Dascăl de nota zece

De curând, am fost invitată la un eveniment, undeva la poalele munţilor, fără nici un efort de imaginaţie priveam cum cerul se sprijină pe vârful brazilor, iar aerul cu miresme de cetină verde, mâl şi fructe îmi tăiau respiraţia. Foarte aproape de acel loc binecuvântat de Dumnezeu, se auzea susurul izvorului cu apă vie, o plăcuţă oficială dădea recunoaştere acelui loc. Sub cupola emoţiilor şi a cuvântului, a fost organizat un şir de evenimente, premieri întârziate din cauza pandemiei, lansări de carte, toate încununate cu o mare prietenie.

Vremea frumoasă a ţinut cu cei prezenţi, invitaţi şi gazde. Lume multă, eleganţă, dar şi simplitate, aşa am zărit-o pe „Ea”, minionă, silfidă, parcă mângâia cu privirea toate cele prezente, nedumerită şi totodată speriată de atâta gălăgie, îmbujorată de emoţie îşi frământa palmele, primise o diplomă pentru participarea la unul din concursurile de poezie, dar bucuria cea mai mare a fost pentru ea lansarea propriului volum de versuri, nu mi-am închipuit nici măcar o secundă că, sub înfăţişarea băieţoasă, se ascunde o fire sensibilă, abia după eveniment am făcut cunoştinţă cu „domnişoara profesoară”.

Da, venea din inima Deltei, acolo unde stuful şi pelicanii fac deliciul orăşenilor veniţi în concediu, acolo unde papura mângâie lotcile încărcate cu plase de pescuit, în care, dis de dimineaţă, pescarii se strecoară pe canalele înguste, sporind entuziasmul că truda le va fi recompensată de o recoltă băgată în peşte. Fără rochie de seară şi fără pantofi cu tocuri înalte, tunsă scurt, îmbrăcată decent, avea ceva special, purta cu ea primăvara, mirosea a floare, arăta exact ca o floare de nufăr, se distingea din mulţime prin simplitate şi eleganţa gesturilor. Tăcerea ei provocatoare nu îmi lăsa curiozitatea să doarmă, după ce am făcut cunoştinţă şi am schimbat câteva impresii despre eveniment, nu am ezitat să o întreb despre ea, despre locul de unde venea. Răspunsurile nu s-au lăsat aşteptate, aşa am aflat că este profesoară de gimnaziu acolo, la ea acasă, în localitatea Maliuc, dar se ocupă şi de piticii din clasele primare.

Mi-a mărturisit că nu are foarte mulţi elevi, dar încearcă să-şi împartă timpul responsabil, aşa încât să-i ajute pe copii să facă diferenţa între locul în care s-au născut şi viitorul pe care fiecare dintre ei trebuie să-l atingă cu dorinţe şi împliniri. Cunoaşterea şi perseverenţa este piatra de temelie pentru orice copil, mărturisea stânjenită profesoara. Atunci când vorbea, avea o aură pozitivă, eleganţa prin care îşi mişca mâinile parcă îmi interzicea să gândesc că ar fi atins vreo dată trestia sau cosorul pentru tăiat trestia şi nici că ar fi în stare să mânuiască o lotcă. La Maliuc, datorită ei, copii se desprind cu gândul de canalele Deltei la orele de curs. Acel loc sălbatic dar frumos, a devenit şi casa profesoarei, grija ei prioritară este ca toţi copii să descifreze tainele cunoaşterii şi, datorită lor, mai târziu, să fie mândră că aceştia au reuşit în viaţă îndrumaţi de ea.

Recunosc, am fost şocantă şi iscoditoare, întrebând-o tot ce-mi trecea prin minte. O priveam cu ochi uimiţi, dar în acelaşi timp mă încerca un sentiment de gratitudine, trăirile pe care le simţeam se rostogoleau din creştet până în tălpi, o eroină care a rezistat acolo unde nu foarte mulţi ar încerca, darămite să rămână, aşa îmi ziceam în minte.

Copii noştri, datorită locului unde s-au născut, au mai mult decât îşi pot dori, dar copiii din Maliuc nu ştiu ce şi-ar putea dori, mai ales că vaporul care aduce poşta şi alimentele ajunge printre ape la debarcader o dată pe săptămână, iar în perioada iernii, remorcherul este salvarea, aşa trăiesc şi muncesc oamenii locului, numărând săptămânile şi rugându-se ca iarna să fie blândă, să nu îngheţe canalele.

Viaţa ne încearcă cu bune şi rele, dar fiecare dintre noi putem aduce un zâmbet şi o bucurie copiilor din Maliuc. Ei nu cer nimic, poate că nu ştiu să ceară sau poate că demnitatea părinţilor este mai presus decât sărăcia Deltei. Împreună putem să furăm startul sărbătorilor de iarnă, să pregătim pentru fiecare copil, pachete cu dulciuri, alimente, îmbrăcăminte şi cărţi. Să încărcăm vaporul cu speranţă, bucurie şi omenie, atâta timp cât apele sunt încă navigabile.

Iar domnişoarei profesoare îi vom transmite respectul nostru al tuturora, alegând cu sufletul să rămână alături de copii Deltei, cu toate că soarele străluceşte fără cusur în inima multor oraşe. Să încurajăm bunătatea să zboare cu darurile noastre către ei: Sara, Miruna, Radu, Andrei – șase ani; Robert, Andrei, Şerban – șapte ani; Andra, Anastasia – opt ani; Medeea, Sorana, Laurenţiu, Paul, Sebastian – nouă ani; Amalia, Maria, Ionuţ, Alexandru, Roberto – 11 ani; Alexandra, Ionuţ, Alexandru – 12 ani; Alexandru , Răzvan – 13 ani; Ramona, Octavian – 14 ani

Orice copil e o minune, putem aduce un zâmbet pe chipul fiecăruia trimiţând haine, jucării, cărţi şi alimente, pe adresa inimoasei profesoare Gabriela Anton din localitatea Maliuc, Judeţul Tulcea, cod 827135… Cei ce pot ajuta, cei care vor să facă un efort până la oficiul poştal, cu siguranţă vor simţi senzaţia de împlinire, de bucurie pentru bucuria fiecărui copil.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*