Nicadorii (3)

Nicadorii, din toată istoria lumii, reprezintă modelul cel mai eficient şi deci cel mai periculos pentru cei care se ocupă cu stricarea vieţii pe pământ, cu denaturarea până la depravare a fiinţei umane. Modelul cel mai eficient al acţiunii individuale justiţiare! Mai presus de încrâncenarea unui kamikadze, nicadorul face din asasinatul politic o demonstraţie de spirit justiţiar absolut. (Nu insist, las altora să descifreze întregul evantai, atât de bogat, al semnificaţiilor morale pe care le stârneşte în mintea noastră gestul, modelul nicadorilor.)

Conchid doar: în istoria asasinatului politic, soluţie cu care în zadar ne vom declara noi în dezacord, căci nu prin dezacordul nostru îl vom curma, în această sumbră istorie a crimei din raţiuni politice, nicadorii reprezintă cazul cel mai „curat”, aproape angelic (sic!), întrunind o serie de circumstanţe care nu numai că atenuează din vinovăţia făptuitorilor, dar îi şi înnobilează pe aceştia. În definiţia nicadorilor, genul proxim este modelul kamikadze, iar diferenţa specifică este aceea că nicadorii, după ce şi-au atins ţinta, rămân în viaţă şi în libertate, dar se predau autorităţilor, ştiind bine ce-i aşteaptă: moartea. O aleg însă de dragul semnificaţiei pe care, în felul acesta, suntem obligaţi să o dăm gestului lor: gest justiţiar, prin care Dumnezeu se rosteşte asupra celor omeneşti! Gest născut din credinţa în dreptate şi adevăr! Gest născut din dragostea pentru ceilalţi! Gest de martir, de martir care alege martirajul pentru a-i întări pe ceilalţi în credinţa lor că onoarea şi demnitatea sunt virtuţile prin care merităm să ne considerăm plăsmuiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!

Cel puţin la fel de elocvent este şi gestul „decemvirilor”, al celor zece tineri legionari care, în iulie 1936, îl ucid pe Mihail Stelescu, comandant legionar, exclus din Mişcare, printre altele şi pentru tentativa de a-l asasina pe Corneliu Zelea Codreanu, prin otrăvire. Recidivând, Mihail Stelescu este pedepsit „exemplar”, ca trădător al camarazilor săi, al camaraderiei, al înaltelor idealuri care îi adunase laolaltă. Asasinii propriu-zişi au fost numai doi, dar ceilalţi opt şi-au asumat aceeaşi responsabilitate tocmai pentru a se înţelege că nu e vorba de o crimă, de un asasinat, nici măcar unul ritual, ci de o „atitudine” morală faţă de actul, mai grav decât orice asasinat, al trădării. Cei zece, care făcuseră parte din acelaşi cuib legionar cu trădătorul Mihail Stelescu, ştiau bine că vor fi condamnaţi la închisoarea pe viaţă, dar n-au pregetat să meargă să se predea la poliţie, deşi erau, practic, nevinovaţi.

Aidoma au procedat şi legionarii care, în septembrie 1939 l-au „executat” pe Armand Călinescu, prim-ministrul asasin, care avea pe conştiinţă viaţa (şi tinereţea) Căpitanului, a nicadorilor şi a decemvirilor, ucişi prin ştrangulare de gardienii care îi păzeau. Grupul de legionari condus de avocatul Miti Dumitrescu au procedat şi ei la fel, predându-se autorităţilor după săvârşirea asasinatului pedepsitor, justiţiar.

Şi decemvirii şi grupul Miti Dumitrescu, sunt deopotrivă de nicadori ca şi primii nicadori, cei din decembrie 1933.

Posteritatea românească nu s-a învrednicit să descifreze semnificaţiile modelului de comportament pe care l-au imaginat nicadorii. Nici nu e de mirare! Eternitatea nicadorilor e abia la început! Eternitatea, în care s-au înscris nicadorii, nu se termină odată cu cei care au minţit şi vor minţi mai departe despre nicadori, despre legionari! Numărul mincinoşilor, slavă Domnului, este tot mai mic!… Iar al „nostru”, har Domnului, va creşte, dând înţeles, semnificaţie, nu numai gestului nicadorilor, ci şi trecătoarelor noastre vieţi!

Şi o ultimă precizare: cuvântul nicador s-a născut în mediile legionare, prin combinarea primelor silabe din numele celor trei nicadori din decembrie 1933: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace. Nicadorii din iulie 1936 s-au numit: Ion Caratănase, Iosif Botânzan, Ştefan Curcă, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, I.G.State, Ion Pele, Radu Vlad, I. Trandafir şi Ştefan Georgescu.

Nicadorii din septembrie 1939 se numeau: Miti Dumitrescu, Gigi Paraschivescu, Marin Stănciulescu, Nelu Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ovidiu Isaiia, Jean Ionescu.

Tuturor, plecăciune. Dumnezeu să-i ierte!

P.S. Şi o ultimă întrebare: asasinatele din noiembrie 1940 pot fi revendicate în numele modelului nicador? În mod sigur, asasinii lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu nu au procedat ca nişte nicadori, ca nişte legionari, ci ca nişte ucigaşi plătiţi. De aceea Traian Boieru şi echipa sa au fost excluşi din Mişcarea Legionară. Motiv în plus ca să părăsim pentru totdeauna formula „legionarii i-au asasinat pe Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu”. Este o formulă complet greşită. (sfârșit)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*