ierarhia motivelor, gradul de autocontrol și necesitatea nativă de libertate. Cu timpul, promotorii viziunilor etnosistemice vor deveni o forță intelectuală retroactivă și proiectivă. Etnosistemologii își asumă datoria de a elabora o nouă agendă pentru secolul XXI: reconstruirea identității. Efortul lor conjugat va transforma Etnosistemica  într-o Știință a Modelării  ca suport teoretic pentru Arta Guvernării  în viitorul  Stat-Etnosistem. Un autentic Proiect de Țară înseamnă, în esență, construirea Etnosistemului ca o realitate proiectată și formată în baza legilor fundamentale ale naturii.  Etnosistemul  reprezintă,  în esența sa, evoluția calitativă a Națiunii  în Era Rețelei, a ciber-geo-politicii și a ciber-cetățenilor; o Națiune din lumea viitoare, când străzile și piețele urbane vor fi invadate de mutanți vorbind doar cu ei înșiși.

O mărturie sinceră: nu am nici un interes în a promova ceva  care  există  la  limita  realității, preluând unele  descoperiri științifice și ignorându-le pe altele. În privința dacizării, evit pe cât posibil orice escapadă mistică. Nu e necesar să fii  ezoteric  sau călugăr, șaman, savant, sau lider spiritual  pentru a realiza  transformări similare. Cu certitudine, dacizarea totală la nivel individual și colectiv, semnifică acceptarea tezei: „trecutul traco-geto-dacilor se regăsește în românii zilelor noastre prin ereditate emoțională și moștenire culturală”. Totuși, subliniez, nu sunt un idealist care, urmându-și credința sau obsesia, încălcă regulile supraviețuirii pe această planetă. Nu mi-ar plăcea să fiu perceput drept un tip vanitos în căutarea faimei prin emiterea  unor teorii care nu se supun canoanelor. Unor oameni le pare formidabil, mai interesant să crezi în ceva modern și neconvențional  decât în zâne, îngeri sau moaște; când mergi contra curentului, mai ales în domeniul științei, este posibil să te evidențiezi mai repede, fie și pe termen scurt. Pun totul la îndoială, inclusiv credințele, autoritățile, idealurile mele, tot  ce scriu  și  pe  toți liderii politici pe care îi votez. Nu-mi este teamă de moarte și nu caut un remediu pentru nemurirea corpului uman.

Caut  să  aplic ceea ce cred la nivel teoretic. Mi-am clarificat ierarhia motivelor și ritmul  propriu de evoluție. Am învățat deja  să mă cunosc pe mine însumi. Conștientizez ego-ul meu inconștient și depun un efort considerabil pentru a mă elibera de programe și condiționări predeterminate, care mă mențin  intangibil, în tipare comportamentale perimate. Acum trei decenii, am renunțat total la orice product care conține nicotină sau alcool și caut să respect recomandările  nutriționiștilor. Știința, noua biologie oferă tot mai multă materie primă  pentru a face creierul să  funcționeze în moduri noi și diferite. Mi-am conceput codul etic ca un mozaic  și caut  pietre pentru a-l definitiva – instrumente și rețete care ajută  oamenii  să-și schimbe creierul și viața. Cuget asupra realității prin lentilele unei noi  minți  – mintea dacului liber. Și de aceea  percep   în mod diferit viața mea și  realitatea  mediului ambiant.

Totodată,  constat că partea cea mai dificilă în procesul dacizării ține de  o  anume  barieră de ordin psihic:  la start m-am simțit inconfortabil că nu mai aveam aceleași reflecții și opțiuni pe care le-am avut anterior. Această stare de a fi îmi părea străină, „anormală”; totul devenea nesigur, nu mă mai simțeam ego-ul meu familiar. Reveneau în forță cugetările compulsive, care duceau la aceleași opțiuni, făcându-mă să acționez automat, în formulă stereotip, să trec prin  aceleași întâmplări  pentru a reafirma aceleași emoții ale identității mele. Totuși, oricât de inconfortabil și dificil  ar părea  la început, știu că acesta este momentul în care am intrat pe teritoriul necunoscut al dacizării; că mă aflu în procesul redresării și am de străbătut o distanță  între vechiul meu ego și  noua mea identitate  – cea  a dacului liber.

Trecerea „Podului regenerării traco-geto-dacilor” presupune abandonarea ego-ului familiar și previzibil – conectat la aceeași cugetare, aceleași idei, aceleași opțiuni, aceleași comportamente  și aceleași sentimente. Pășirea dincolo, peste râu, într-un tărâm necunoscut, semnifică plecarea din trecutul meu familiar, previzibil și îndreptarea către un viitor nefamiliar, imprevizibil. Distanța dintre vechiul ego (român) și noul ego (dac liber) reprezintă moartea biologică a vechii mele personalități. În consecință, creez un nou ego, cu  o nouă cugetare, cu noi reflecții, opțiuni, comportamente,  cu noi emoții. Și militez în continuare pentru biodiversitate și  antropodiversitate,  pentru  supraviețuirea Statului și Națiunii. Sunt ferm convins: fără teorie precisă, nu există acțiune eficace. Un pas înainte în teorie înseamnă doi pași înainte în practica pură. Necesitatea unei Etnoutopii devine acum lucrul cel mai practic din lume. Enunțata Paradigmă Etnosistemică  pretinde să devină o teorie a Etnomodelării, un suport pentru  știința  și arta guvernării Statului-Etnosistem.

Manifestarea concretă a metafizicii zalmoxiene transformă experiența existențială a românilor într-o avuție națională sui generis. Prin transformarea voluntară, dinamică și permanentă în dacieni, românii vor transmite experiența regenerării și altor trăitori sub soare, indiferent de rasă, sex, cultură, statut social, educație, credințe religioase. Aducând cu sine claritatea excepțională, libertatea, creativitatea și atingerea potențialului maxim, zalmoxienii ar  putea contribui din plin la crearea unui viitor adecvat nu doar al  statului-etnosistem Dacia Phoenix, ci și al altor  viitoare  etnosisteme de pe Terra. Biologismul și ecologismul, eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor reprezintă  fundamentul  etnoevoluției, ca  un posibil model al deșteptării speciei umane.  Promovez consecvent Etnoutopia mea intitulată Paradigma Etnosistemică deoarece este  armatura  care fortifică și asamblează rezultatele interferenței a două procese paralele – evoluția biologică și evoluția psihosocială, adică dezvoltarea cantitativă și calitativă. Cu alte cuvinte, trecerea de la o simplă creștere demografică (indivizi – familii – popoare) la o transformare creativă (personalități – națiuni – Etnosisteme – Umanitatea). În cazul României Reîntregite, rezultatul acestor procese  evolutive ar fi  realizarea  unui autentic proiect de țară  – Etnosistemul Dacia Phoenix.

Concepțiile fundamentale se formează lent. Cu trecerea timpului, unele devin erori evidente pentru cei instruiți și informați. Însă, marea  majoritate a oamenilor se cramponează de zei răposați și idei perimate. O teorie invalidată dispare cu greu din conștiința indivizilor și mulțimilor. Pentru ”masele largi populare” convingerile și ideile moarte rămân  în continuare niște adevăruri indiscutabile. De aceea, realizarea Etnoutopiei prin prisma Paradigmei Etnosistemice necesită răbdare, tenacitate și efort.  Etnosistemica  este  armatura  carefortifică și asamblează rezultatele interferenței a două procese paralele – evoluția biologică și evoluția psihosocială, adică dezvoltarea cantitativă și calitativă. Cu alte cuvinte, trecerea de la o simplă creștere demografică (indivizi – familii – popoare) la o transformare creativă (personalități – națiuni – Etnosisteme – Umanitate. (sfârșit)