Zidirea Panteonului Național în chenarul timpului nu se face prin legi!… El există prin eroismul și jertfele celor cuprinși acolo, se întrupează din și prin conștiința națională a celor contemporani lor, de la care ne vin dovezile de fapte, dar și prin recunoștința urmașilor… Ba, poate, ca pavăză în fața unor vremuri precum cele pe care le trăim astăzi, mai ales prin acțiunile urmașilor. Pentru că un panteon nu devine mai bogat prin rânduri de lege, iar martiriul eroilor nu se dovedește prin certificate de îngăduință emise de politicieni… El se cultivă în conștiința publică, se sădește și se îngrijește prin fapte, eroii neavând nevoie de o lege pentru a le atesta meritele, contribuțiile, jertfele… Ei sunt acolo prin ceea ce au făcut, prin ceea ce au sacrificat, fiind dincolo de posibilitățile unor legi, și ale unor muritori, de a le atesta nemurirea…
Un Panteon Național, cuprinderea lui istorică și culturală, recunoașterea lui ca osatură din jertfe, conștientizarea valorii și necesității acestuia pentru cei de azi și cei de mâine, se face prin faptele eroilor și martirilor naționali și se continuă, prin noi, prin umila noastră contribuție, prin onorarea cărților de istorie, prin conservarea și promovarea caselor memoriale, prin așezarea de monumente ca piedestale între noi, cei mărunți, și bolta cerească a Eroilor și Martirilor.
Panteonul există acolo, în ceruri… Trebuie doar să ne ridicăm privirile și să-l onorăm prin fapte, prin rezidirea a ceea ce ne-au lăsat deja aici, pe pământ. Căci, ‘geaba vom scrie zeci de legi, de recunoaștere a meritelor martirilor, dacă moștenirea lor va fi lăsată pradă buruienilor, mucegaiului, nepăsării. Dacă ei vor deveni aici, printre noi, doar ruine, doar cărămizi desprinse din ziduri monumentale, doar bârne de case lăsate în ploaie și îngheț, doar pietre tombale răsturnate și înecate în mâlul unor cimitire.
Și nu, ei nu se scufundă aici, dimpreună cu caselor lor, cu monumentele, cu troițele și crucile nepăsării, ci noi, noi ne săpăm adevărate cripte ale uitării. Uitarea demnității, uitarea onoarei, a respectului, a mândriei, a Patriei în contur de istorie și geografie, de cultură și îngemănare spirituală a valorilor ce astăzi par poate desuete. Deși, nu ele sunt perimate, ci noi, noi suntem cei prea goliți de alegerile a 30 de ani irosiți în vidul nepăsării…
Recunoștința nu se poate proba prin articole de lege… Ci prin ceea ce mai putem face pentru a dovedi că merităm o șansă. Iar locul Eroilor și Martirilor este, înainte de toate, în calendarele Bisericii Ortodoxe Române, din închinare izvorând drumul întru așezarea lor printre sfinții neamului, și în cărțile de istorie… Și pentru Mihai Viteazul, și pentru Horia, Cloșca și Crișan, dar și pentru cei 45 de români uciși la Beliș, în 1918, de mercenarii grofului Urmanczy… Căci oare ce rost ar avea o lege de desemnarea ca martiri ai neamului ai tuturor acestora când cărțile noastre de istorie au paginile rupte exact de aceia ce astăzi ne îndeasă printre rânduri? Pentru că asta se întâmplă acum: politicienii ne confiscă istoria, o iau din mâinile celor îndreptăți să o lase moștenire prin gândurile lor despre faptele celor ce au fost, punând mai presus de rostul cărților, mai presus de pietrele de hotar ceresc pe care le avem deja aici, actele politice ale dreptului lor de a decide cine ne sunt martiri, cine eroi și cine… nimic.
Toți Eroii Neamului trebuie cuprinși într-o lege, dacă politicienii chiar vor să lase ceva în urma lor… Dar să o facă, nu pentru a-și demonstra apucăturile lor de a se așeza peste penițele cronicarilor, de a sări cu bocancii pe cărțile de istorie, ci drept modest elogiu față de cei ce sunt oricum fără de cuprindere. Să pună înapoi în cărțile de istorie paginile rupte de venetici. Să smulgă pânzele de păianjen de pe boltele monumentelor. Să refacă zidirile înainte de a deveni ruine, nu doar în planul fizic, ci și în cel ale recunoștinței. Și, mai ales, să nu transforme eroii și martirii în șapouri populist-electorale. Locul lor a fost deja scris în orele astrale ale neamului, iar noi trebuie doar să nu lăsăm nisipul prezenței noastre să se scurgă în van… Căci, degeaba vom avea oricâte astfel de legi dacă nu vom face nimic altceva. Ba, va fi doar o altă dovadă a nepăsării și lașității noastre de a-i fi lăsat pe politicieni să se închipuie deasupra istoriei, deasupra acelor izvoare de clipe astrale hărăzite nou.
Eroii trăiesc prin noi, prin ceea ce suntem, prin ceea ce înfăptuim!…
Lasă un răspuns