Muzeul Omului din Ploiești

Muzeul Omului din Ploiești este un muzeu județean din Ploiești, amplasat în Palatul Culturii. Muzeul, înființat în 1956, a fost modernizat și redeschis publicului din anul 2013. Pot fi vizitate trei săli (“Originea și evoluția vieții pe Terra; antropogeneză”, “Anatomia și fiziologia omului” și o sală de proiecții, conferințe, prezentări), patru săli fiind încă în etapa de consolidare-reabilitare. Muzeul se află în Palatul Culturii, clădire monument istoric, recent restaurată. După ani de documentare, analize și studii, s-a ajuns la o concepție unitară asupra modului în care trebuie să arate și să funcționeze noul „Muzeu al Omului” din Ploiești: selecția exponatelor și elaborarea informației științifice, în logica lor muzeistică și instructiv-educativă, stabilirea modului de etalare a textelor și a pieselor muzeale – panouri de sinteză informativă, mobilier specific, vitrine, sistem de iluminare, un complex arsenal IT – proiecții pe ecrane LED, simulări electronice, jocuri interactive, infochioșcuri, inclusiv un prezentator virtual 3D al funcțiilor corpului uman, în mărime naturală, ceea ce reprezintă o premieră națională în domeniu, totul asigurând noului muzeu o deosebită atractivitate și un foarte eficient caracter instructiv și educativ.

Ne-am bucurat mult să găsim deschidere și interes de promovare al Muzeului Județean de Științe ale Naturii Prahova căci lucruri s-au mișcat extrem de bine. În aceeași zi am obținut acces la toate secțiile muzeului din județ și am reușit să facem o vizită ghidată de șeful secției Corina Mihai, în cadrul Muzeul Omului din Ploiești, despre care vom vorbi în continuare. A fost înființat în 1956 și este unic în țară. La renovarea clădirii s-a distrus mai bine de 90 la sută din tot ce însemna vechiul muzeu, astfel făcând loc noilor idei creative de reabilitare a muzeului. S-a păstrat aceeași tematică, fiind refăcută doar expoziția de bază. Muzeul se află în clădirea Palatului Culturii construit în anul 1930, inițial cu destinație de Palat al Justiției, dar găzduind astăzi și alte instituții publice printre care Biblioteca Județeană, Școală Populară de Artă, Curtea de Apel și Acvariul.

Prima sală din cadrul Muzeului Omului din Ploiești  este Sala de Antropogeneză, unde este prezentată evoluția vieții pe planeta noastră de la simplu la complex. În vitrină se află dovezi ale evoluției printre care fosilele vii (animale apărute cu milioane de ani in urmă care trăiesc și astăzi pe planeta noastră) printre care regăsim: crocodilii, scorpioni, libelule. Ne-a surprins să vedem și cele mai impresionante piese din muzeu: dinții de megalodom (cel mai mare rechin), fragment de Mossasaur (reptila acvatică), ouă de dinozauri ierbivori, fildeș și molar de mamut. Fosilele expuse în această sală ne redau povestea pământului animalele care au trăit cu milioane de ani în urmă ceea ce e fascinant pentru copii, în mod special, atunci când iau contactul cu ele pentru prima dată. Prin anatomia comparată din această sală copii află inima are aceeași funcție la toate vertebratele (aceea de a pompa sângele în corp) dar că structura ei diferă ca și complexitate de la o inimă bicamerală la vertebratele inferioare (pești) la una tetracamerală la mamifere și om (vertebrate superioare). Am aflat povești despre diferența de structură a aripii la specii de animale care folosesc mediul aerian (fluture, pasăre și liliac), rolul ţepilor ca organe de apărare la plante şi animale, cât şi rolul exoscheletului la diverse specii de vieţuitoare. Muzeul realizează foarte multe lecții cu copii, încă de la cele mai mici vârste făcând biologia mai atrăgătoare și interactivă și în același timp muzeul, ca ansamblu, este conceput să fie pe înțelesul tuturor copiilor. Tot aici am văzut un craniu autentic cu deformare culturală artificială care provine de la un gepid dintr-o populație est germanică.

În Sala de Anatomie o hologramă 3 D ne întâmpină la intrare explicând principalele organe interne, o tehnologie nouă adusă în muzeu. Această sală are vitrinele aranjate sub formă de semnul întrebării, iar în centrul sălii se află o zonă interactivă. Prin preparate naturale și mulaje sunt prezentate principalele sisteme din corpul uman. Aici am avut ocazia să vedem un schelet uman donat de o persoană pentru a fi vizualizat și studiat. Sala de Genetică este un mic laborator importanța geneticii o știință care ne vorbește despre transmiterea caracterelor. Vedeta geneticii este musculița de oțet deoarece ea a fost supusă multor analize de laborator. Celula, nucleul si ADN-ul sunt alte aspecte detaliate în această sală. Sala este interactivă și ajutându-ne de jocuri, putem să înțelegem importanța cunoașterii grupelor de sânge in realizarea unei transfuzii, precum și transmiterea unor caractere determinate genetic. Muzeul mai atrage atenția cu privire la impactul omului asupra mediului cu accent pe defrișare și poluare fiind realizate pentru această temă o sală denumită SOS – NATURĂ separată împărțită în două posibile realități – una in care omul păstrează natura in toată splendoarea ei, iar alta in care amprenta brutală a omului distruge mediul prin defrișare.

Muzeul Omului după o investiție de bani și timp a ajuns, astăzi, să fie unul dintre cele mai moderne instituții muzeale din România ceea ce face ca vizita la muzeu să fie mult mai interactivă, sugestivă și memorabilă pe care noi v-o recomandăm cu drag oricând aveți ocazia să călătoriți prin Ploiești. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*