Onor drapelului român!
Onor drapelului român
Ce flutură în zi aniversară!
Onor cinstiților străbuni
Ce și-au dat viața pentru țară!
Din sângele de ei vărsat,
Din galbenul frumos din grâne,
Din cerul albastru minunat,
Crez al speranței de mai bine,
Ai fost născut măreț stindard
În mijlocul poporului cuminte!
Păcat că mulți te-au întinat
Și nu mai e nimic ca înainte!
Trădat de noi (căci am plecat),
Trădat de cei care-au rămas,
Ai fost cu viața apărat
Cândva (de mult), dar nu și azi!
Eroi nu se mai nasc demult!
Îi mai găsim în câte-o carte.
Se răscolesc de sub pământ
Când văd atăta nedreptate!
Nu am știut să ne păstrăm
Nimic din ce-am avut mai sfânt
Și de rușine suspinăm
Și stăm cu capul în pământ!
Căci lumea n-a știut de cei
Care o viață s-au zbătut!
A cunoscut întâi niște mișei
Care-au furat ori s-au vândut!
Câte-un sportiv, câte-un elev,
Aduce-n țară aur și onoare!
Și totuși vezi?! Încet, încet,
Mândria de a fi român dispare!
Prea oropsit și prea-ncercat,
Poporul încă rabdă cu durere!
Din fiecare casă-i cineva plecat
Și fiecare-și poartă crucea în tăcere!
Eu n-am să înțeleg nicicând:
Eram și blânzi și iubitori!
De ce ne-mpiedicăm mergând
Și săvârșim erori după erori?!
Onor drapelului român
Șî celor care încă-i fac onoare!
Poate-o veni un timp mai bun
Ca nesupus să fluture sub soare!
Știi omule?!
Oricât te-ai pregăti în viaţă
Pe drumul tău către sfârșit,
Sfârșitul când îl vezi în faţă,
Te va găsi nepregătit!
Chiar și speranţa arzătoare,
Ce te-a-nsoţit cât ai trăit,
Va fi amanta trădătoare…
Te va lăsa într-un sfârșit!
De-aceea nu-ţi ucide timpul,
Cu lucruri fără de folos!
Când va veni, hain, sfârșitul
Să știi că ai trăit frumos!
Ca n-ai făcut minuni pe lume,
Nu plânge și nu suferi!
Căci viaţa ta e o minune.
Învaţă a o preţui!
Nu te uita cât are altul!
Nimic cu el nu-și va lua!
Și gustă cu plăcere fructul,
Ce crește în grădina ta!
Admiră un răsărit de soare,
Să fii de raze desmierdat,
Prin viaţa asta trecătoare,
Nici nu știi tu, cât poţi fi de bogat!
Eu spun ce cred
Prea mici și prea cutremurați de frică
În fața unui inamic necunoscut
Nu-i de mirare azi că omul uită,
Ce a fost cândva sau ce mai are de făcut!
Prea sufocați de măști ( adesea inutile),
Cu mâinile aproape fierte sub mănuși,
Am devenit de ceva timp marionete,
Ghidați de păpușari care se tem de viruși!
Nu spun că nu e de temut!
Sau că acest război nu mă interesează!
Căci într-un fel sau altul fiecare am pierdut!
Eu spun ce cred: Că se exagerează!
Părerile-s atât de împărțite!
Cercetătorii încă n-au nici un răspuns!
O strategie care ar putea ucide
Dușmanul invizibil la care ne-am supus!
Trăind cu-atâta teamă să nu murim de viruși,
Spălați, curați, umpluți de chimicale,
Muri-vom sufocați de măști și de mănuși
Sau vom trăi păstrând distanțe sociale!
Și în acest fel vom deveni imuni:
Nu vom iubi și nu vom fi iubiți
Supravegheați ca într-o casă de nebuni
Și prefăcându-ne că suntem fericiți!
Lasă un răspuns