Trebuie să o spunem ferm! Trebuie să-i facem pe guvernanți să recunoască măcar acest lucru! Dacă sărbătoarea Preacuvioasei s-ar fi nimerit, și cât de grosolan se regăsesc aceste nepotriviri potrivite între ceea vor oamenii, în credința și speranța lor, și ceea ce le supurează discreționar și sfidător autoritățile, în interesele lor, meschin-politice, dacă această sărbătoare ar fi fost, așadar, înaintea alegerilor, momentul ar fi fost folosit din plin de către guvernanți. Am fi avut în față un model exemplar de organizare, fie și după „calapodul” alinierii de la vot, am fi avut și corturi cu măști și dezinfectanți, am fi avut și mesajele de încredere ale politicienilor. Dar așa, guvernanții nu au fost interesați să transforme pelerinajul de la Iași într-un exemplu de gestionare a maselor în împlinirea bucuriei lor sincere: aceea de a se închina.
Și cum nu a fost nici măcar o precampanie prin preajmă, nu am mai avut parte nici de spoturi TV, nici de jandarmi binevoitori îndrumându-ne spre respectarea distanței sociale, a sfintei distanțe sociale, nu-i așa?!, așa cum ar fi curs poate mesajele laicilor guvernanți ce ar fi devenit credincioși întru scopurile lor politico-electorale.
Nu am avut un asemenea mesaj al statului, al acelui stat pe care îl tot așteptăm a fi alături de nevoile cetățenilor, ori măcar a așteptărilor lor. Și asta pentru că toți acești guvernanți ignoră principala lor misiune. Aceea de a asculta țara și a se conduce în pseudo exercițiul lor de guvernare (rămas un veșnic și obosit fel de ocârmuire prin trufie) după nevoile simplilor oameni.
Or, guvernanți, dacă țara își cere dreptul de a se închina și a merge într-un pelerinaj prin care simte, este încredințată chiar, că își definește rostul, aceasta trebuie să vă fi prima grijă! Dar deh’, dacă ar fi fost pelerinajul altora, pe la Șumuleu Ciuc, de exemplu, al oricărui altuia (ortodox să nu fie, nu?!), am fi văzut și coridoare de delimitare, și măști și autocare ordonate și însoțite după regulile sanitare.
Și chiar dacă guvernanții au încercat să închidă, „în paralel” cu aplicarea interdicțiilor pentru pelerinajul de la Iași, și teatrele, și cinematografele, și restaurantele abia redeschise „la interior”, totul pentru a-și motiva restricțiile, mesajul real nu a putut fi mascat. Pentru că, mai ales astăzi, orice acțiune potrivnică simplității la care se mai raportează omul în încrederea lui oricum zdruncinată de politică, de grotescul din economie, de sărăcirea și pauperizarea induse pe sub masca botniței-covid, iese în evidență tocmai prin refuzul acelei închinări de la care omul nu s-a retras nici măcar în vremurile cele mai cumplite.
La Iași am avut o parte de o gravă discriminare în masă… Și poate am fi putut să o evităm, noi, ca drept credincioși, apelând la „meșteșugurile” la care ne pricep, și care ar fi fost scuzabile, îndreptățite chiar, pentru împlinirea voinței noastre de a ajunge lângă cele sfinte. Un drept îndreptățit și în numele înaintașilor care au făcut atâtea sacrificii pentru a-și apăra credința lor. Am fi putut apela bunăoară la vize de flotant, numai să putem atinge racla! Ar fi fost poate ilar, dar dacă omul consideră gestul atingerii raclei la fel de important ca acel exercițiu civic pe care i-l cer guvernanții când au nevoie, votul, de ce să nu o facem?
Am fost din nou agresați… Prin interdicția de a îngenunchea lângă racla Sfintei… Și am asistat și la o discriminare fără precedent a tuturor pelerinilor din afara Iașiului, de la prima verificare a buletinelor de către jandarmi.
Să ne ridicăm dară și să ne apărăm dreptul de a ne închina la cele ce ne sunt atât de sfinte! Avem acest drept consfințit în Constituție! Iar dacă noi respectăm toate acele restricții ce nu au nici măcar o abreviere pusă în legea supremă, precum purtatul măștii, să fim și noi respectați în credința noastră.
Lasă un răspuns