A apărut o nouă carte de proză semnată de Grid Modorcea, la aceeași prestigioasă Editură a Scriitorilor din Brăila. Se numește VIAȚA ȘI ALTE POVESTIRI DESPRE MOARTE. Este a 106-a carte a autorului și a 40-a carte de proză și poezie!
Grid Modorcea este mai cunoscut ca jurnalist, ca un polemist fără egal, dar și ca un critic de temut, „autoritatea numărul 1 în critica de de teatru și film de la noi,iar dacă ar fi tradus, ar fi numărul 1 și în lume, nu mă îndoiesc”, cum scria despre el marele artist Ion Truică (vezi „Tricolorul” din 28 aprilie 2007).
Dar câți cunosc proza lui, câți îi cunosc poezia? Unde ne sunt criticii literari? Prin cele 106 cărți publicate, Grid Modorcea s-a îndepărtat periculos de mult față de contemporanii noștri, încât a ajuns să spună că el trăiește în viitor și că nu mai scrie pentru noi, ci pentru cititorii din viitor. Ruptura s-a produs prin cartea GRIDOPHANIA, în care limbajul matematic are un rol determinant în poetica trăirii.
Nu se plânge că nu e înțeles, fiindcă nu poți fi înțeles dacă nu ești citit. Dar cine e citit? Există o mare criză de cititori buni, iar a publica în limba română este un mare risc de a rămâne necitit și necunoscut. Dar prolificul nostru autor crede că Dumnezeu are o socoteală cu el dacă îi dă atâta inspirație și putere de creație. De ce i-ar da, dacă nu ar avea un rost ceea ce scrie?!
După evenimentul istoric CHARTA MORALIA, nu mai era parcă nimic de așteptat. Dar și prin această ultimă carte a sa, VIAȚA, ne ia din nou prin surprindere, fiindcă este o țesătură experimentală de subiecte și stiluri, evident, în limbaj avangardist. De altfel, el crede că natura artei o dă experimentul, iar Dumnezeu l-a bincuvâtat pe el tocmai cu această natură. Are 106 cărți publicate și una nu se repetă. Sunt de o diversitate totală, de la pozie la eseu, de la proză la teatru, memorialistică, filosofie, dicționare de toate soiurile, pamflet, cărți de religie, plus scenariile la cele 47 de filme pe care le-a făcut (genul docudrama).
Nu-și imită nici o scriere. Și e sufcient să facem paralela între romanele MESALINA și BUHARIA, pe care le leagă nimfomania. Sunt total diferite, ca și locațiile unde se petrece acțiunea lor, Israel, respeciv America. Cel puțin ultimele sale cărți, publicate la aceeași editură, au suferit o puternică influență/schimbare, datorită Revelației mistice pe care a avut-o (vezi SANCTUAR) și care a generat o revoluție utopică, construită în jurul lui CIVITAS INNOCENTIAE.
VIAȚA are 480 de pagini, format A5. Coperta ei (vezi foto), o reproducere după pictorul flamand Hans Baldung, ilustrează perfect textul de pe ultima copertă:
„Povestirile din acest volum, a 106-a carte a lui Grid Modorcea (n. 1944), sunt un elogiu al morții prin viață, cu viața pe moarte călcând. Unele, care au menirea de a prezenta felul cum au văzut moartea diferite popoare, sunt redate printr-un limbaj de proză eseistică, altele sunt parabole satirice sau utopii științifico-fantastice. Evident, înțelepciunea și umorul fac casă bună, mai ales pe latura erotică, într-o altfel de sudură, pe cât de fantezistă, pe atât de științifică, prilej de a exploata într-un mod sui-generis zona SF. Este singura carte din literatura română care încearcă să vorbească în chip optimist despre moarte, în aceeași măsură în care vorbește pesimist despre viață, fiindcă una (viața) fără alta (moartea) nu se poate, sunt o unitate duală, sfânta vitalitate, aflată la baza lumii”.
Cartea conține 49 de pvestiri, mai scurte sau mai lungi, majoritatea având ca sursă a trăirii experința americană. Se poate chiar spune că este o nouă carte despre America. Se confirmă astfel opinia unui mare om de cultură american, Richard Owen, organist, dirijor, fondator al formației Camerata New York, care a spus: „Nu cunosc un alt scriitor străin care să fi scris ca Grid Modorcea atâtea pagini, cărți și articole, despre America. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar e posibil ca noi să arătam și să rămânem în istorie așa cum ne vede el”.
Lasă un răspuns