Monumentul Eroilor Aerului, dedicat memoriei aviatorilor români militari și civili care au contribuit la dezvoltarea aviației, a fost realizat între anii 1928-1935 de Lidia Kotzebue și Iosif Fekete… Construcția, având o înălțime totală de 20 m, este compusă din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat placat cu piatră de Banpotoc (o mică localitate pitoreascã din apropierea Hunedoarei, cu un calcar valoros, preferat și de Brâncuși), format dintr-un obelisc, situat la rândul său pe o structură realizată din patru prisme trapezoidale lipite între ele prin arcuri de cerc. Tot acest complex este fixat pe o bază circulară din piatră. Deasupra obeliscului este așezată statuia înaltă de cinci metri, cântărind cinci tone, care ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate. La baza obeliscului, de jur împrejurul acestuia, sunt prezentați trei aviatori căzuți.
Pe soclu sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele aviatorilor căzuți între 1930-1935, sculptate în 13 plăci de bronz. Sculptura este inclusă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2271, sub denumirea Monumentul Aviatorilor. În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu, aviator Mihai Oromolu.
Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect. Considerând însă că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptori să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător. Trei lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție. Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că după doi ani a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue (Premiul I), acceptându-se totodată ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului. Conform contractului semnat la 11 iunie 1927, ea se obliga să se ocupe de construcţia soclului, turnatul în bronz şi asamblarea elementelor componente. Macheta a fost finalizată de sculptorul József Fekete (1903–1979). În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la 1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea.
Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete (1903–1979), astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea, macheta fiind finalizată de către acesta. Între anii 1928 – 1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz, însă dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat monumentul au întârziat finalizarea lucrării.
Construcţia a fost executată între 1930 şi 1935. În cele din urmă statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935. Dezvelirea monumentului a avut loc la 20 iulie 1935 cu participarea Regelui Carol al II-lea, a numeroși membri din conducerea statului, miniștrii și reprezentați ai autorității aeronautice, atașați militari, pe șos. Jianu (în prezent, Bd. Aviatorilor). Evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară la care au participat gărzi de onoare și aviatori și au fost prezentate onoruri militare zburătorilor menționați în listele de pe monument. Ulterior, sculptorul Ion Jalea a afirmat că drepturile moralale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif Fekete, iar critici de artă, precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie să-i fie atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă prezentată la concurs de Lidia Kotzebue. La inaugurarea monumentului numele celor doi coautori nu a fost inscripționat, ulterior în anul 1983, consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia. „Pe un piedestal pe care se compun în spirală sculpturi înfăţişând figuri de aviatori căzuţi, se înalţă un al doilea piedestal, încununat de statuia unui Icar înaripat, cu aripile maiestuos deschise. Monumentul, impregnat de forţă, e opera sculptorilor Lidia Kotzebue şi Iosif Fekete” (scria Sivia Colfescu). Numele Lidiei Kotzebue a fost săpat pe soclul monumentului abia în 1983.
Artista Lidia Kotzebue (n. 9 decembrie 1885, Saratov, Imperiul Rus – d. 13 iulie 1944, Moara Domnească, comuna Găneasa, județul Ilfov) a fost o sculptoriță română de origine rusă, cunoscută pentru realizarea Monumentului Eroilor Aerului din București.
Pentru a avea mai multe date despre acest subiect am apelat la un articol semnat de către Emanuel Bădescu și apărut în „Ziarul financiar” (suplimentul „Ziarul de Duminică)” în data de 29.06.2012. „Întrucât biografia Lydiei Kotzebue reprezintă și în zilele noastre un mister, situație care a facilitat tot felul de mistificări, unele de-a dreptul jenante, consider că notele următoare scrise de fiul ei Rostislav Kotzebue și autentificate de doamna Liana Bogdan, născută Trubețkov, sunt binevenite”. Lidia a fost fiica lui Nicolae Suhanov, funcționar la primăria orașului și s-a născut în 1885 în orașul Saratov. În 1914 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Moscova, secția sculptură. S-a căsătorit pentru prima oară înainte de Războiul Ruso-Japonez, conflict la care a participat ca infirmieră voluntară la spitale de campanie și a rămas văduvă. În această perioadă l-a cunoscut pe generalul Pavel Kotzebue, pe care l-a îngrijit pentru rănile suferite în timpul războiului. Mai târziu, după ce generalul a divorțat, s-a căsătorit cu acesta. La sfârşitul Primului Război Mondial rămâne în Basarabia împreună cu soţul ei, contele Pavel Kotzebue, general al armatei ruse. După câţiva ani se stabilesc la Bucureşti, unde Lidia Kotzebue şi-a deschis un atelier. Participă la Saloanele Oficiale ale Ministerului Artelor, organizate în anii 1924, 1926, 1930, iar în 1926 organizează o expoziţie proprie în Sala „Mozart” de pe Calea Victoriei, cu operele J’y suis, j’y reste (reprezentând o femeie așezată pe umerii unui bărbat; a fost cumpărată de o familie franceză, Boissy), Sacagiul (mărimea circa 50 cm.; turnată în bronz; a fost cumpărată de cineva din familia Cantacuzino), Femeia cu copilul în furtună (bronz de circa 40-50 cm.; a fost cumpărată de Regina Maria, care a vizitat expoziția), Vine automobilul (o lucrare în mărime naturală, reprezentând cinci capete de copii privind peste un gard, reprodusă în marmură). Ca și comenzi primite, printre altele, ea a mai sculptat: o cupă de circa 40 cm., reprezentând trei capete de cai, pentru un concurs hipic internațional ținut la București; un bust (mărime naturală, din marmură) a soției dirijorului Culibin; două busturi în bronz (1/2 mărime naturală) a doi savanți bacteriologi, Pasteur și Claude Bernard, comandate de Institutul Bacteriologic Cantacuzino – ele pot fi văzute acum în holul acestui institut – un cap de bronz al profesorului Cantacuzino comandat de Institut. Nu se știe unde este această sculptură, poate în cripta profesorului.
La cimitirul Bellu există două sculpturi executate pentru avoatori căzuți la datorie. Una în marmură (nu se știe pe ce mormâmt a fost amplasată), iar cea de a doua în bronz, la figura 95, locul 33. A înfăţişat suferinţa oamenilor (în operele Copil basarabean refugiat, Doi orfani, O pereche pe Griviţa), aspecte din viaţa ţăranilor (Cioban, Copilă cu gâşte, Cal cu mânz), a realizat portrete (busturi ale soţiei pianistului Culibin, Alexandrei Cantacuzino, Mariei Ghica, ale bacteriologilor Pasteur şi Claude Bernard). Prefera să execute sculpturi mari, de peste 2 metri înălțime. Toate lucrările au fost primite favorabil, după ele fiind reproduse și cărţi poştale ilustrate (cu titlul operei şi numele autoarei). Ea a mai executat o mulțime de tablouri și portrete în acuarelă, pastel și ulei. Multe nu le-a semnat, sau le-a semnat cu pseudonimul „LyK”.
După executarea Monumentului Eroilor Aviatori din București artista s-a retras în satul Moara Domnească, județul Ilfov. Acolo, în atelierul ei, a lucrat o mulțime de figurine și statui de femei de peste două metri înălțime, toate executate în ipsos, argilă sau plastilină. Locuitorii care îi treceau pragul le numeau „păpuși”. După moartea sa, cei de la Partid care au golit casa, le-au spart. Poate, dacă imobilul mai există, să fie două-trei prin pivniță, acolo unde le mai punea Lidiei Kotzebue, când nu mai avea loc în atelier. Sculptorița fuma foarte mult în timp ce lucra, și cu tot tratamentul aplicat de prof. Nasta, a murit de cancer în gât în ziua de 13 iunie 1944. În prezent este îngropată împreună cu soțul și soacra (născută Mavros) în biserica de la Moara Domnească.
Astăzi, un lăcaș de cult important din comuna Găneasa din județul Ilfov este Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” ridicat în anul 1817, în localitatea Moara Domnească și declarat Monument Istoric. Credincioșii ce își îndreaptă pașii spre Mănăstirea Pasărea, trec prin sau pe lângă satul Moara Domnească, veche moșie a Cantacuzinilor, începând cu anul 1671. În acest loc de liniște, domnitorul Țării Românești, Șerban Vodă Cantacuzino, a construit o moară de apă, lucru ce a condus și la schimbarea vechiului nume al localității; satul Stoienești se va numi, de acum înainte, Moara Domnească. Aici, în interiorul bisericii sunt înmormântați generalul de divizie Pavel Kotzebue (†1947), fiul ctitorei și soția sa Lidia Suhanova (Kotzebue) (†1944). Biserica parohială din Moara Domnească a servit ca necropolă familiei Mavros, după cum urmează: generalul de divizie Pavel Kotzebue și soția sa Lidia, sculptoriță ce a executat și „Monumentul Eroilor Aviatori din București”, au început în curtea bisericii Moara Domnească construirea unui cavou, unde urma să se înmormânteze. Ei au decedat după cum urmează: în anul 1947 generalul, iar soția sa în 1944. Până la aceste date nu au terminat construcția monumentului funerar, dar totuși s-au înmormântat în cavoul neterminat. Odată cu trecerea vremii cavoul s-a deteriorat, iar osemintele celor doi au fost strămutate în incinta lăcașului bisericii, unde se găsesc și astăzi. Ctitora Paulina Kotzebue, decedată la anul 1912 a fost înmormântată de la început în incinta bisericii Moara Domnească. Maria Ventura, bunica Paulinei Kotzebue, după mamă, soacra generalului Nicolae Mavros, își doarme somnul de veci începând din anul 1851 tot în incinta lăcașului bisericii din Moara Domnească. În fața bisericii, la intrare, se găsește mormântul nepotului domnitorului Mihail Șuțu.
Astfel, în atmosfera încărcată de spiritualitate a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” ridicată în anul 1817, în localitatea Moara Domnească din comuna Găneasa, odihneștea Lidia Kotzebue, cea care a creat forme sculpturale suave în bruta materie a planetei și a insistat cu moliciunea pensulei pe unele tușe de contur în clar-obscur… Ea a gândit forma înălțătoarea a Monumentului Eroilor Aviatori din București, oferind aripi pentru cei căzuți la datorie…
Lasă un răspuns