Biserica din Pătrăuți, cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se păstrează în forma ei originară…

Din zestrea mănăstirilor și bisericilor ridicate de domnul Ștefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), biserica din Pătrăuți este una aparte. Este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se păstrează în forma ei originară, are cea mai veche pictură bisericească exterioară din Moldova și este cea mai veche biserică ortodoxă monument UNESCO din România. Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” este o biserică ctitorită în anul 1487 de către domnitorul moldovean  în satul Pătrăuți din comuna omonimă a județului Suceava. Ea este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Voroneț și Sucevița), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.Satul Pătrăuți este atestat documentar în anii 1429-1432, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), dar el își revendică existența încă din vremea întemeierii statului feudal Moldova. După cum afirmă tradiția locului, satul ar fi fost întemeiat prin 1330, de un anume Pătru. Localitatea se află la o distanță de 10 km de orașul Suceava, fosta capitală a Moldovei din vremea lui Ștefan cel Mare.

Deasupra ușii de intrare se află o pisanie în limba slavonă cu următorul text: „Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în numele cinstitei cruci în anul 6995 luna iunie 12.” Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite. Vechea biserică a Mănăstirii Putna, construită în perioada 1469-1470, a fost distrusă de cazaci în 1654 și apoi reconstruită, iar Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, a cărei construcție începuse cu patru zile mai devreme (la 8 iunie 1487), a fost distrusă de austrieci în 1916.Ștefan cel Mare a întemeiat aici singura mănăstire de maici înființată în timpul domniei sale. Aceasta era destinată foarte probabil pentru îngrijirea răniților proveniți din luptele purtate în preajma Cetății de Scaun a Sucevei. Voievodul ctitor a dăruit Mănăstirii Pătrăuți moșiile Pătrăuți și Mihoveni, cărți și vase bisericești, dar așezământul monahal a fost jefuit încă în secolul al XVI-lea.Din cauza vitregiei vremurilor, mănăstirea a fost părăsită în repetate rânduri. Ea a fost prădată de cazaci, tătari și apoi de polonezi (la 1684). Astfel, pe portalul de intrare în naos se văd urmele lăsate de arme de asalt, iar tencuielile arcelor și bolților din altar și pronaos au fost deteriorate.

Episcopul Calistru al Rădăuților (1708-1728) a reparat biserica și a reînființat în 1711 mănăstirea de maici de la Pătrăuți, dar numai pentru o perioadă de câteva decenii. În anul 1725, la vest de clădirea bisericii s-a construit o clopotniță de lemn, care există și astăzi. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Pătrăuți a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Suceava (în germană Suczawa).Autoritățile habsburgice au desființat Mănăstirea de călugărițe din Pătrăuți în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților „sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri”. După desființarea mănăstirii, chiliile s-au ruinat aproape complet.

Biserica a fost transformată în biserică parohială, situație în care se află și astăzi.În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. Biserica din Pătrăuți este cea mai veche biserică ortodoxă monument UNESCO din România.Începând din toamna anului 2003, s-au început ample lucrări de restaurare ale Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți. Au fost scoase la lumină, de sub praf și fum, suprafețe de frescă de interior de o inestimabilă valoare artistică și istorică. Lucrările au fost finanțate în principal de Ministerul Culturii, iar restaurarea frescelor este realizată de firma Patrimoniu SRL din București, sub coordonarea profesorului Ioan Chiriac. În perioada derulării lucrărilor de consolidare a lăcașului de cult, slujbele bisericești au fost oficiate într-o biserică de lemn din apropiere. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea marelui voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a dispus construirea a șase biserici de lemn de dimensiuni mici în care să se oficieze slujbele bisericești pe parcursul restaurării bisericilor monument istoric (la Arbore, Baia, Bălinești, Părhăuți, Pătrăuți și Sfântu Ilie). Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți este o construcție de plan triconic, cu turlă pe naos. Edificiul este din piatră brută, iar la pronaos straturile de piatră alternează cu șiruri de cărămizi. Acoperișul este din șindrilă, cu rupere în pantă.Soclul bisericii este foarte puțin pronunțat.

Absidele laterale și absida altarului sunt semicirculare în interior și poligonale în exterior. În exterior, cele trei abside sunt prevăzute cu firide alungite (câte cinci la absidele laterale, și șapte la absida altarului), deasupra cărora se află un rând de plăci pătrate de ceramică smălțuită de culoare verde și un rând de ocnițe. De asemenea, turla bisericii, care se sprijină pe o bază pătrată parțial îngropată în acoperișul edificiului, este decorată cu 12 firide, un rând de plăci smălțuite de culoare verde și un rând de ocnițe. Ancadramentele și portalurile au profile gotice.

Biserica este luminată prin nouă ferestre de formă dreptunghiulară, prevăzute cu baghete care se întretaie. Ferestrele sunt dispuse astfel: câte una în pereții longitudinali ai pronaosului, câte una în axele absidelor laterale și una în axa absidei altarului, plus încă patru în cele patru puncte cardinale ale turlei.Interiorul bisericii este compartimentat în trei încăperi: pronaos, naos și altar. În interiorul lăcașului de cult se intră printr-o ușă dispusă în peretele vestic al pronaosului. Portalul ușii de intrare este în stil gotic; are un chenar în arc frânt cu ușciorii și arhivolta profilată. Pronaosul are formă pătrată, fiind boltit cu o calotă sferică așezată pe patru arcuri în consolă și pandantivi. Pronaosul este separat de naos printr-un perete străpuns de o deschizătură dreptunghiulară prevăzută cu baghete care se întretaie. Naosul are formă dreptunghiulară. Altarul semicircular este încadrat de nișele proscomidiarului și diaconiconului.Pictura exterioară de la Pătrăuți a fost descoperită în anii ’80 ai secolului al XX-lea.

La inițiativa profesorului Vasile Drăguț s-au efectuat cercetări, în urma cărora s-a descoperit că biserica a fost pictată la exterior doar pe peretele de apus, în jurul portalului gotic de intrare în biserică. Pictura exterioară fusese acoperită ulterior de un strat de tencuială. Lucrările de restaurare efectuate atunci au dus la salvarea unor ample suprafețe de pictură exterioară.Scena reprezentată pe peretele vestic al bisericii este „Judecata de Apoi”. Această scenă prezintă lupta dintre îngeri și demoni la judecarea oamenilor. Balanța este mai grea către rai, cu toate că demonii încearcă să o încline către iad. Inițial, pictura exterioară a fost datată în secolul al XVI-lea, pereții exteriori ai mai multor biserici din Moldova fiind pictați în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Descoperirea picturii exterioare din vremea lui Ștefan cel Mare la biserica Mănăstirii Voroneț, precum și restaurările picturii interioare, au determinat datarea în secolul al XV-lea a picturii exterioare de la Pătrăuți, aceasta fiind considerată cea mai veche pictură bisericească exterioară din Moldova. Pictura interioară este de o înaltă calitate artistică și datează din epoca lui Ștefan cel Mare. În decursul timpului (în secolele al XVI-lea și al XIX-lea), frescele au fost deteriorate și afumate de la lumânări, unele dintre ele suferind niște retușuri. Pictura murală a fost restaurată în perioada 2003-2010, sub stratul negru de fum descoperindu-se picturi realizate pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Fresca cu tema «Învierea» este considerată a fi una dintre cele mai vechi picturi murale din România. Potrivit muzeografilor, frescele ar fi fost realizate de un pictor grec tocmit de Ștefan cel Mare, în jurul căruia s-a format școala moldovenescă de pictură. Pictura interioară se remarcă prin scene de o deosebită frumusețe, cu teme unice sau cu abordări extraordinare ale unor teme clasice, culoarea predominantă fiind ocru auriu, cunoscut sub numele de „Galben de Pătrăuți”. Printre picturile murale ce decorează pereții interiori se remarcă, prin măiestria compoziției și acuratețea desenului, tabloul votiv și „Cavalcada Sfintei Cruci” – o aluzie la luptele antiotomane din acea perioadă.Pe peretele vestic al pronaosului se află ampla compoziție „Cavalcada Sfintei Cruci” (sau „Cavalcada Împăratului Constantin cel Mare”), considerată a fi cea mai importantă pictură din întregul ansamblu pictural de la Pătrăuți. Aceasta scenă nu este întâlnită în pictura religioasă a celorlalte țări ortodoxe, iar în Moldova mai apare doar la Biserica Arbore.

Compoziția de la Pătrăuți reprezintă o procesiune simbolică de 16 sfinți militari pe cai, care-l însoțesc pe împăratul Constantin cel Mare (purtând coroană și dalmatica de împărat roman), căruia Sf. Arhanghel Mihail îi arată crucea apărută pe cer. Potrivit povestirii lui Eusebiu din Cezareea, în drum către Roma, în ajunul bătăliei de la Pons Milvius împotriva lui Maxențiu, împăratul Constantin a văzut deasupra soarelui care apunea o cruce luminoasă însoțită de cuvintele „In hoc signo vinces” (în română Prin acest semn vei învinge).Cei 16 sfinți militari (Gheorghe, Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie, Mercurie, Nestor, Partenie, Eustratie etc.) au fost uciși în timpul persecuțiilor anticreștine; ei sunt reprezentați călări și înarmați. Această reprezentare picturală nu este o scenă istorică, ci o scenă ce se petrece în Rai.Istoricul de artă medievală și bizantină André Grabar a analizat sensul alegoric al acestei scene, văzând în această cavalcadă un îndemn la cruciada împotriva turcilor, îndemn pe care domnitorul Ștefan cel Mare l-a adresat în repetate rânduri întregii creștinătăți a vremii. Este de fapt o invocare a Armatei cerești chemată de domnitor în sprijinul armatelor sale pământești ce luptau pentru păstrarea identității creștine în fața turcilor.

Spre deosebire de „Cavalcada Sfintei Cruci”, celelalte picturi din pronaos au fost refăcute. În naos se remarcă Tabloul votiv în care Ștefan cel Mare este reprezentat oferind biserica Mântuitorului Iisus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Domnitorul este urmat de soția sa, Maria Voichița, de fiul său Bogdan al III-lea și de domnițele Maria și Ana. Ștefan cel Mare are plete blonde și o mustață fină de culoare roșiatică, poartă pe cap o coroană și pe umeri o mantie de brocart. Fiul domnitorului, Bogdan al III-lea, poartă pe cap aceeași coroană ca și tatăl său, precum și aceleași însemne domnești pe hainele sale.Istoricii de artă presupun că tabloul votiv ar fi fost repictat în perioada 1496-1499, acest lucru fiind dovedit de existența unei spărturi în partea de jos a picturii. Este posibil ca inițial să fi fost pictat și Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și succesor la domnie în perioada construirii bisericii. Acesta a murit însă în 1496, determinând desemnarea lui Bogdan ca succcesor la tron. În această pictură mai apare și domnița Ana, despre care se știe că a murit la 1499, dar care nu mai este reprezentată în tabloul votiv realizat în jurul anului 1500 în biserica Mănăstirii Voroneț.Pe pereții naosului sunt pictate „Patimile lui Iisus”, sub care se află un registru de sfinți și martiri. Pe calota turlei se află „Iisus Pantocrator”, iar pe pandantivi cei patru evangheliști. Pictura din altar este foarte deteriorată putându-se observa figuri de sfinți ierarhi, precum și scenele „Cina cea de taină”, „Împărtășirea apostolilor” și „Spălarea picioarelor”. Ca urmare a faptului că pe unele scene iconografice se află inscripții în limba greacă, bizantinologul francez André Grabar a avansat ipoteza că biserica a fost pictată de zugravul Gheorghe din Tricala, care a murit în Moldova în 1530 și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Cercetările ulterioare nu au confirmat această ipoteză, specialiștii susținând că o mare parte a picturii a fost realizată de un pictor grec alungat de la Constantinopol de venirea lui Mahomed al II-lea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*