Să nu ne pierdem!

Doamne, Tu ne-ai ales crucea!

Nici un om pe lumea asta, nu cred Doamne c-ar putea,
Să-și ducă pe umeri crucea, grea, precum a fost a Ta!
Tu ne-ai dat la fiecare câte-o cruce de purtat,
Lemnul, Tu l-ai ales, Doamne, de stejar, de tei… de brad…
……………………………………………
Multe am avut în viaţă! Am plâns mult și-am suferit.
Am udat cu lacrimi lemnul crucii ce mi-ai pregătit!
Însă când mă uit la alţii și văd câte-au pătimit,
Frică-mi e că-i prea ușoară crucea ce mi-ai hărăzit!

Doamne, Tu ne-ai ales crucea și ne-ajuţi să o purtăm,
Iartă-ne dacă din grabă, binele nu-l mai vedem!
Dar Te rog un singur lucru: Să-mi dai mie tot ce-i greu!
Tu veghează-ntotdeauna, Doamne, spre copilul meu!

La multi ani, LIMBĂ ROMÂNĂ!

La mulți ani, comoară sacră,
Moștenită din străbuni,
Să trăiască limba noastră
Și să o cinstim, români!

Ne-au călcat-o în picioare,
Cei ce ne-au purtat război!
Dă-ne Doamne-nțelepciune,
Să nu o călcăm și noi…

Căci plecat de mult de-acasă,
Poți greși câte-un cuvânt,
Însă n-ai să uiți vreodată,
Limba în care ai crescut…

Care ți-a format gândirea,
Prima oară gângurind
Si cuvântul dulce, mamă,
Românește l-ai rostit!

Eu?!… oriunde voi trăi,
Câte țări voi colinda…
Orice limbă aș vorbi,
Voi gândi în limba mea!

La mulți ani limbă română
Iți doresc ca să reziști
Și să nu te pierzi prin lume
Lăcrimând din ochii triști!

Tu ești dulce și frumoasă,
Blândă, finã, delicată…
Limbă sfântă, armonioasă,
Să trăiești mulți ani… curată!

Limba noastră românească

Eu sunt născută într-o țărișoară
În care pentru prima dată am mers și am vorbit.
O fi că am rămas sentimentală,
Dar limbă atât de dulce, eu n-am mai auzit!

O fi că ne-au crescut părinții cu povești,
Cu Zmei, cu Feți-frumoși, cu Zâne…
Și că un Creangă ca la Humulești,
N-am auzit să fie altu’ ‘n astă lume!

El înșira mărgăritare din cuvinte,
Citind poveștile-i era o mare bucurie!
I-am cunoscut din întâmplările trăite
Citindu-i amintirile legate de copilărie!

O fi că am trăit iubirea-n poezie,
În versuri dulci scrise de Eminescu…
Și am simțit durere dar și bucurie,
Citind din poeziile lui Păunescu.

Și câți poeți și scriitori de seamă
Au lăsat scris (ca nu cumva să fie vreo îndoială)
Că oriunde-am trăi, doar patria ni-i mamă,
Iar limba românească ne este o comoară!

Mai sunt atâtea țări! Și limba li-i frumoasă!
Dar nicăieri nu te pătrunde acel fior
Simțit când te întorci de prin străini acasă,
Cu pieptu’ atât de plin de neînțelesul DOR!

Cuvântul unic pe acest pământ.
Iubirea și durerea în el a împletit.
Frumosul DOR, intraductibilul cuvânt,
Rostit numai de noi, numai de noi simțit!

O fi că eu mai cred că noi suntem,
Cu suflet bun, prea plin de milă și iertare!
Tot ceea ce trăim acum îmi pare un blestem
Care pe mulți i-a împins spre ură și trădare!

Sau poate am rămas o visătoare
Și cred că nu-i rușine că suntem români,
Că în mândrie vom purta peste hotare
Armonioasa noastră limbă din străbuni!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*