Cimitirul nevesel al dezumanizării politice

La noi, subiectul a fost tratat cu o ironie macabră… Cu glume de cartier politic, cu aluzii la morții votanți ai lui Dragnea, uite!, victoria lor de mai târziu, când le-a ieșit „candidatul” primar la Deveselu… Deh’, la glume ne pricepem… Dar nu sunt de nivel artistic, nu sunt nici un fel de caricaturizări triste ale realității, ci doar frustrări sinistre… Glume și glumițe de ulițe desfundate. Înnegrite precum noroiul ulițelor. Dar nu miștocării venite măcar dinspre votanți, ci din preajma cimitirului politic. A cimitirului politic dar și a crematoriului morbid al unei părți a presei…

Și presa internațională a preluat știrea mortului votat… Dar a tratat-o cu un minim respect. Fără ironiile pe care numai noi ni le puteam turna în cap pe post de lături. Noi, acei „harapi” votanți din fundul curții, cei ce s-au împiedicat, nu atât de coasa mortului, cât de voința unor alegători. Or, atât de rău să ne fi dezumanizat politica să nu vedem măcar o formă de respect al semenilor în acest ultim gest adus defunctului? Să nu considerăm noi, chiar dacă nu acesta a fost gândul alegătorului când a pus stampila, că oamenii l-au ales pe candidatul lor, deși acesta plecase de zile bune în lumea în care voturile și urnele (e drept, un anumit fel de urne) nu mai contează, dintr-un anumit sentiment.

L-au votat din nerozie s-au amuzat ai noștri!… Ai noștri, nu votanții simpli, ci ăia din politică și media imitativă. Dar dacă sătenii l-au votat pe candidatul lor pur și simplu dintr-un anumit respect pe care noi l-am uitat? Pe care nu-l mai avem nici în vocabularul simplității omului de la țară, nici în cei șapte ani de școală scrobită pe asfalturile orașelor, nici dintr-o minimă empatie cu familia acestuia…

Un ultim omagiu pe care, nu noi, ci presa internațională l-a înțeles dincolo de cuvintele nerostite. Dincolo de punctele de suspensie, unde empatia, înțelegerea sentimentelor celorlalți, respectul memoriei celui plecat contează… Și, da, un semn de respect mai mare decât un anunț, un ferpar sau o coroană pusă la mormânt… Ba, dintre toți cei aleși, s-ar putea să fie chiar singurul ales din suflet… Și care nu mai riscă reproșuri și nu va mai purta nici regrete. Spre deosebire de noi, cei rămași aici, aleși ori nu, alegători sau simpli spectatori.

În fond, primarul a reușit să urnească o comunitate de dincolo de mormânt… Și nu neapărat prezența alegătorilor la urne contează cel mai mult, ci gestul acestora de a fi venit la mormânt pentru a-i aduce cel mai sincer omagiu al omului de rând. Și care a fost, ca emoție, ca vibrație, ca pornire, cu mult dincolo de cuvintele reci, „de regrete eterne”, ale politicienilor, care, nici măcar după vot, nu și-au mai adus aminte colegul lor. Pentru că, în și pentru un partid, contează doar cei „vii”… Numai să nu ajungem să avem „și vii cu vii”, la urne, dar „și morții cu morții” (de) la poarta politică a cimitirului.

Și poate doar Cimitirul vesel de la Săpânța să fi lăcrimat în fața felului în care ne îndepărtăm de simplitatea, sinceritatea, gratitudinea celor ce am fost cândva… Cândva când înțelegeam rostul trecerii și jalea celor ce-l însoțesc pe cel dispărut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*