Când nici privirile nu le vom mai ridica…

Să dormim pe mai departe și o să ne trezim că toate învinuirile „de azi”, vizând negaționismul și neasumarea în masă a unor culpe inventate de alogeni și feluriți venetici, vor fi de departe cel mai mic păcat de care vom fi acuzați, noi românii… Mai grav, mai reprobabil va fi gestul de promovare a românismului. Nu de înălțare, nu de semețire prin cuvânt și fapte, ci de simplă aducere amintire… De rememorare a lui așa cum a fost și am fost, și nici măcar cu mult prea multe generații în urmă, ci mai aproape ca un ieri… Cum a fost să fim români… Și cum vom fi când românismul va mai pâlpâi doar prin îndrăzneala de a citi prin cărțile desferecate din poduri, dezidite din ascunzătorile din pereții și temeliile caselor care ni se înstrăinează… Abia atunci vom consemna adevăratele pedepse… Pedepsele primite pentru indiferența noastră în fața crimelor unor nesemeni… Pentru că negaționismul poate fi îndreptat, „corectat”… Este un inventat delict de opinie, dar care, prin amenzi și asumări impuse, poate fi folositor noilor „stăpâni”, poate fi „întors” pentru a cuminți potrivnicele ridicări de sprâncene, și nu împotriviri cu arma la picior, cu manualele și cărțile de istorie pe masă, cu limba română la baionetă…

Negarea holocaustului va putea rămâne dară un „banal” delict de opinie… Ce va putea fi corectat de veneticii veniți peste noi pentru a ne fărâmița în spărturi de neam, pentru a ne transforma pe noi în alogeni, iar pe ei în stăpâni… Și toate acestea doar pentru că noi nu am știut a sta de veghe la temelia devenirii noastre, la fruntariile unei nemărginiri transformate în mărginirea unor gratii pe care ni singuri le-am zidit…

Românismul va fi însă o acuzație „capitală”… Căci, pentru cei ce s-au așezat peste noi, pentru cei ce astăzi își înfig picioarele în brazdele noastre, românismul nu are leac… Nu poate fi corectat prin reeducare, ci doar înlăturat dimpreună cu toți aceia care îi vor ține partea până la cel din urmă lui suflu din răsuflările ce nu vor mai consemna anii unui veac, ci poate pe cei ai unui deceniu… Și nu nu va mai fi vorba nici măcar de acel românism profund de a spune cine am fost… De a ne zugrăvi râul și ramul de la care ne tragem… De a ne spune istoria așa cum a fost ea, milenară, înainte de a fi ucis mileniile în câteva secunde-ani de nechibzuință… Ci de a ne mai rostui rostirile poate chiar în propria limbă. De a mai gândi… Căci da, românismul va ajunge, nu delict de opinie, pentru a putea fi eventual „îndreptat” cu o amendă, cu o reeducare, cu o autoasumare a „vinovăției”, ci un delict de viață în sine ce nu poate fi redus, minimizat, ci doar înlăturat. Strivit pentru a face posibilă înlăturarea ființelor-consistență.

Și nu trebuie să mai lâncezim nici măcar un veac… Pentru că nu o să ne mai prindă un centenar… Va fi nevoie de mult mai puțin… De câteva fărâme de timp pentru a ajunge fărâme de istorie… Ale Istoriei de care ne-am bătut joc… Pentru că asta înseamnă oglinzile între care am fost înghesuiți pentru a ne face țăndări dimpreună cu ele… Și nu pentru „ușurarea” elevilor se degrevează astăzi programele… Nu din milă pentru spatele lor pentru a nu mai fi îndoiți de greutatea „ghiozdanelor”… Ci pentru îndoctrinarea holocaustică… Pentru că, în momentul în care mucegaiul vomitiv al promovării, nu doar al unui anti-românism deșănțat, ci a însăși înlăturării noastre din istorie, vine și ne diktează că este nevoie „de mai multă îndoctrinare holocaustică”, suprapunându-și tezele „inshreiste”, peste golurile pe care le lasă ministerul educație, este vorba de o altfel de „curriculă”… Fără istorie în programe, fără latina străbunilor, fără nimic ce ar putea fi sămânță de trezire pentru generațiile ce vin, ba, poate cu ore de ebraică, de civilitate avem deja!, pentru ca înstăpâniții din cumsecădenie, nepăsare, indiferență și lașitate să învețe și limba noilor stăpâni.

Și este trist că nici măcar oamenii de cultură, ultimii răzeși ai unui neam, nu se ridică… Nu protestează împotriva îndepărtării de cultura autohtonă pentru a face loc manifestărilor în care, nu doar limba română este dată la o parte, nu doar istoria, nu doar jertfele acelora care au stat de veghe sunt alungate, ci noi, noi înșine suntem striviți.

Veniți!… Smulgeți-ne, striviți-ne, înlăturați-ne!… De acum, nici privirile nu le vom mai ridica a pavăză… Dar nu din teamă; ci din indiferență și neghiobie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*