Prin decretul regelui Mihai I, la 14 septembrie 1940 statul român a fost proclamat „stat naţional-legionar”, condus de generalul Ion Antonescu, iar Mişcarea Legionară, condusă de Horia Sima, „singura mişcare recunoscută în noul stat”. În aceeaşi zi, s-a constituit un nou guvern (condus de generalul Ion Antonescu, Horia Sima fiind vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, format din legionari (majoritari şi la nivelul prefecturilor), câţiva militari şi specialişti la departamentele economice (unii dintre ei sugeraţi/ceruţi de Legaţia germană). Întârzierea constituirii Executivului s-a datorat neînţelegerilor în ceea ce priveşte componenţa şi repartiţia ministerelor. La scurt timp, în cadrul noului regim au apărut neînţelegeri şi apoi o aprigă competiţie între legionari şi Ion Antonescu pentru prioritate în conducerea statului, generalul atrăgând, încă de la 21 septembrie 1940, atenţia că în guvernare Mişcarea legionară „nu se amestecă”, sugestiile/propunerile făcute prin Horia Sima urmând a fi aprobate sau nu: „Deci nu au voie legionarii să intre oricând în minister, cum s-a întâmplat la început”.
Peste nicio lună, Conducătorul Statului a intervenit din nou, în şedinţa de guvern din 14 octombrie 1940: „Nu admit nicio injoncţiune a nimănui în treburile statului. Nu mai admit violări de domiciliu, pentru că inviolabilitatea domiciliului este asigurată prin Constituţie. Noi am protestat totdeauna împotriva actelor arbitrare ale regimului trecut şi acum le comitem pe o scară groaznică… În felul acesta nu faceţi decât să prăbuşiţi regimul dumneavoastră”.
Insistenţa legionarilor de a prelua întreaga conducere în stat avea să se accentueze, în pofida faptului că Berlinul l-a preferat pe Ion Antonescu, Joachim von Ribbentrop atrăgând atenţia lui Mihail Sturdza: „Nu vă puneţi niciodată în conflict cu armata. Ar fi o nebunie. Într-o astfel de ciocnire Mişcarea ar fi nimicită”. Neluând în seamă aceste semnale, Horia Sima a trimis lui Ion Antonescu (16 octombrie) o scrisoare prin care acuza „lipsa de coeziune şi unitate” şi cerea realizarea unui „comandament unic în domeniul economic”, argumentând că „un regim legionar nu poate să dăinuiască cu o structură economică liberală”, că „accentul trebuia să cadă pe elementul politic şi în economie”, că „cei din lume veche, chiar dacă sunt sinceri, nu pot să facă binele pentru că nu ştiu să gândească în spiritul economiei dirijată de stat”.
Răspunsul lui Ion Antonescu (21 octombrie) avea să fie şi mai acuzator: „Falimentul, d-le Sima, va veni dar nu din cauza nepriceperii şi relei credinţe a generalului Antonescu, ci din cauza faptului că în administraţie şi economie am introdus, la cererea d-tale, elemente care fac ceea ce zilnic semnalează şi Siguranţa şi strigătele de alarmă care ne vin din toate părţile. V-am sprijinit pătrunderea elementelor legionare în toate posturile administrative şi am lăsat Mişcării legionare toată libertatea de acţiune, în convingerea că, purtate de entuziasm dar şi de sentimentul răspunderei şi al ordinei ne va ajuta la reconstrucţia statului. Eforturile ce se fac pentru îndreptare sunt lovite şi de sabotajul unora şi de inerţia altora, dar şi de atitudinea unora din elementele introduse de guvernarea noastră, la recomandarea d-tale, în economia naţională. Nu dărâmând, nu lovind în fiecare zi, nu blocând prin măsuri uşuratice activitatea economică a întreprinderilor dărâmate, nu aşa se face ordine economică. V-am atras atenţia că în ţară cresc nemulţumirile în privinţa regimului. Dacă continuă aşa, D-le Sima, nu numai ordinea economică, dar tot Regimul Legionar şi Guvernul şi Ţara se vor prăbuşi. Aşadar, vă rog să alegeţi: Sau vă luaţi singur răspunderea în faţa Ţării şi a Istoriei şi conduceţi Ţara după conştiinţa şi priceperea D-voastră; Sau îmi daţi toată libertatea şi toată autoritatea în conducerea Ţării, alegerea oamenilor şi reprimarea tuturor greşelilor şi tuturor dezordinelor. Contactaţi-vă pretenii şi hotărâţi: Cu două capete nu se poate duce un singur corp, decât la dezastru”.
La 28 octombrie (1940 – n.r.), Horia Sima a revenit cu o nouă scrisoare, precizând mai clar esenţa regimului legionar: „Regimul legionar cere guvernare în spirit legionar, guvernare totalitară. Guvernare totalitară înseamnă monopolul politic al unei mişcări, aceea care a biruit, exclusivitate dacă voiţi: aşa e în Italia, aşa e în Germania. În România legionară nu mai există loc pentru niciun alt partid, pentru nicio altă grupare. Cine îndrăzneşte, trebuie să fie sancţionat. Pentru că acest lucru e un atribut fundamental al statelor totalitare. La noi constatăm exact contrariu. […] Tot regimul legionar presupune presă dirijată. Presă dirijată înseamnă că nimic nu poate să apară ceea ce ar veni în contradicţie cu regimul instaurat şi suprimarea a tot ceea ce a fost escrescenţă şi ticăloşie a vechiului regim. […] În al treilea rând, regim legionar înseamnă economie dirijată, totul opusă economiei vechi liberale… Domnule general! Să nu uitaţi că este regim legionar, că legionarii au întâietate, că ei trebuie ascultaţi mai întâi şi asupra lor trebuie să se îndrepte grija dv. Părintească”.
Recunoscând că „s-au făcut şi se fac greşeli”, Ion Antonescu a încercat, în scrisoare de răspuns din 31 octombrie, să ajungă la reconciliere: „Întrebarea ceasului nu este însă cine sunt vinovaţii, ci ce facem? Continuăm cu metodele de până acum ori ne oprim? Nu se poate ca un corp să meargă cu două capete. Un organism politic, social şi economic trebuie să asculte de o singură conducere… Generalul Antonescu vrea ceea ce vreţi şi dv. Însă cu altă metodă şi în ritmul pe care-l reclamă înţelepciunea. Nu se poate dărâma totul într-o zi. Trebuie sistem, trebuie succesiune în eforturi. Trebuie dărâmat şi reclădit pe compartimente. Trebuie armonie în gesturi. Cum totul se înlănţuie într-un organism viu, trebuie aprofundată orice problemă înainte de a se trece la acţiune. Altfel, toată clădirea se dărâmă pe noi toţi. Generalul Antonescu este legat pe viaţă şi pe moarte de d-voastră… Dacă sunt: două poliţii în stat, două justiţii, două concepţii şi două conduceri politice şi evconomice, dacă toţi se amestecă, dacă toţi ordonă şi toţi intervin când vor şi cum vor, prăbuşirea, în circumstanţele interne şi externe în care se găseşte Ţara, va veni vertiginos. Trebuie unitate în conducere. Nu se poate doi şefi de orchestră şi să conducă în acelaşi timp aceeaşi orchestră. În primul rând trebuie separată Guvernarea de Partid. Trebuie ca atât Guvernul cât şi Partidul să aibă încredere totală şi să asculte, în toate, de acelaşi om”.
În final, avea să se ajungă la rebeliunea legionară, la luptă armată.
Lasă un răspuns