Fibula digitată din bronz de la Enisala (sec. VII), expusă la Muzeul din Tulcea

Fibula digitată din bronz descoperită la Enisala într-un mormânt de înhumaţie (începutul sec. VII d.Hr.) se află în colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Tulcea. Piesa a fost obţinută prin turnare într-un tipar monovalv, amenajat uşor defectuos, fapt dovedit de prezenţa pe suprafaţa sa a unor mici alveole şi asperităţi vizibile mai ales în zona arcului. Piesa se păstrează într-o stare bună de conservare, deşi prezintă o uşoară deformare a plăcii inferioare, iar acul de fier nu a putut fi recuperat de la locul descoperirii, datorită stării foarte avansate de oxidare. Placa superioară este semidiscoidală şi a fost ornamentată cu două şiruri paralele de cercuri concentrice dispuse sub forma unei arcade. Din aceasta pornesc cinci lobi plaţi care au fost decoraţi, fiecare, cu câte două cercuri concentrice, ca cinci degete, ca o „mână a lui Sabazios” (mâna zeului creator?).

Așezată în plan vertical, cu „degetele în jos” este ca o „scară a cerului” situată cu vârful în cer, iar mâna creatoare pe pământ. Arcul are o formă aproximativ romboidală şi este arcuit uşor. Acesta se continuă cu placa inferioară, de formă oval, neregulată, care prezintă pe suprafaţa sa patru spaţii goale dispuse simetric (cele din partea superioară sunt în formă de inimă, iar cele din partea inferioară sunt ovale), în timp ce spaţiul dintre şi din jurul acestora era decorat cu cercuri concentrice (posibili „ochi”). Acelaşi decor îl întâlnim şi pe suprafaţa lobului terminal, plat, realizat sub forma unui triunghi cu o proeminenţă rotunjită la vârf. Pe spatele fibulei, se pot sesiza o serie de imperfecţiuni rezultate în urma turnării, cât şi o serie de urme de retuşare a piesei. Acul din fier se prindea de două plăci perforate central ce au fost sudate ulterior turnării, cât şi de o portagrafă păstrată parţial, prinsă cu ajutorul unui nit.

Locul descoperiri acestei fibule este în apropierea fortăreței medievale Yeni-Sale (EnisalaEnișalaEraclea sau Herakleia), ce se află la doi kilometri de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea. Sepulturile dacice descoperite aici, din secolul al IV-lea î.Hr., precum și toporiștile de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Evului Mediu îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea.

Cel de-al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor, deoarece localitatea antică Herakleia, ruinată de avari și de slavi în secolul al VI-lea, în timp ce fortăreața, construită în scop defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat de la gurile Dunării, a fost reconstruită în secolele al XII-lea și al XIV-lea. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic și a realităților istorice, s-a emis ipoteza că puterile interesate de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, au fost mai întâi bizantinii, apoi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea genovezii, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră.

Cetăți asemănătoare, cu turnuri poligonale, se mai găsesc și mai la sud, de-a lungul coastelor Mării Negre, în Bulgaria și Turcia actuală, unde bizantinii și genovezii au stăpânit porturi și orașe. Zidurile de incintă, turnurile și bastioanele cetății, parțial conservate și restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălțime de cinci-zece metri. Atrage atenția, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porții principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu și utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică, dar și în Țările Române la Cetatea Neamțului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș și la bisericile moldovenești ctitorite de Ștefan cel Mare. În urma studierii portulanelor din secolele al XIII-lea – al XIV-lea, localitatea, care apare sub numele de Bambola sau Pampolo, a fost identificată cu cetatea Enisala. Cetatea a fost pentru prima dată menționată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui Sükrüllah.

După ce a a aparținut o vreme despotatului dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, cetatea a a căzut în 1421 în mâinile turcilor. Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 – 1420, aici a fost instalată o garnizoană otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost părăsită. În secolul al XVI-lea, aceasta nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești (otomane). Ultimul comandant otoman al cetății este Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea a căzut în ruine.

Revenind la fibula studiată, putem spune că ornamentica acestor podoabe pot să ne transmită anumite mesaje închistate în simboluri. De aceea trebuie să acordăm o atenție deosebită studiului acestor izvoare istorice. (George V. Grigore)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*