Broderiile Sălii Maure din Castelul Peleș, realizate în atelierele Mănăstirii Țigănești din Ilfov…

Castelul Peleș a fost construit între anii 1873 și 1914 ca reședință de vară a regilor României. Clădirea a fost retrocedată după Revoluția Română familiei regale a României, dar adăpostește Muzeul Național Peleș. Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Regele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, regele Carol I cumpără terenul de 1.300 de kmp de teren (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren. Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor terenului pe care trebuia construit Castelul Peleș. În tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I. Castelul Peleș, semn și sediu al noii dinastii, a fost inaugurat oficial în anul 1883.

Așezarea Castelului pe Valea Prahovei nu este deloc întâmplătoare. Alegerea acestui loc – Sinaia – a avut la bază o gândire strategică a noului monarh și a consilierilor săi. Castelul nu era departe de Predeal, care era pe vremea aceea granița României cu Imperiul Austro-Ungar. Ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat al României, Castelul Peleș a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării. Castelul Peleș a fost întotdeauna locul pe care și l-a dorit Regele Carol I. El capătă cu trecerea anilor după inaugurare o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în luna noiembrie. Castelul a fost deținut în proprietate de Familia Regală până în 1948, când a fost naționalizat de regimul comunist şi a revenit în proprietatea privată a Casei Regale în anul 2006. Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, Peleşul fiind cel mai vizitat muzeu din România. La Castelul Peleș s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană, câteva dintre cu adevărat istorice și importante pentru țară (cum este cel din 1914, când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și Consiliul din 1925.

Și după inaugurarea sa în anul 1883, Castelul Peleș a mai suferit modificări, extinzându-se mereu, conform dorinței membrilor familiei regale. Forma sa actuală a fost finalizată abia în anul 1914 (anul morții regelui Carol I). Pe lângă castelul propriu zis au fost construite în timp și alte clădiri: Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), regele Carol I și soția sa, Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel complet electrificat din Europa. Castelul Peleș a avut o importanță deosebită pentru istoria țării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege al României, Carol al II-lea (care a domnit între 1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I al României. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv marele istoric și politician român, Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor). În Muzeul Național Peleș, cele mai importante săli care pot fi vizitate sunt: Holul de Onoare, care este un hol grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri și statuete. Plafonul mobil din sticlă, acționat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopțile de vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman; Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionați de cărți rare, având coperți din piele și gravate cu litere de aur. Chiar și pentru cei mai puțin familiarizați cu universul cărților, există un punct de atracție: ușa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului; Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4.000 de piese europene și orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai prețioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII și o armură completă pentru cal și cavaler, unică în România; Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurthala; Sala Florentină, denumită și Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre și decorațiunile în stilul neorenașterii italiene; Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo; Sala de teatru, care are 60 de locuri și loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea; Sala de Concerte, amenajată în 1906, se află la etajul I. Instrumentele muzicale prezente aici sunt un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner și o orgă Rieger cu două claviaturi; Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei (care n-a mai avut loc) a împăratului Austro-Ungariei, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol II.

Alte săli mai sunt: Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna din Elveția; Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător și un pupitru pentru audiențe; Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 și are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea; Salonul Turcesc care adăpostește o colecție de vase turcești și persane în alamă; Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal cehesc de Boemia.

Vitraliile Castelului Peleș au fost cumpărate și montate între anii 1883 și 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveția și Germania, piese datând din secolele XV și XVII. De jur împrejurul său, Castelul are șapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni și vase ornamentale din marmură de Carrara.După Castelul Bran, Castelul Peleș este considerat al doilea muzeu din țară căutat de turiști. O statistică realizată în anul 2006, spune că Peleșului i-au trecut pragul peste 250.000 de vizitatori din țară dar și din țări fioarte îndepărtate precum SUA, Australia, Japonia și Noua Zeelandă. Importanța Castelului este dată și de măsurile de securitate existente: pază militară, supraveghetori și camere video. La Peleș a fost deschis publicului un tur extins care cuprinde atât etajul I, cât și mansardele I și II. Așa încât rămâne un singur etaj (de altfel și ultimul) nedeschis publicului, etaj care servește drept loc pentru depozitarea diferitelor obiecte, tablouri etc. Ghidajul pentru vizitatori este disponibil în cinci limbi străine. În luna noiembrie a fiecărui an, Castelul Peleș este închis pentru curățenie generală. Castelul Peleș are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare, iar Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime.

Acum coborâm din zona montană către câmpie… Ca o floare de nufăr neprihănit, ca un plaur călător pe unde, ca un sipet plutitor, așa ne apare Biserica Mănăstirii Țigănești, încadrată de apele Lacului Maicilor, cel ce o înconjoară, asigurându-i protecție și liniște. Situată între  forfota capitalei bucureștene și cunoscuta „Republică de la Ploiești”,  Mănăstirea Țigănești aparține administrativ de comuna Ciolpani a județului Ilfov și este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din apropierea Bucureștilor, fiind așezată în zona foștilor codrii ai Vlăsiei. Prima așezare monahală de la Mănăstirea Țigănești, cu obște de călugări, este atestată încă din secolul al XVII-lea. Legenda locului, susținută de faptul că pomelnicul mănăstirii începe cu voievodul Mihai Viteazul și Doamna Stanca, care ne arată că așezarea monahală exista încă de la începutul secolului al XVII-lea și spune despre aceasta că a fost zidită de câțiva călugări români veniți din Sfântul Munte Athos, de la Schitul Sfânta Ana. Cel mai vechi document identificat până acum ce face trimitere la această mănăstire datează de la 1 august 1776, din vremea primei domnii a lui Alexandru Vodă Ipsilanti, domn în Țara Românească (15 septembrie 1774 – februarie 1782).

Mănăstirea Țigănești din județul Ilfov este renumită pentru atelierele sale, în care sunt lucrate minunate veștminte preoțești și broderii liturgice. În atelierele mănăstirii, maicile lucrează materiale de croitorie pentru hainele preoțești, din mătase vegetală, cu fir de aur și argint, precum și bumbac. În aceste ateliere a fost lucrată broderia pentru Sala Maură, din Castelul Peleș, aflat în Sinaia. Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, de o factură aparte. Un moment important în istoria acestui așezământ monaghal a fost înființarea și a unui atelier de covoare, instalat în spațiul în care se afla înainte bolnița. În prezent, pe lângă slujbele de zi și de noapte, monahiile de la Țigănești lucrează în atelierele de țesut și de brodat, se îngrijesc ca muzeul și casele de oaspeți să primească vizitatorii, cultivă pământul și păstrează buna rânduială a locului. Obștea de aici numără aproape o sută de maici și este slujită de către trei preoți. Despre icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni găzduită în Mănăstirea Țigănești, s-a dus vestea în toată țara. Icoana care a adus numeroase bucurii în viața oamenilor care s-au confruntat cu necazuri cumplite a fost pictată în secolul al XVII-lea. Se crede că icoana poate să provină de undeva din Transilvania. Una dintre legendele locale menționează că, la un moment dat un grup de hoți au pătruns în mănăstire și au furat bijuteriile cu care era împodobită icoana. Deși au căutat să fugă, hoții n-au reușit să mai iasă din mănăstire și la scurt timp ei au fost prinși. De asemenea, a existat un început de incendiu ce amenința mănăstirea, iar măicuțele au ieșit atunci cu Sfânta Icoană în fața pârjolului, iar acesta s-a stins singur, ca de la sine. Mamele care au cerut ajutorul Sfintei icoane pentru sănătatea pruncilor bolnavi au fost  ajutate și copiii lor s-au însănătoșit. Astfel, Icoana Maicii Domnului din Sfântul lăcaș a fost declarată ca fiind vindecătoare de boli, ocrotitoare a mamelor și  pruncilor și apărătoare de incendii.

Iată cum apar legături peste timp între lumea monahală a mănăstirii Țigănești și spațiul regal al Castelului Peleș, lumi aparent paralele, dar care radiază una către cealaltă, chiar prin deviza Casei Regale a României: „Nimic fără Dumnezeu!”…