Printre locurile spectaculoase din țara noastră se numără și „Canionul Șapte scări” (Timişul de Sus; jud. Brașov). Este una dintre minunile României şi trebuie văzut măcar o dată în viaţă, spun pasionaţii de excursii. S-a format pe vremea dinozaurilor şi, pe lângă senzaţiile tari, oferă vizitatorilor şi o porţie de relaxare unică. Canionul Șapte Scări este unic în Europa de Est ca mărime. Datează încă din mezozoic. Aici a fost iniţial un fund de mare unde se spune că au locuit dinozauri. Partea de jos a canionului, care este de culoare galbenă, datează din jurasic, iar partea de sus, din triasic. La această concluzie au ajuns geologii care au făcut săpături şi au analizat fosilele descoperite în stâncă. Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcarele din Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri.
Defileul este format din şapte trepte gigantice în stâncă dotate cu scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau și numele. Uriașele trepte se transformă în minunate cascade când volumul de apă al pârâului Valea Șurii de Piatră, afluent de stânga al Șipoaiei, este ridicat. Traseul poate fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat. Șapte Scări adâncite în calcare jurasice, păstrează urmele evoluției morfologice recente a întregului masiv. Epigeneza accelerată a determinat adâncirea în conglomerate cretacice și apoi în calcare jurasice a pârâului, având ca rezultat formarea unor rupturi de panta (cele șapte cascade) ce se succed pe talveg (înălțimi de 2,5 – 15 metri) și au la bază marmite de eroziune. Evoluția văii s-a produs pe traseul complex al unei rețele de falii și diaclaze, ce au deschis condiții pentru apariția unor tuburi de presiune din care se păstreaza marmitele laterale etajate pe versanți, de vârstă cuaternară.
O legendă locală spune că o drumeţie până la Canionul Șapte Scări se constituia într-un veritabil test pentru tinerele care vroiau să se mărite. Se spune că acest canion era locul de promenadă al mocanilor din satul Baciu (Săcele). Legendele transmise din generaţie în generaţie spun că tinerii feciori din sat îşi supuneau iubitele la două probe. Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului. Dacă nu se certau deloc, atunci era meniţi să fie împreună toată viaţa. Şi astăzi mai vin cupluri tinere care vor să testeze legenda. Pe lângă peisajul spectaculos, canionul este recunoscut și pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Aerul este ozonat deoarece canionul se află la peste 1000 de metri altitudine, iar împreună cu zgomotul apei sunt combinaţia perfectă pentru recuperare psihologică. Deşi puţini ar crede, canionul este mult mai spectaculos iarna decât vara. Datorită mineralelor aflate în rocă din anumite porţiuni ale canionului, iarna totul se transformă într-o feerie de culori. Fiecare izvor care iese din canion îngheaţă, iar ţurţurii au diferite culori, respectiv verde, galben sau roşu. Spre baza canionului, culorile se combină, iar ţurţurii devin de culoarea curcubeului. O echipă de la Discovery Channel a venit special la canion pentru a filma fenomenul.
Tiroliana montată aici este cea mai mare din țară. Are în total 2,1 kilometri şi 23 de trasee atât pentru adulţi cât şi pentri copii. Tronsoanele au o înclinaţie între două şi patru grade, iar cel mai scurt traseu are 47 de metri, iar cel mai lung 273 de metri. Pentru cei mai mici, în partea de jos a traseului sunt deschise şi două trasee cu grad de dificultate scăzut. Biletele pentru complexul de tiroliene costă 50 de lei de persoană, pentru traseele mai lungi şi de 20 de lei de persoană, pentru traseele destinate copiilor. Tiroliana porneşte de la canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece pe lângă cabană şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte.
Accesul la Canionul Şapte Scări se face extrem de simplu, dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenă). Turiştii ajung la canion în aproximativ o oră de mers lejer. Canionul este deschis între orele 10.00 şi 17.00, iar biletul de intrare costă zece lei. Drumul este accesibil chiar şi copiilor. Nu este nevoie de echipament special, dar bocancii de munte sunt recomandaţi, deoarece potecile pot fi alunecoase, mai ales atunci când plouă. Drumul până la canion este de o frumuseţe aparte. Potecile te duc printr-o pădure deasă de-a lungul unui râu. Liniştea te înconjoară imediat ce intri în pădure, iar în jur nu se aud decât susurul apei şi ciripitul păsărelelor. Din loc în loc, sunt zone de relaxare unde vizitatorii îşi pot trage sufletul şi pot admira priveliştea, luminişuri pline de flori, dar şi cele trei cascade mai mici care preced canionul. Încântat de atâta frumusețe și naturalețe, vei urca scările canionului plin de vervă și elan. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns