Și totuși, în aparenta lor lipsă de logică, lucrurile sunt atât de simple… Iar în 30 de ani măcar atât ar fi trebuit să înțelegem… Să nu-l credem nicicând pe politicianul care se dă de ceasul morții din grijă pentru „neamul” lui… Dar să nu-l credem nici pe acela care, la rându-i, din cealaltă parte a eșichierului, se agită sforăitor tot din grijă pentru presupusa preocupare a întâiului… Pentru că și unul și altul sunt parte a aceleiași specii de corbi, de rechini, de prădători care stau mai apoi și își înfulecă dimpreună „prada”. Naivitatea noastră…
Din păcate, la atât se rezumă capacitatea noastră de acum de a ne trăi momentele de „glorie”… Nici măcar de a le savura; ci doar de a le privi în binele lor perfect asimptomatic… Falsa răfuială a politicienilor pentru bunăstarea noastră… Lupta lor de a ne dovedi că celălalt nu ne merită, nu ne vrea binele, nu ne înțelege… Și nu-i pasă de noi… Când, de fapt, la felul în care sunt construiți, adunați în cârdurile prădătoare, mânați de interesele meschine ale votului, nici unul nu ne merită…
Asta ar fi trebuit să înțelegem după trei decenii… Și de aici ar fi trebuit să începem lupta pentru a ne recupera Demnitatea și dreptul la Adevăr, la Respect, la Recunoaștere și chiar Recunoștință. Căci, fără noi, ei nu ar exista… Dar nu am înțeles asta iar ei viermuiesc în formele lor putrede fără nici măcar cea mai mică grijă că va veni vremea în care vor trebui să se schimbe. Să se schimbe ori să fie aruncați, poamă cu poamă, ori dimpreună cu tot tomberonul eșichierului politic. Pentru că știu, nu că îi acceptăm așa, ci faptul că nici măcar nu ne punem problema că ar trebui să fie altfel. Și, da, este un alt moment de „glorie”… Dar nu unul al clipei astrale în cuprinderea unui nou rost; ci acela al (re)confirmării aceluiași statut de mioare supuse.
Nu este dară nici o mândrie pentru nici unul dintre noi, neimplicați politic, faptul că ei se ceartă, se agită, se ciorovăiesc, se încaieră pe sticlele formale ale formalismului media… Pentru că o fac pentru ciolanele și zgârciurile puterii lor… Nu pentru noi ca indivizi. Nu pentru că le-ar păsa de sănătatea noastră, de existența noastră, de continuitatea noastră…
Politicienii sunt viperele aceluiași „carpe diem” egocentric… Și nu vor privi niciodată mai departe de propriul ospăț dacă nu sunt forțați să o facă… Să nu-l credeți dară nici pe acela care se zburlește la ceilalți că o să poarte la rever ferpare cu numele morților din cauza tergiversării adoptării unei legi… Pentru că, dacă era așa, dacă îi păsa, nici măcar nu se ajungea la momentul în care ceilalți să mai aibă curajul, nu să tergiverseze, ci să mimeze o minimă tărăgănare. Ar fi fost combătuți pentru zădărnicirea combaterii bolilor de le zburau tușierele. Să nu-i credeți însă nici pe cei ce vă vor spune, cu masca pe sub bărbiile zemuind de seva drogului politic, că nu avem a ne face griji; că ei sunt acolo și luptă, nu (doar) cu virusul, ci tocmai cu perfidul inamic al „momentului” (dintotdeauna de 30 de ani!), cel politic.
Să ne trăim dară clipa de „glorie” cât timp mai suntem avertizați catifelat că o carantină va dura două zile și apoi vom fi trimiși acasă, în izolare… Că atât va dura doar până își vor securiza ei votul; apoi, vom fi ambalați, „izoletați”, în cutiile de carton ale spitalelor de mucava. Acolo unde cartonul va rămâne singurul nostru aliat…
Totul este de o falsitate grosolană… Să nu-i credeți dară, otova, nici pe unii, nici pe ceilalți… Ci încercați să judecați singuri… Rupeți-vă, nu sforile măștilor sanitare, ci pe acelea ale nepăsării și ale mulțumirii de a lua lucrurile gata „mestecate”, gata „analizate”, gata „judecate”, primite și cu veșnica aplecare spre fatalismul ascultării necrâcnite.
Miorița s-a desțelenit acum trei decenii; să nu construim noi noile țarcuri și, mai ales, să nu ne transformăm în paznici vigilenți doar cu felul de a fi vigilenți al celorlalți „paznici”… Cei ce poartă masca mai strâmt, mai arogant, mai în nepăsare… Și gândiți-vă la ceea ce mai puteți lectura în liniște acum; și poate nu veți mai putea citi, pentru că nu veți mai avea unde, după ce alegerile vor fi trecut. Când unii dintre politicieni se vor întoarce la aplecările și apucăturile lor despotico-mârlănești, iar celorlalți, siguranțați într-un fief sinecură pentru următorul mandat, pandemic ori nu, nu le va mai păsa…
Nu vă grăbiți dară a-i șterge politicianului lacrima de îngrijorare… Nici măcar să nu credeți în ea… Căci, adesea, e mai opărită ca veninul…
Lasă un răspuns