Actrița Mariana Burlacu și starea de spectacol necesar

Acum, în plină pandemie, când teatrele se vor închide din nou, sunt artiști pe care nevoia de a crea, de a fi mereu „în priză”, nu îi lasă să se retragă din lumina reflectoarelor. Talentul și verva spectaculară face ca aceștia să caute căi de refulare, de menținere a unei stări psihice efervescente. Printre aceștia se află și actrița Mariana Burlacu, absolventă a Facultății de Arte din cadrul Universității Spiru Haret din București. „COLORICII” este noua sa „invenție”, fiind cea mai nouă trupă muzicală pentru copii compusă din Ritza Marizza Clownița, 3 Colorice ( Ici Rici și Colorici), Super Dj și Bunicuța. Este un concept muzical și educativ pentru cei mici și chiar distractiv pentru cei mari. Pot fi chemați la diferite spectacole ale copiilor, sau pentru copii, dar pot să lucreze și în studiou, înregistrând cântece și piese noi de teatru.

Mariana Burlacu s-a năcut pe malul fluviului Dunărea, la Tulcea, unde a și urmat cursurile Colegiului Dobrogean „Spiru C. Haret” Tulcea. Odată venită în București, devine studentă la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Spiru Haret, secția Artele Spectacolului (actorie). Ca și experiență profesională putem menționa rolul Ceciliei Stork – în cadrul emisiunii „Ziduri și umbre” (TVR Cultural; tipul emisiunii:reconstituire (familia Stork), rol în scurt-metrajul „Pentru Mona” de Mihail Radionoiu (Universitatea Media). Ca și roluri jucate în timpul facultății, în cadrul examenelor de arta actorului, Mariana Burlacu interpretează personaje dramatice dar și comice, precum: Doamna Bergman din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind; Sonia din piesa „Unchiul Vania” de A.P.Cehov; Doica din „Romeo și Julieta” de W. Shakespeare; Doamna Page din „Nevestele vesele” de W.Shakespeare; Veta din „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale; Smeraldina din „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni. A apărut, deasemenea, și în spectacolul „Domnișoarele din Avignon” de Jaime Salom. În perioada 2007 – 2009 actrița Mariana Burlacu a fost angajată ca și colaborare la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, timp în care a adunat câteva premii importante. Este vorba despre Premiul teatrului „Jean Bart” la Festivalul internațional de teatru „Tragos” (24-27 septembrie 2009) pentru interpretare feminină ; Premiul I pentru interpretare feminina la Festivalul internațional de teatru din Diasporă (Creta-Grecia ; desfășurat în perioada 12-16 iulie 2008) și Premiul doi pentru interpretare la Festivalul județean „I.L.Caragiale” (Tulcea ; luna mai 2008/2007).

În premiatul spectacol „Prețioasele Ridicole”, după Moliere, a interpretat spumosul rol al Marottei.  Odată cu susținerea examenului de licență joacă în piese de teatru pentru copii și participă ca animator la petreceri pentru copii (Firma: Zurlievents-București; 2009 – 2010).  Învață limba engleză, dar și limba greacă, spre a cunoaște mai bine originile teatrului. Cântă, dansează latino, tradiționale grecești, balet, dansuri de societate. Cumulează cunoștințe de regie și coregrafie. Având abilități organizaționale și de gestionare a timpului, capacitate de adaptare în situații noi, fiind sociabilă, se integrează ușor într-un colectiv nou. De aceea „și-a luat frâiele în mână” și a înființat „Artist Party”. Artist Party este o firmă specializată în organizarea petrecerilor pentru copii care încearcă să îi mulțumească atât pe cei mici cât şi pe cei mari. Experiența acestui colectiv de artiști de peste cinci ani în acest domeniu le-a dezvăluit secretele clownilor şi clownițelor, ale prințeselor Elsa, Anna, Albă ca Zăpada, Rapunzel, Cenușăreasa, Belle şi personajelor de poveste, a super-eroilor, a vedetelor pop-rock şi a personajelor din filmele animate (Hannah Montana, Fiona, Shreck, Toy Story) pe care doreasc să le împărtăşească tuturor copiilor dispuşi să se distreze alături de ei.

Alături de Artist Party, acum și „COLORICII” vin cu verva lor extraordinară. Trăind într-o lume a copiilor, vibrând cu sufletul pe palmă, și ei artiștii – printre care o aflăm și pe Mariana Burlacu – vor continua să fie tot copii. La mulți ani copilărie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*