Viitorul Mitropolit al Țării Moldovei s-a născut (cca 1480), lângă Rădăuți, într-o familie din vechiul Neam al Roșculeștilor. Din acest Neam s-au ridicat primii domnitori ai Moldovei, înalți demnitari de stat și cărturari. Din adolescență, Gr. Roșca și-a consacrat viața slujirii Domnului. A fost ucenic al sihastrului Daniil, cu care era rudă. El a fost călugărit de către acesta. La Voroneț, Gr. Roșca a viețuit până la 1523, când a fost numit egumen al mănăstirii Pobrata (denumită peste câteva sute de ani, Probota). El a deținut acest rang monahal timp de 23 de ani (1523-1546).
Deoarece vechea biserică de la Pobrata, cu mormântul mamei lui Ștefan cel Mare. a suferit în urma unei alunecări de teren, Gr. Roșca inițiase ridicarea ceva mai departe, pe alt loc a unui nou lăcaș – a „bisercii din pajiște” cu hramul Sf. Nicolae. Egumenul s-a îngrijit de înfrumusețarea picturală a interiorului și exteriorului noii biserici.
Despre activitatea sa egumenică, Gr. Roșca, revenit la mănăstirea Voroneț după perioada cât a fost Mitropolit al Moldovei, a scris o epistolă către călugării din Pobrata (pe data de 19 septembrie 1563). Această „smerită metanie”, în limba slavonă, s-a păstrat până azi. Avem traducerea în română. E un bilanț al activității sale, o dare de seamă autoimpusă.
În metania fostului egumen, autorul pune în lumină patru poslușanii ale sârguinței viețuirii și ostenelilor sale de 23 de ani la mănăstirea Pobrata. Prima poslușanie: „…am făcut sfânta biserică din pajiște cu toată înfrumusețarea…”. A doua poslușanie e legată de consilierea spirituală a voevodului Petru Rareș, fiu al lui Ștefan cel Mare. Cronicile scriu că Gr. Roșca era văr cu Petru Rareș. Autorul menționa:Am întors pe Petru voievod și pe doamna lui Elina (…), în binecredincioasa bunătate i-am întărit și cu multă trudă m-am ostenit…”. Mai târziu, pe rând, Gr. Roșca s-a îngrijit de îngroparea în biserica de la Pobrata a lui Petru voievod, a doamnei lui Elina și a două fiice ale lor. A treia poslușanie:”Iar a treia poslușanie am făcut și m-am nevoit de am dobândit două sate foarte bune, Părtănoșii și Negoeștii și singur am făcut morile cu banii mei”. A patra poslușanie: „…am făcut-o, de am dobândit acel iezer cu numele Beleul”.
Din epistola lui Gr. Roșca, aflăm despre binecuvântarea mitropolitului Moldovei, Teofan, care a întocmit să i „…se facă pomenire în fiecare an în luna Ianuarie ziua 25, în ziua lui Grigorie Bogoslovul”.
Decizia îngropării lui Petru voevod la Pobrata a fost mult timp criticată și contestată de călugării de la Putna. Însă a biruit decizia lui Gr. Roșca. În epistolă, el menționează: „Și Putnenii până nu demult, au lătrat mult asupra mea și mari blesteme și mânie au făcut…”.Cuvântul poslușanie, provenit din vechea slavonă, are mai mult de zece sensuri. Am selectat, după textul autorului epistolei, trei sensuri: ascultare, serviciu, vrere. Cred că utilizarea termenului poslușanie poate avea următorul sens: Ascultând de vrerea sufletului, a realizat anumite servicii.
În calitatea sa de sfetnic al lui Petru Rareș, Petru Voievod a inaugurat ciclul de fresce exterioare la bisericile moldave. Fresce cunoscute în toată lumea.
La 1546, Gr. Roșca a devenit Mitropolit al Sucevii și Moldovei. În această calitate, el a adăugat bisericii mănăstirii Voroneț un pridvor (1547) și ș-a îngrijit de finisarea picturii exterioare a acesteia. La 1551, Gr. Roșca a părăsit scaunul mitropolitan.
Grigorie Roșca a contribuit mult la păstrarea credinței și datinilor strămoșești, la întărirea curentului de opinie antiotoman. El a patronat înființarea la mănăstirea Voroneț a unei școli de copiști. De la această școală ne-au rămas manuscrisele „Codicele” și „Psaltirea Voronețeană”. La realizarea frescelor exterioare a fost utilizată o vopsea deosebită, nimită de specialiști „albastru de Vorone”. Acest pigment, unic în lume, nu se decolorează.
Mitropolitul Grigorie Roșca a trecut la cele veșnice la 5 februarie 1570. El a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii Voroneț, în locul pregătit de el mai demult. Dorise să fie în apropierea rudei și mentorului său, Daniil Sihastrul.
Un lucru mai pițin cunoscut: înmormântarea lângă locul de vecie al lui Daniil Sihastrul și-a dorit-o și marele vornic al Țării-de-Sus, pan Grigorcea. Această dorință putea fi îndreptățită doar prin aflarea în rudenie cu Daniil. Pentru obținerea obligativității înmormântării lângă Daniil, marele vornic a facut danie mănăstirii Voroneț trei sate din ținutul Sorocii. Unul din acestea a fost satul Trăisteni, unde s-a născut autorul acestor rânduri, unul din Neamul Roșculeștilor. Astfel, cu ocazia întăririii de către domnitorul Ieremia Movilă a cărții de danie a marelui vornic Grigorcea (de la 17 decembrie 1599), străvechiul sat Trăisteni a fost menționat pentru prima dată. Relațiilor cu satul Trăisteni (actualmente Plop) îi sunt consacrate mai mult de 10 pagini în registrul mănăstirii Voroneț.
Portretul-frescă al vechii mele rude – Grigorie Roșca îl putem vedea în pridvorul mănăstirii. Dacă fiecare din noi și-ar trăi viața știind că la pragul de pensionare va trebui să dea seama despre poslușaniile realizate, traiul nostru și al țării ar fi cu mult mai luminos.
Lasă un răspuns