Mai puținul de acum pentru nimicul de mai târziu…

Oricât de sincere ar fi intențiile guvernanților, democrația nu poate fi „livrată” pe bucăți… Nu poate fi fracționată, zeciuită, porționată pentru mai buna ei „aplicabilitate”. Pentru că nu poți garanta prezervarea ei, de moment, pentru o clipă electorală, fie și în numele unei democrații de interes populist, de o condiționare. Este adevărat, am plecat la drum cu o mare tară de țară, dar era scuzabilă emoției de moment, a exploziei de așteptare, pentru a înțelege perversitatea unei asemenea abordări: libertatea ca porție. Dar acel moment a trecut, și dacă nu am înțeles că nu există porții de libertate, și nici porții de democrație, înseamnă că nu ne-am „luat” nimic… Și doar am primit, pe nemestecate, rămânând părtași aceluiași gest reflex de rumegare a porților servite prin „bunăvoințele” politicianist-guvernamentale.

Exercitarea drepturilor democratice nu poate fi zeciuită… Și nu poți atașa uneia dintre cele mai importante forme de manifestare (nu întotdeauna și de exprimare, e drept) a democrației, votul, nici o limitare… Pentru că nu poți pune egal între Democrație și forma ei mai săracă, „cenușăreasa” pe care o tărâm prin societatea noastră de trei decenii, „minimul necesar de democrație”… Acel „las’ că merge și așa”… Că acest „merge” este de fapt o târâre umilă, iar acel „așa” mai are un pic și bate existența, nu a unei vieți (neîmplinite) de om, ci a unor generații întregi…

Democrația nu înseamnă a încerca să faci impresia existenței ei… Nu înseamnă să mimezi doar pentru a bifa o casetă în fișa de națiune a „political correctness” -ului impus de alții… Pentru că atunci nu o aperi, ci o terfelești… Nu o protejezi într-un segment pentru a crea speranța dobândirii ei pe de-a întregul… Altminteri, nu este vorba de democrație, ci de o pseudo manifestare cu aparențe, nici măcar valențe, de democrație…

Momentul electoral al localelor ar putea reprezenta o cotitură… Ar putea fi acea luminiță, nu de la capătul tunelului, ci măcar pentru a ne regăsi drumul… Dar ar fi un pas… Ar fi acceptarea unei înfrângeri a speranțelor celor tineri și frumoși, de cândva, pentru a putea merge înainte…

De aceea, nu se pot impune „în numele democrației” (nici măcar pentru binele ei), restricții ale accesului la vot. Nu poți selecta alegători la intrarea în secții, nici măcar în numele combaterii bolilor, nu poți transfera pe orare persoanele, nu neapărat vulnerabile, nu neapărat având un anumit risc de îmbolnăvire, ci, pur și simplu, bătrâne… Pentru că, dacă acum, și nu este vorba de accesul în secții, ci de accesul la vot, se impune „proba” termoscanării, la următoarele alegeri vor fi cerute poate buletinele a două-trei testări anticovid sau chiar fișele de vaccinare… Și apoi?…

Da, pentru binele sanitar, alegătorii pot fi termoscanați… Dar, dacă unuia singur i se va refuza accesul la exercitarea dreptului de vot (care nu trebuie identificat cu accesul în secție), atunci tot procesul electoral va fi parte a aceleiași fățărnicii de trei decenii. Doar că acum va avea și nume de co(vi)d… De aceea, în cazul unor persoane cu febră, votul va trebui asigurat prin orice mijloace, fie și într-o zonă specială…

Și nu, nu poți degreva eventualele presiuni pe o secție de vot prin impunerea unor ore pentru anumite segmente ale populație. Ar fi aidoma unei ștampilări; or, fie și în numele democrației, „crotarea” pe ore tot o însemnare înseamnă… Poți asigura fluxuri, poți reorganiza secțiile, poți face orice altceva; dar nu să impui un interval orar pensionarilor. Pentru că nu suntem în stare de urgență pentru a prelua de acolo modelul care „ni” se potrivește… Căci, dacă am fi, evident nu ar mai fi alegeri (fără ca viceversa să fie neapărat valabilă, ba, dimpotrivă, fără alegeri am fi poate într-o stare de normalitate)…

Să nu impunem dară restricții doar pentru a face să pară că democrația funcționează, mai puținul de acum putând însemna tocmai nimicul de mai târziu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*