Zidul execuțiilor de la Jilava sau gloanțe pentru libertate…

Pagina de Facebook a Memorialul Durerii ne anunță de curând că a reușit să descopere, la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, abominabilul zid al execuțiilor din Valea Piersicilor, locație menținută secretă până acum și încă mascată cu o puzderie de grajduri și clădiri în paragină. În perimetrul zidului au fost descoperite foarte multe gloanțe vechi, care fie au trecut prin corpurile numeroșilor martiri anticomuniști (asasinați în masă de Securitate), fie își vor fi ratat ținta.

La acest zid al nenorocirii și-au găsit sfârșitul minunații luptători ai lui Gavrilă Ogoranu, asasinați în noiembrie 1957, partizanii lui Toma Arnăuțoiu (iulie 1959), dar și numeroși alți martiri care au luptat cu arma în mână (și nu numai) împotriva dictaturii comuniste. Vă prezentăm în direct clarificările Memorialului Durerii: „La Jilava, la zidul execuţiilor. Echipa ‹Memorialului Durerii› a obţinut aprobarea de a filma la închisoarea Jilava şi a descoperit zidul execuţiilor. Zid la care au fost împuşcaţi cei mai importanţi luptători din munţi: băieţii lui Gavrilă-Ogoranu, în noiembrie 1957, partizanii lui Toma Arnăuţoiu, în iulie 1959, cei din grupurile Arnota, Dumitru Apostol şi Adrian Mihuţiu, membrii mişcării române de rezistenţă din nordul Olteniei, conduşi de Dumitru Totir, cei din gruparea Ciucaş şi mulţi alţii. În 30 de ani de documentare şi în nenumăratele vizite făcute la Jilava nu am văzut acest zid. Nu ne-a îndrumat nimeni în acea zonă. Era strict secretă. Abia în 18 iulie 2020 am descifrat misterul care o acoperea. Cum treci de Fortul 13, o intrare discretă te duce pe o alee de circa 150 de metri, plină de construcţii nefolosite, grajduri mizere şi clădiri nefolosite, iar în capătul ei este fostul zid. Acum, acoperit cu pământ şi mascat de saivane. Am descoperit, ca puncte de reper, trei copaci, în locul stâlpilor de care erau legaţi condamnaţii. Am filmat locul şi în pământul din preajma zidului am găsit gloanţe. Multe. Gloanţe care, probabil, nu şi-au atins ţintele sau au trecut prin trupurile luptătorilor. Lângă loturile de condamnaţi se aflau pregătite gropile, ca să nu se deplaseze călăii prea mult. Am aprins lumânări şi ne-am rugat pentru sufletele celor omorâţi. Până în ultima clipă, băieţii lui Gavrilă-Ogoranu n-au crezut că vor fi executaţi. Au străbătut aleea în tăcere, printre saivane şi grajduri. Până la locul execuţiei s-au rugat. Ne-am tot întrebat de ce acoperă saivanele acest loc sfânt al execuţiilor. De ce nu s-au demolat aceste adăposturi pentru oi pentru a se construi un Drum al Memoriei până la zid? Am aflat că urina şi excrementele ovinelor sunt corozive şi distrug foarte repede cadavrele. Pentru asta au fost păstrate. Pentru a nu mai exista vreo urmă, vreo dovadă că acolo au fost ucişi oameni. Numai că adevărul iese la iveală, chiar şi îngropat, după mai mult de o jumătate de secol. Locul aceasta, pământul acesta secerat de gloanţe şi irigat cu sânge, ne vorbeşte despre tragedia Rezistenţei noastre anticomuniste. Eroii unei generaţii care s-a sacrificat pentru ţară. Li se cuvine măcar o slujbă creştină celor care au murit în acest loc. Să le ridicăm monumente, nu să le ascundem mormintele! Este şi asta o dovadă că ucigaşilor le e încă frică de ei!”

Să păstrăm un moment de reculegere pentru sufletele pure pierdute, pentru acești adevărați eroi a căror inimă a bătut pentru ultima dată aici, lângă zidul impersonal la care au fost aduși forțat, și care nu le-a oferit nici o șansă de evadare, decât ca suflete… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*