Criza din Belarus e problema belarușilor

Dacă despre explozia populară a dorinței de schimbare în Belarus se vorbește și se arată mult, despre resorturile geopolitice ale crizei, mult mai puțin. Oarecum neobișnuită, dar în orice caz salutară prudență. Să se fi învățat oare lecția tragică și dezastruoasă a Ucrainei.

Valul nestăvilit de proteste, care prin amploarea lor oferă un subiect spectaculos mass media, nu pot distrage atenția sau ignora miza esențială a crizei din fosta republică unională sovietică. Poziția strategică a țării, situată nu numai între Rusia și Germania, dar și la interfața arealului euroatlantic cu cel eurasiatic, conferă potențial Belarusului un rol important și o oportunitate reală de acțiune în sinergiile puterii nu doar în perimetrul extins al Balticii (deși țara nu are ieșire la mare) , ci și în confruntarea la scară globală între ceea ce s-ar putea numi Noul Est și Noul Vest. Și totuși, în cele trei decenii care au trecut de la dezmembrarea URSS și apariția statului independent Belarus , nici actualul președinte Lukașenko, nici predecesorul sau Șușkevici, nu au depășit, prin politica lor, o abordare minoră și fără impact sensibil în reașezarea echilibrului de forțe în regiune și pe continent. Actualul regim s-a limitat la o poziționare mai degrabă oportunistă și conjuncturală a țării între Est și Vest, cu profiturile dar și riscurile inerente. Lukașenko a contat pe cât posibil să extragă avantaje din relațiile privilegiate cu Rusia pentru a-și asigura stabilitatea regimului autoritarist care îl izolează în relațiile internaționale, prin statutul său de membru în organizațiile superstatale postsovietice și eurasiatice inițiate de Rusia, dar și pe plan economic, căci Belarusul nu ar putea supraviețui acceptabil fără colaborare cu Rusia (de care depinde în mod covârșitor în domeniul schimburilor comerciale și al asigurării potențialului energetic). Printr-o poziție versatilă și aparent deconcertantă, președintele Lukașenko a reușit să temporizeze, timp de peste 20 de ani, crearea uniunii interstatale cu Federația Rusă, proiect convenit prin tratate încheiate între cele două țări. Relațiile ruso-belaruse se cantonează de aceea într-o situație incertă și capricioasă.

Pe nisipuri mișcătoare evoluează și raporturile belaruso-ucrainene, care cunosc, și ele, suișuri și coborâșuri (chiar dacă Minskul a dezavuat reincorporarea Crimeii în Federația Rusă). Nici în ce privește extinderea legăturilor cu China nu se finalizează rezultate majore, în ciuda încercărilor Minskului de a extinde și activiza aceste relații. Problematice și puțin demne de crezare sunt și relațiile Minskului cu Occidentul și structurile euroatlantice. Tentativele de apropiere de UE sunt neconcludente, ca și relațiile cu SUA, în ciuda vizitei la Minsk din acest an a secretarului de stat american Pompeo.

Toată această linie politică, în coadă de pește, oscilantă și ezitantă, n-a făcut decât să perpetueze izolarea internațională a Belarusului și ea explică, în mare măsură, și faptul că partenerii sau posibilii parteneri ai Minskului se mențin într-o expectativa prudență, se abțin de la adoptarea unei poziții publice clar exprimate asupra situației actuale și asupra modalităților de ieșire din impas. De remarcat, totuși, că în timp ce Moscova afirmă clar că problemele Belarusului trebuie rezolvate în cadru intern, fără imixtiuni dinafară, principalele puteri și instituții occidentale abordează cu reținere și rezerve subiectul, chiar dacă Uniunea Europeană condamnă reprimarea opozanților regimului și a protestatarilor, încălcarea drepturilor omului, inclusiv prin instituirea de sancțiuni Belarusului. Iar sugestia Franței și Germaniei de a conlucra cu Rusia în rezolvarea crizei, ca și propunerea Poloniei și a unor state baltice de a media situația critică a momentului au rămas fără ecou. Mai mult, președintele Putin a declarat liderilor german și francez că orice tentativă a forțelor externe de a interveni în criza politică din Belarus ar fi inacceptabilă și ar agrava tensiunile. Nu trebuie uitat că Rusia și Belarus au alianțe militare și politice formale, prin Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Uniunea Economică Eurasiatică și acordul Uniunea statală Rusia-Belarus.

Așadar, un status quo precis definit, pe care nici Occidentul și instituțiile sale, nici opoziția din Belarus nu-l pun în discuție, căci implicațiile ar fi dezastruoase. Moscova afirmă răspicat că situația din Belarus nu trebuie externalizată, ea trebuie gestionată și decisă de belaruși. Criza din Belarus nu trebuie să devină criza belarusă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*