Nu, nu îi este frică de strămoși… Nu îi este nici măcar rușine de felul în care îi ignoră pe înaintașii noștri și, deopotrivă cu ei, felul în care ne desconsideră nouă Istoria, Țara, Trecutul… Poate pentru că el nu are strămoși printre strămoșii noștri… Și nu îi tremură carnea de furie la felul atât de impersonal în care au ajuns a fi onorate faptele de vitejie ale ostașilor noștri. Ale înaintașilor din trecutul glorios, dar și jertfele militarilor din prezent… Sacrificii pe care le înțelege, poate, într-un anumit sens, nu „doar” oficial, ci și rece, mult prea îndepărtat de noi prin gesturile și rostirile fără emoție a amintiri numelor eroilor Panteonul Național… Și nu, nu are cum să vadă în veteranii României și strămoșii care și-au jertfit viețile… Pe aceia care au dat ființă unei Națiuni prin șipotul lor de vieți sfărâmate, fir de fir de vieți jertfite, pentru a apăra, a întregi și reîntregi Țara…
Nu vede… Și nu doar pentru că, în fața trecutului nostru, el este nevăzător… Nu vede pentru că nu vrea să deschidă ochii în fața istoriei… Istoria ca emoție, ca empatie ori măcar respect… Îi interesează doar prezentul, prezentul lui atât de impersonal în amprenta pe care o va lasă… Și îi pasă doar de forma superficială pe care crede nimerit a o lăsa în urma lui ca amprentă de recunoștință… Nu recunoștința noastră, ci doar a lui, într-o formă seacă, redusă la forme golite de orice dăruire… Și nu a fost nici o greșeală în felul în care și-a rostit mesajul pentru „Ziua Veteranilor”. Pentru că accentul a fost apăsat doar pe ziua veteranilor „din teatrele de război”… Doar „comemorarea eroilor noștri căzuți departe de țară”… Fără măcar o amintire a „ostașilor căzuți pe teritoriul țării”…
Ar fi putut spune, simplu, „Ziua Veteranilor”… Ar fi putut rosti și formula „contemporană”, pentru a sublinia inclusiv sacrificiul militarilor căzuți în teatrele de război ale prezentului… Ar fi putut așeza deopotrivă oștenii trecutului (elogiați pentru faptele lor de armă pe 29 aprilie) alături de militarii prezentului (omagiați pe 11 noiembrie)… Pentru că ei reprezintă tributul comun al țării… Dar când separi Istoria, istoria de care nu îți prea pasă, când rupi, din conturul omagial al „Zilei Veteranilor” tocmai pe cei ce au clădit osatura de azi a țării, desprinzi și trecutul… Deși el este însăși osatura Panteonului Național în care se găsesc și sacrificiile prezentului, prin toți militarii căzuți departe de țară…
Da, și prezentul doare prin eroii pe care i-am pierdut pe meleaguri străine nouă. Și trebuie onorat, peste vremuri urmând a fi tocmai o altă parte a trecutului. Dar nu poți să restrângi celebrarea Zilei Veteranilor doar la militarii din teatrele de război ale prezentului, într-o descărnare a onorării tuturor veteranilor pentru a păstra doar pojghița prezentului, comemorând sec numai militarii căzuți în teatrele de război post-decembriste…
Pentru că Istoria nu uită… Iar adesea nici nu iartă…
Lasă un răspuns