Etnoutopia (1)

Realismul utopist

Motto:

„Văd Uniunea Europeana ca pe o utopie biblică. Nu știu cât va ține, dar e superbă. E complet evreiască”  (Avrum  Burg)

 „Și Uniunea Sovietică a fost concepută tot ca o „utopie biblică, complet evreiască”, dar nu era superbă.Însă, Uniunea Europeană ar putea fi substituită doar de o altă utopie, superioară prin dimensiunile sale transcendentale”  (Mircea Druc)

Geneticianul Albert Jacquard, cunoscut și pentru angajamentele sale cetățenești, estimează: „Indiferent de criza generalizată, o lume mai bună este posibilă și aceasta depinde de fiecare dintre noi”. În prefața cărții sale „Mon utopie”, savantul  francez afirmă  că ar exista un moment în viață când „propunerea unei utopii devine o datorie”. Ca cercetător, trăiesc și eu acel moment al vieții când utopia devine o necesitate. Nu mă mai concentrez asupra cotidianului. Și, firește, gândesc Viitorul. Experiența profesională, întâmplările trăite și incertitudinea mă obligă să vin cu propria  utopie, intitulată Etnosistemica – o abordare holistică a Statului și  Națiunii.

Ideea Etnoutopiei mi-a încolțit în minte în anii de studenție la Universitatea din Leningrad. Doream  neapărat să contribui la definitivarea proiectului lansat de sociologul Dimitrie Gusti în perioada interbelică. Teza savantului român: ”Concepția Știința Națiunii este sortită să deschidă perspectivele nebănuite în istoria dezvoltării noastre naționale. Chemarea pentru înălțarea Patriei va fi astfel legată  de o viguroasă mișcare științifică, ce va împleti frumusețea Gândirii cu trăinicia Faptei”. Ulterior, ideea a prins rădăcini și a crescut treptat la Moscova, în condiții austere. Alesesem atunci drept ghid  moral credința că există o cale către altă lume. Ignorând postulatele realismului socialist  și înarmat cu TGS (Teoria generală a sistemelor), intenționam să critic constructiv Trecutul și Prezentul. Era o inocentă tentativă de a recicla și reconcilia, pe cât ar fi posibil, doctrinele care tratează lupta de clasă  și lupta de eliberare națională. Pornisem de la niște ipoteze: opțiunile internaţionaliste şi cele naţionaliste ar putea coexista într-o logică dinamică a contradictoriului, iar integrarea tezei și antitezei  ar facilita tranziția către  o epocă a schimbării.

Ceva mau târziu, citind mărturiile unei „victime a marii terori staliniste”, am înțeles ce rezultă în urma integrării reușite a tezei și antitezei. E vorba de Cristian Rakovski, arestat și interogat la NKVD în 1939, condamnat la moarete și executat în septembrie 1941. Acest visător al revoluției mondiale, militant socialist, activist în conducerea Kominternului și mare demnitar sovietic ne lămurește: „Nu vedeţi? Se naște o nouă realitate, un adevăr, care culminează într-un acord final între subiectiv și obiectiv. La Moscova,  Comunism, la  New-York  Capitalism. Sunt același lucru, sub formă de Teză și Antiteză. Analizaţi-le pe amândouă. Moscova este un Comunism subiectiv, dar (în mod obiectiv) un Capitalism de stat. New-York este un Capitalism subiectiv, dar este vorba, în fond, de un Comunism obiectiv (statul fiind proprietatea bancherului central). O sinteză personală, adevărul: Internaționala Financiară, Capitalista Comunistă și deasupra tuturor, în ultima instanță: EI, ACEIA”.

În perioada 1975-1980, fiind (a doua oară) student la Universitatea de Stat din Moscova), am avut în programul de studii două cursuri speciale intitulate: «Этнопсихология» și «Расоведение». Țin minte cum profesorul Рогинский Яков Яковлевич ne explica specificitatea anatomică a corpului uman în dependență de rasă. De regulă, parametrii fizici se reproduc constant prin ereditate. Totodată,el evita prudent orice evaluare calitativă a particularităților cantitative. Adică, interpretarea psihosocială a trăsăturilor ereditare. Pentru antropologia sovietică influența raselor umane asupra civilizației era un tabu. Ideocrația  statului-partid respingea categoric orice nuanță de determinism biologic în comportamentul și calitățile cetățenilor sovietici. ”Comunismul științific”, o disciplină academică obligatorie pentru toate facultățile, trecea cu vederea conflictele etno-rasiale, separatismul, criminalitatea și alte fenomene alarmante din ”republicile unionale frățești”. Nici postulatele sociologiei, culturologiei, politologiei, adaptate și acestea la exigențele catehismului «Дружба народов», nu cutezau să le explice. Totuși, restricțiile ideologice și vanitatea teoriilor egalitariste nu puteau împiedica cugetul iconoclast să conștientizeze  niște  adevăruri științifice greu de combătut: fiecare rasă posedă o constituție mentală la fel de constantă ca și constituția anatomică; psihismul individului, poporului, națiunii este și un rezultat al acumulărilor ereditare lente pe parcursul existenței acestora; instituțiile politice și sistemele de educație, adecvate în cazul unor națiuni, pot fi  contraproductive pentru altele.

Ironie severă: după dispariția utopiei ideocrate bolșevice, la Moscova, în colecția ”Biblioteca gândirii rasiale”, a apărut volumul 2 al lucrării ”Sensul rasial al Ideii Ruse”. Un citat din  prefața redactorilor: ”Pe noi nu ne amenință războiul civilizațiilor, ci războiul raselor. Pentru a-l preveni, e necesar să conștientizăm pericolul și să pregătim o asemenea  ripostă, care, înainte de toate, ar tăia pofta altor popoare să tragă foloase pe seama rușilor. Tocmai de aceea vedem un sens aparte în elaborarea unei doctrine rasiale ruse și aprobarea ei ca parte componentă a concepției securității naționale a Rusiei”. Iar la librăria din incinta Dumei de Stat a Federației Ruse poți cumpăra cartea tradusă din franceză ”Eseu asupra inegalității raselor umane” de Joseph Arthur, conte de Gobineau… La 13 iulie 2020, Cristian Alexandrescu își convingea abonații săi pe YouTube.com: „Să avem încredere deplină în conducătorii Rusiei, SUA și Chinei. Acești trei lideri mondiali suveraniști vor ieși biruitori în lupta contra globaliștilor”. Dar, suveraniștii ruși, deși blamează democrația occidentală, nu doresc ca progeniturile lor să trăiască într-o „superbă utopie”, precum defuncta Uniune Sovietică, regretată de Putin.

În ianuarie 2017, economistul francez Jacques Attali, spunea  la Davos: „Există politici bune făcute de persoane defectuoase. Primul keynesian  nu a fost Roosevelt, ci Mussolini. Al doilea nu a fost Roosevelt, ci Lenin. Acum apar alții. În acest sens, mă tem că Trump ar putea fi noul Mussolini”. Eu însă mă tem că Putin, care se vrea țar pe viață, este noul Stalin. Inițial, programul  său părea că redresează economia FR  și, într-un fel,  ar frâna globalizarea. Ulterior, totul a degenerat în Pax Russica, mediafrenie, pobedobesie și nostalgie imperială. În viziunea opoziției ruse, și nu numai, este iminent  un colaps al regimului putinist oligarhic-mafiot. Iată câteva  titluri culese doar în ultima  săptămână a lunii iulie  din mass-media Rusiei: «Путин главный бандит в мире!»  („Putin este principalul bandit din lume”);«Сколько  награбил президент Путин?» („Cât a  jecmănit  președintele Putin?”); «Люди Путина бегут из России» („Oamenii lui Putin fug din Rusia”). Iar celebra expresie „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!” e pronunțată tot mai des în varianta: «Сохранение или распад России, вот в чем вопрос!» („Păstrarea sau descompunerea Rusiei, aceasta-i întrebarea!”).

Și eu întreb: – Cui să dau crezare? Fanilor lui Putin de pretutindeni, invocați și  în pledoaria reputatului actor român? Sau unor adevărați exponenți ai elitei naționale ruse?  Apropo,  Iuri Șveț, un coleg de curs a lui Putin la Școala superioară KGB, fost agent sovietic  în SUA, în prezent  analist financiar american,  susține  că  profesorul  Valerii Solovei nu e decât un  abil  promotor  al anumitor stratageme elaborate de structurile FSB. Spațiul nu-mi permite să enumăr personalitățile  ruse al căror discurs îl urmăresc atent pe Internet ca  cercetător și cunoscător al spațiului exsovietic. Există  numeroși   experți  care demonstrează că  adevăratul Putin  a fost înlocuit în timpul celui de al doilea mandat de președinte al Federației Ruse. Pe  Vladimir Putin l-am cunoscut la Tallinn, unde îl însoțea pe Anatol Sobceak, la o Conferința internațională, în aprilie 1991. Timpul își  pune amprenta pe chipul  omului, dar nici chiar așa, cum arată  astăzi acel Vladimir Putin.

De-a lungul  timpului, la Leningrad, Moscova, Cernăuți și Chișinău, la București și în Brazilia, m-am clarificat definitiv. Ca cercetător, timp de peste două decenii, urmăresc o amplificare concomitentă: procese, tendințe şi practici diametral opuse sau  reciproc exclusive:

– Teama compulsivă de Viitor; o stare panicardă, caracteristică ajunului marilor catastrofe, sublimată spontan, concomitent, pretutindeni din structurile în criză ale societății de piață globaliste;

– Încrederea nelimitată în Viitor (rațiunea burgheză şi cea comunistă); euforia în legătură cu progresul omenirii spre o stare edenică finală, datorită dezvoltării tehnico-științifice, considerată inexorabil benefică;

– Apoteoza pieței libere; comercializarea cuvintelor și a lucrurilor, a corpurilor și a spiritelor, a naturii și a culturii;

– Perseverarea activității economice similare cu cea de acum trei secole; atitudinea rapace în procesul acumulării de capital; considerarea intereselor economice egoist-individuale şi egoist-naționale drept resort al progresului social; agravarea crescândă  a inegalităților;

– Exploatarea iresponsabilă a substratului natural; deteriorarea ireversibilă a ecosistemului;

– Reevaluarea economicului, reconcilierea și reintegrarea omenirii în natură şi în cosmos;

– Transformarea non-violentă, utilizarea psihotehnicii în scopul învățării permanente şi a cunoașterii extrasenzoriale; adoptarea unor modele de gândire astăzi încă inimaginabile;

– Umanizarea ”îndumnezeită” a societății în curs de robotizare și a generației turbo născută cu tableta  sau  iPod-ul în mână;

– Desființarea religiilor confesionale; abandonarea culturilor naționale, regionale, provinciale, folclorice; instituirea unei guvernări mondiale, a unei religii panteiste unice și a unei culturi universale.

– Inversarea expansivității agresive, acaparatoare a societății consumiste și a indivizilor prin invertire, introvertire, autocunoaștere şi autoformare; proclamarea necesității de schimbare individuală, asanare și mântuire: trecerea de la nefericitul homo sapiens la preafericitul homo noeticus;

– Transmutarea completă a însăși fibrei ființei umane – un fenomen foarte rar, cunoscut sub numele de transpoziție în masă, care implică  mutarea, subită și sincronizată, a mii de elemente de ADN din corpul uman pe poziții genetice noi și diferite; această transpoziție semnificând extraordinara  naștere a unui tip de ființă umană total nou – homo sanctus – omul sacru.

O posibilă concluzie: Secolul XXI inversează dimensiunea metafizică a realității. Virtualizarea generalizată a surpat cardinal însăși criteriile realului. Astăzi, Internetul și mass-media creează treptat o nouă concepție despre lume.  Mentalitatea utopistă se formează prin tradiții, propagandă și educație. Avem  jocuri  utopice  la computer. O criză sanitară (reală sau falsă) de genul Covid-19 este recalmată zilnic drept avanpremiera Noii Ordini Mondiale, sau preludiul Apocalipsei, considerată  de unii uvertura  unei lumi virtuale. Tot ce în prezent pare utopic, poate deveni realitate în viitor deoarece însăși realitatea se schimbă. Utopiile își schimbă caracterul în dependență de epocă şi au un rol aparte  în destinele statelor și națiunilor.

Națiunile care au pornit de la proiecte utopice, cu timpul le-au profanat. Și, într-o anumită măsură, s-au transformat  în  antiutopice. Dar un stat antipod al utopiei, foarte viguros în aparență, nu este stabil. La un moment dat, esența politicii sale interne și externe devine „lupta contra propriei descompuneri”. Această luptă, transformată într-un scop în sine, eclipsează total orice altă perspectivă. În prezent, Rusia, China, SUA și Israelul întruchipează proeminent tendința conservatoare anti utopistă. Statele acestea tind să controleze metodologia postmodernă, frânând astfel apariția unei noi realități, unde nu mai funcționează legile presupusului  „final al istoriei”.

Paradigma etnosistemică

Motto:

„Imediat ce scrii ceva, ultimul dintre idioți are dreptul să spună că el se pricepe mai bine ca tine” (Anatole France)

Prin anii 70-80, am adunat suficient material pentru o carte  intitulată  Etnosistemica. Termenul este o invenție semantică. Am folosit-o  frecvent în articole și conferințe, scrise și ținute în limbile rusă și română. Am dedicat  mult timp elaborării imaginarului și conceptelor. Cu tot efortul, nu m-am ales cu o lucrare academică tradițională. Școala sovietică și realismul socialist nu admiteau abordarea problemei naționale decât prin prisma științei marxist-leniniste. Ulterior, ideologia Kremlinului, axată pe dictatura clasei cu deviza ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”, a dat faliment. În URSS a triumfat revoluția națiunilor. La această revoluție am participat și eu, în limita posibilităților și cu mijloacele modeste disponibile.

În procesul  evoluției națiunilor, realizarea  Etnoutopiei  necesită o asigurare metodologică a deciziilor strategice, care armonizează etnovalorile ancestrale cu proiectele viitorologice. Etnosistemica reprezintă, în fond, o atare metodologie, având drept fundament epistemologic teoria generală a sistemelor (TGS); totodată, ea asimilează eclectic abordările holismului, biocentrismului, ecologismului, precum și datele acumulate de etnografie și etnologie, etnopsihologie și etologie. Etnosistemica luminează cunoașterea despre evoluția Statului și Națiunii apelând  de asemenea  și la remediile  oferite de Epigenetică.

Proiectul  Etnosistemic semnifică  Adevărata Schimbare. Unul dintre obiectivele  principale ale schimbării ține de proiectarea și edificarea  unei formațiuni statale drept alternativă la modelele  ce țin de trecut și prezent. Realismul utopist imaginează o trecere programată de la  cele două  modele statale clasice – unul totalitar-consumist și altul totalitar-comunist, – la Statul-Etnosistem al Viitorului. În prezent pe mapamond domină statul liberal axat pe dictatura pieței. Cele două experiențe statale – național-comunismul și  național-socialismul, axate respectiv pe  dictatura clasei și dictatura rasei nu s-au finalizat și nu au supraviețuit sub forma unui Stat Absolut. Până la urmă,  totalitarismul a învins sub forma  unei Piețe Absolute, care integrează cuceririle științei și tehnicii în mecanismul său de control asupra indivizilor şi națiunilor.

Ca teorie și praxis cu aspirații  universale, Etnosistemica se axează pe următoarele șapte postulate:

  1. Individul se naște, Personalitatea se formează;
  2. Indivizii constituie Poporul, personalitățile formează Națiunea;
  3. 3. Individul aspiră să devină Personalitate;
  4. Poporul tinde să ajungă Națiune;
  5. Națiunea evoluează și devine Etnosistem;
  6. Etnoconștința creează Etnosistemul;
  7. Etnoenergia este unicul remediu contra Imperiului.

Cheia de boltă  a Paradigmei  Etnosistemice  este Dreptul Etnosistemic, suveran și  inalienabil, care preconizează pentru fiecare Etnosistem aparte un certificat de proprietate imprescriptibil asupra unui mediu vital propriu. Puterea legislativă etnosistemicăcuprinde întreaga umanitate. Dar norma ei juridică este riguros elaborată, definită academic și strict limitată la entități statale reasamblate/reconstruite în baza imperativelor biodiversității. În orice litigiu intern sau extern legile naturii rămân primordiale și decisive.

Etnosistemica, ca tip de raționalitate și atitudine față de viață:

– exclude dictatura unei clase (burgheze, muncitoare, țărănești, intelectuale) asupra altor grupări sociale sau profesionale; a unei personalități (mistice, paranoice, charismatice) asupra maselor şi a națiunii; a comunităților majoritare asupra celor minoritare sau viceversa și, concomitent, combate orice  formă  de înregimentare  fanatică în diverse formațiuni politice sau secte religioase;

– combate din start orice discriminare, inclusiv beletristica, sondajele sau testele de inteligență, care „demonstrează” inegalitatea etno-rasială; incontestabil, mecanismele compensatorii ale organismului uman echilibrează  un eventual nivel inferior de „deșteptăciune”; comparativ, exponenții oricărei rase sau națiuni sunt performanți și competitivi, dar, cu precădere, în situațiile de viață din spațiul lor ecologic ancestral;

– diminuează antagonismul dintre tarele evoluției internaționalismului și naționalismului  abordând iubirea și ura (teza și antiteza), xenofilia și xenofobia, pornind de la un raționament, în aparență simplist –  existența incontestabilă a unei limite obiective a toleranței: oamenii,  ființele vii, în general, (de exemplu, albinele, rechinii, crocodilii  și alte  specii),  nu se comportă agresiv dacă nu „imigrezi” în spațiul lor de viață și perpetuare;

– aplanează reacțiile de alienare în condiții de criză, tranziție, stres sau frustrare generalizată; descurajează evadarea din ”oroarea prezentului” în nostalgia unui ”trecut romantic”,  sau în  anticiparea unui  „viitor luminos”; exclude pesimismul, delăsarea, expectativa și fixează oamenii în realitățile curente, indicând concomitent o posibilă deplasare spre Viitor. Astfel, ea reprezintă opțiunea benefică pentru individ și personalitate, pentru Națiune și Etnosistem, precum și pentru Umanitate. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*