„Vecinătatea imediată” într-o noua abordare…

La trei decenii după încheierea războiului rece (după unele opinii), ca și după dezmembrarea URSS, arealul geopolitic postsovietic continuă să furnizeze capete de afiș actualității internaționale, chiar dacă nu atât de senzaționale precum competiția pentru Casă Albă, experimentul Brexit  sau odiseea Nord Stream 2. La o recentă întâlnire,  remarcabil de lungă și de consistentă, cu ziariștii ruși și străini a ministrului  rus de Externe Serghei Lavrov , o mare parte a dialogului a fost consacrată situațiilor postelectorale, de conflict, dar – nu trebuie trecut peste – și proiectelor comune între statele independente, foste republici unionale. Ministrul Lavrov a ținut să remarce de la bun început faptul că în ultimul timp “au loc multe evenimente, în diferite regiuni ale planetei, inclusiv în apropierea granițelor rusești și în alte părți ale lumii, unde avem interesele noastre legitime”.

Spațiul geopolitic postsovietic solicită din plin însușirile analiștilor politici de toate calibrele și orientările, iar derapajele și misitificările  din exegezele lor nu lipsesc, a mai ținut să remarce ministrul, care a exemplificat cu reizbucnirea crizei din Nagornîi Karabah: „Sunt foarte multe evaluări și reacții – unele dintre ele fiind la limitele euforiei, altele chiar isterice: „Rusia a pierdut Caucazul, următoarea va fi Crimeea”. Avem destui asemenea analiști sterpi, ca și Turcia, de altfel, precum și multe alte țări”.

Replica acidă a șefului diplomației ruse vizează desigur multitudinea și varietatea relatărilor și comentariilor prilejuite presei internaționale de evoluțiile din statele aflate în „vecinătatea imediată”  a Rusiei  și de dinamica relațiilor acestor state cu Moscova. Agenda politico-diplomatică  a fost deosebit de generoasă la acest capitol  în ultimul timp: alegeri și implicații postelectorale în Belarus, Kîrgîzstan și R. Moldova,  conflictul cronicizat din Ucraina și blocarea de către Kiev a acordurilor de la Minsk, bilanțul președinției ruse la Conferință de Cooperare de la Shanghai, aplanarea conflictului militar din Nagornîi Karabah și acordul mediat de președintele Federației Ruse etc.

În toate aceste situații atât de diferite între ele, a declarat ziariștilor ministrul Lavrov, „interesul nostru este ca pretutindeni în lume și, în primul rând, în jurul granițelor noastre, să fie liniște, să nu fie conflicte mocnite. Federația Rusă nu este interesată de păstrarea conflictelor „înghețate” nici în Karabah, nici în Transnistria, nici oriunde altundeva în spațiul post-sovietic”.

Evoluții de dată recentă au făcut ca o serie de sintagme precum „vecinătatea imediată”, „zone de interese privilegiate”, sau „zone de interese legitime” , concepte și direcții de acțiune apărute în doctrina de politică internațională a Federației Ruse în mod logic după dezmembrarea URSS, să dobândească interes prioritar în demersurile de politică externă ale Moscovei.

Într-un comentariu publicat cu puțin timp înainte de întâlnirea ministrului Lavrov cu ziariștii, politologul Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova remarca, în ce privește atitudinea Rusiei față de crizele simultane din Belarus, Nagornîi Karabah și Kîrgîzstan, „abordarea maturizată a Rusiei față de vecinătatea sa. Rusia învață să țină cont de limitele sale, să respingă nostalgia reziduală și să gândească drept, punând problemele în fața personalităților și rămânând concentrată asupra propriilor interese, lăsând imperiul din ce în ce mai departe”. Nu este vorba aici însă nici de o atitudine pasivă, indecisă sau timidă, nici de pierderea influenței Rusiei în spațiul post-sovietic, atrăgea atenția analistul Trenin, ci de „noi reguli ale Moscovei”. Cum se și intitulează de altfel analiza sa.

Dmitri Trenin subliniază că este vorba de o nouă abordare apărută în doctrina de politică externă a Federației Ruse în actualul moment istoric și anume, de faptul că Rusia „se obișnuiește să fie doar Rusia”. Mai mult, subliniază el, Rusia își valorifică „șansa de a începe să-și îngrijească propriile interese și cerințe, lucru pe care l-a neglijat în trecut în numele unei misiuni ideologice, preocupări geopolitice sau angajamente unilaterale construite pe rudenie sau legături religioase. Acesta este un nou model de comportament”.

Propunând această nouă paradigmă pentru relațiile Federației Ruse cu statele din „vecinătatea sa imediată”, politologul rus de la Carnegie Center ține să sublinieze : „Acest lucru nu sugerează că Rusia se retrage în sine sau este gata să facă concesii altora. Înseamnă pur și simplu că modul său de operare se schimbă și că poziția sa în Eurasia este reconfigurată, lăsând imperiul din ce în ce mai departe în urmă”. Analistul rus pare să țină seama de o remarcă făcută de cancelarul Otto von Bismarck la sfârșitul secolului XIX: „Rusia nu este niciodată nici atât de puternică, dar nici atât de slabă pe cât s-ar crede”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*