Un cal „mort” înainte de a fi fost măcar mârțoagă…

O fi poate o „bombă cu ceas”… Dar pentru care oră a istoriei?… Căci, astăzi, decizia de a trimite dosarul lui „Manole” în instanță nu mai are nici măcar valoarea limbilor mari ale unui orologiu oprit în timp… Iar secundarul de cronometrare a ultimelor momente ale „faraonului” (de) pe moșia BNR-ului nu ar mai rostogoli un „news” monden, darămite să răstoarne o istorie oricum ratată… Drumul e lung și pervers de alambicat pentru a spera la ceva concret… Pentru că instanța va trebui să constate dacă Mugur Isărescu a fost „acel” Manole, să decidă după aceea (alt proces, altă instanță, alt „calabalâc”!) dacă a existat și vreo urmă de poliție politică în activitatea acestuia și abia apoi să vină cu o decizie care oricum nu ar schimba cu nimic efectul juridic deja statornicit al actelor și acțiunilor din cei treizeci de ani în fruntea Băncii Naționale…

Dovedirea lui „Manole” ca informator „de cartier”, de colaborator „de institut” ori de turnător sadea nu poate avea decât o singură șansă: autodesconspirarea… Și nu din perspectiva unei mea culpe „robertiene”, sistemul este mult prea zidit pentru a ne mai fi de folos o recunoaștere de către Mugur Isărescu a eventualelor vinovății, ci doar din felul de paginare a unei autobiografii (pentru un timp în care oricum nu va mai conta)…

De altfel, mai important decât procesul prin care Curtea de Apel București va decide asupra unei castane stafidite ar fi un altul… Cel moral, al partidelor care acum au tăcut… Și care, deși au avut pe masă, în prag electoral, un subiect „gras”, au ales totuși să privească în altă parte… Evident, pentru că și ele au felurite „schelete” prin fișele de la partid, prin organigramele funcțiilor publice, prin presa controlată… Iar dacă prezența lui „Manole” la Curtea de Apel reprezintă din capul locului un cal mort, o fanfaronadă aparent alegorică, decizia CNSAS de a fi pus dosarul în brațele Justiției va naște o altă discuție. Cu mult mai delicată… Faptul că, după câteva decizii certe de necolaborare date de aceeași instituție, acum a fost emisă o decizie de „probabilitate” pe care o instanță ar trebui, sau nu, o definească drept certă. Pentru că, în avansarea dosarului către Curtea de Apel București, CNSAS argumentează reîncadrarea de la „se pare că” la posibilitatea ca „Mugurel” Manole, și nu „Manole” Mugurel (!), să fie teorisit grație unei recente modificări a legislației în parlament, printr-o altă unitate de măsură: verificarea temeinică

Practic, CNSAS recunoaște existența a două măsuri de evaluare (politică și instituțională) a celor verificați… Verificarea și verificarea temeinică… Or, în acest fel se va naște o altă întrebare… Câte alte personaje de primă importanță au beneficiat de acest cocon de protecție dintre procedura de verificare (simplă) și cea de verificare temeinică?… Iar de aici poate începe o altă discuție nesfârșită, constatarea de către instanță a „consistenței” lui Manole (ca informator de cartier, colaborator de nemulțumiri ori, cel mai grav, posibil turnător) putând fi pusă sub semnul îndoieli tocmai prin argumentul care a dus la reluarea acțiunii de „revizuire”, printr-o verificare temeinică… Pentru că, din acel moment, toate verificările anterioare, pentru toate personajele mai mult sau mai puțin importante, ar trebui reluate prin noua „oca”, cea a „temeiniciei”…

Dar ce partide ar susține așa ceva? Cine ar risca un asemenea tsunami?… Evident, nu acele formațiuni care contează și care au, fie și prin alternanță, acces la guvernare… Iar singurele care s-ar avânta poate în lupta pentru adevăr, neavând schelete-anatemă, sunt condamnate să rămână, ca posibilitate reală de acțiune, într-o zonă de manifestare atent controlată și cenzurată de cei „mari”… Pentru că nu pot ajunge acolo unde astfel de informații contează…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*