Cam așa o să ne primim libertățile înapoi… „Libertățile”-închisoare… „Pas cu pas”, și ăia în ritm de melc sâsâit, și „fâs cu fâs” de dezlegare de la „dispenserul” sanitar național… Iar peste toate, grămezi de cârpe la preț de botnițe din mucava… Că la noi nici botnițele nu sunt stilate în rolul lor de a ne închide gura, ci tot chinezării de șters cuvinte zemuite în colțurile gurii… Doar mai avem treburi de rezolvat prin țara cu obștile de cetate în veșnica ascultare, nu?!… Iar de vom ajunge, cândva, să tragem linia penală între ce (nu) a fost și ceea ce s-a decis a fi fost, nu va fi poate pentru matrapazlâcurile cu feluritele achiziții din timpul stării de a fi și starea de a te face a fi, nici pentru cele din vremea alertelor cu botnița-căpăstru pe sub bărbiile în nemirare, ci pentru subminarea economiei naționale din clipa decisivă când fobia unei boli pe care o știam a nu mai fi, dar ne protejam cu peticele „medicale” înhățate grabnic dimineața de pe marginea unei mese mucegăite de rutină, a devenit mai contagioasă decât virusul.
Abia atunci va fi vremea să pricepem felul în care ni s-a făcut felul fără măcar o minimă bravadă post mortem izolare… Cu mândria stinsă direct din adormire, căzuți neeroic pe lângă cetele invadatoare ale unui covid prăfuit de atâta căutare…
Europa se scutură de ultimele resturi de scenarii sanitare și scenarite politic manipulatoare, alegând între riscul pandemic al statisticilor, pe care nu le mai devorează nimeni, și riscul cert al autodistrugerii economice, sociale, relațional turistice, sectorial investiționale… Or, de ce să rămânem noi în alertă? Pentru cine și pentru ce?
E drept, azi nu avem decât bănuieli… Dar care, poate, mai spre amiaza postcovidului vor deveni opinii… Și doar când va fi mult prea târziu, acuzații tranșante, pentru a-i judeca pe cei ce nu vor mai fi de găsit…
Nu am primit nici măcar o plombagină după vreo analiză serioasă a (ne)rezistenței de neam la covid, dar guvernanții decid că așa (le) e mai bine!… Să rămânem în alerta de nefuncțiune… În alerta în care economia să intre pe roșu, în care echilibrul social, deja fragil, să derapeze, în care nu să ne distrugem ieșind la o miuță de nepăsare, ci să ne devorăm de-a dreptul în aparența unui dolce far niente al relaxării în alertă. Căci, dacă economia șade frumos la picioarele guvernanților, tot acolo or să stea și companiile, prelungirea stării de alertă transformându-ne nepăsarea în neputință… Și ne bucurăm ca nimeni alții de atâta relaxarea, că noi știm să tragem mâța de coadă chiar și fără mâța ce va fi fugit de foame pe la alții…
Guvernanții duc marele heleștEU de resurse în care ne-au transformat țara și muncitorii la extrem, România fiind de acum, nu doar un oficiu al brațelor de muncă al zilierilor aeropurtați, punctual, ci și lagărul în care dreptul de a munci a devenit o resursă la dispoziția guvernanților. Căci, nu-i așa?!, mâine-poimâine se coc iar pe la alții culturile și va fi nevoie de forța de muncă trimisă controlat (la pont, chiar!), pentru siguranța alimentară a altora. Ba, și a noastră, căci vom importa ceea ce au cules muncitorii noștri eliberați prin muncă, pentru muncă!…
Lasă un răspuns