Am parcurs cu toții galeriile pline de sculpturi ale muzeelor din întreaga lume. Am privit cu admirație operele marilor maeștri ai antichității și ne-am minunat de ceea ce a ieșit de sub dalta lor măiastră. Marmură albă și pură: mult timp, s-a presupus că acesta era standardul estetic al sculpturilor realizate de artiștii greci și romani. Toate muzeele din întreaga lume sunt pline de sculpturi din marmură de un alb imaculat, însă nu cumva manualele de istorie a artei – și poate chiar și ochii – ne înșală? După ani de cercetări, arheologii au stabilit că statuile grecești și romane realizate cu mii de ani în urmă erau, de fapt sculptate în marmură albă, dar pictate în culori vii și strălucitoare.
Mark Abbe, profesor de artă antică la Universitatea din Georgia (SUA), spune că mitul sculpturilor antice de culoare albă este „o minciună care ne este foarte dragă”. Potrivit acestuia, ideea că grecii și romanii detestau culorile este „cea mai comună idee greșită despre estetica artei occidentale.” De fapt, după cum a descoperit arheologul Vinzenz Brinkmann în anii ’80, când a observat mici puncte de culoare pe sculpturile grecești, în Antichitate marmura albă era acoperită cu vopsea colorată. Celebra statuie a lui Venus, care datează din vremea Greciei Antice, era colorată. Inițial, Venus avea pielea roz, buzele roșii și ochii colorați. Pentru a demonta mitul statuilor albe, un grup de specialiști a creat „Zeii în culori”, o expoziție itinerantă care a ajuns în Germania, Spania, Turcia, Mexic și SUA, adunând peste două milioane de vizitatori. Cu ajutorul unor replici din ghips și după îndelungi cercetări, experții au reușit să recreeze aspectul inițial al statuilor din Antichitate. Replicile din ghips au fost pictate în nuanțe cât mai apropiate de cele originale. Studiind rămășițele microscopice de pigmenți care au supraviețuit timpului, experții au reușit să identifice culorile folosite inițial de artiștii antici. Într-o primă fază, statuile au fost studiate cu ochiul liber. Apoi, cu ajutorul lămpilor cu lumină ultravioletă, au fost observate detalii care altfel ar fi imposibil de văzut sau de analizat. Rezultatul a fost suprapunerea uimitoare a două realități: ceea ce credeam noi că a fost cândva și ceea ce ne spune știința că a fost cu adevărat. Pigmenții folosiți în Antichitate nu au îmbătrânit la fel. Ocrul s-a estompat repede, în timp ce roșul și albastrul au rezistat timp de secole.
Lumina ultravioletă a oferit indicii privind culorile folosite, dar aplicarea acestei tehnici a fost un proces îndelungat și laborios. Savanții au aplicat tehnica pe mai multe porțiuni ale aceleiași statui, pentru a se asigura că nu fac erori grosolane. Cea mai dificilă a fost reconstituirea sculpturilor cărora le lipseau anumite părți. Pentru a realiza replici exacte, experții au fost nevoiți să consulte diverse texte istorice, precum și alte opere de artă. În procesul de reconstrucție, experții au aplicat doar culori pe care le-au identificat clar în timpul investigațiilor. Secțiunile a căror culoare inițială nu a putut fi determinată au rămas albe (sau de culoarea bronzului, deoarece să pare că și unele statui antice de bronz erau pictate).
Asemenea monumente și statui pictate putem întâlni și la templul Meenakshi Amman, din India, care este plin de culori vii. Se află în statul Tamil Nadu din sud-estul Indiei, în orașul Madurai, care este considerată una dintre cele mai vechi localități continuu locuite din lume care funcționează de mai bine de două mii de ani. Acest complex se bazează pe ceva extraordinar – templul zeiței hinduse Parvati, soția zeului Shiva. Întregul complex al templului este păzit de turnuri cunoscute sub numele de gopurs. Cel mai înalt dintre ei este turnul de sud, care a fost ridicat în 1559, înălțimea sa este de peste 170 de metri. Iar cel mai vechi turn este considerat turnul de est, fondat în 1216, adică a fost construit cu câteva secole înainte ca marele descoperitor Cristofor Columb să plece să descopere terenurile îndepărtate ale Americii. În 1972, două statui de bronz au fost trase din mare, în largul coastei Calabriei, Italia. Ei au dezvăluit detalii extraordinare: ochii lor au fost aruncați din pietre de diferite culori; gurile lor au fost turnate din cupru; iar dinții războinicului A au fost făcuți din relief de argint. Analizând reziduurile de sulf, Brinkmann și echipa lui ar putea să emită ipoteze despre pielea și părul bronzului original. Aceste cifre au fost, de asemenea, reconstruite. „Ei au folosit modelarea 3D pentru a crea matrița și apoi au aruncat-o în bronz”, spune Dreyfus. „Pe original aveau genele de cupru, buzele de cupru, fața de cupru, ochii erau încrustați cu piatră … chiar puteai vedea diferitele culori pe care bronzul le-a tratat în original pentru un bărbat mai în vârstă și mai tânăr”. Aceste reconstrucții ne permit să vedem cum ar fi putut arăta efectiv străzile și clădirile antichității. Și, în timp ce Dreyfus observă că arta și arhitectura clasică au fost repetate în timp, „…știm de asemenea că ideea lor despre sculptura perfectă este cea care repetă realitatea cel mai bine”, spune ea. „Deci, dacă te uiți în jurul tău și lumea este în culori vii strălucitoare, statui ar trebui să fie, de asemenea, în culoare.”
În Antichitatea romană monumentele arhitecturale, precum şi sculpturile (reliefurile şi statuile) erau reprezentate tot în mod pictat, adică erau colorate cu culori vii. Acest mod de percepere vizuală în societatea romană era o «moştenire» posibil venită din arta greacă care utiliza acelaşi mod de a colora propriile monumente arhitecturale şi artistice. În ziua de azi, în lumea occidentală, o astfel de viziune a arhitecturii şi a artei sculpturale nu mai este bineînţeles acceptată ca în timpul civilizaţiilor egiptene, greceşti şi romane etc., precum şi în evul mediu occidental religios. Arheologul şi istoricul de artă italian Ranuccio Bianchi Bandinelli (1900-1975) a propus într-o emisiune televizată în anul 1972, prin intermediul unui pictor, o reconstituire, pe un mulaj de ipsos în marime naturală, a culorilor inițiale probabile ale scenei XXXII, „Dacii îi atacă pe romanii refugiați într-o cetate”. Metoda fluorescenţei razelor X a demonstrat că întreaga Columnă a lui Traian a fost pictată. Acest fapt era presupus anterior, dar nu se ştia în mod exact care erau culorile «tablourilor» în piatră ale Columnei. Capacitatea spectrometriei fluorescenţei X de a determina prezenţa, chiar infinitezimală, a elementelor cu greutatea atomică corespunzând la o scară de valori, după care se pot recunoaşte substanţele colorate ale tegumentelor marmurei, a rezultat la reconstituirea fotografică a «scenelor» Columnei în aspectul lor iniţial, adică colorat. Imaginea colorata a scenei XXXII – „Asaltul dacilor împotriva unei fortărețe romane” – a fost expusă în cadrul celei de a XLII-a Bienale a Academiei de Artă din Veneţia, în anul 1986, într-o expoziţie tematică purtânt ca titlu Arte e Scienza (Arta şi ştiinţa), constituind unul din elementele de mare interes al acestei expoziţii. Pe lângă numeroasele sale gravuri în alb-negru inspirate de Columnă, artistul Pietro Santi Bartoli (1635-1700), a realizat o serie de scene colorate, inspirate de monument. Noi avem astăzi desenele colorate ale Columnei lui Traian, create de către Radu Oltean. Dar întrebările noastre merg mai departe și vin întrebările: cum arătau pictate celelalte monumente pe care apar dacii, respectiv Monumentul de la Adamclisi și Arcul de triumf al lui Galeriu din Salonic?
Lasă un răspuns