E pâinea lui Dumnezeu
dedicată Părintelui Ciprian Grădinaru
E pâinea lui Dumnezeu,
Buchet ales de cuvinte,
E tot ce aflasem eu
Despre preabunul Părinte.
Toți cei mulți ce mi-au vorbit
Despre harnicul Păstor,
Cu toții mi-au oferit
Buchetu-ăsta-ncântător.
Iar când pașii m-au adus
Până-n față la altar,
Slujitorul lui Iisus
M-a blagoslovit cu har.
Dându-mi binecuvăntare
Și din piept toată iubirea,
Pentru a mea ușurare
M-a mângâiat cu privirea.
Ce e atât de senină,
Protectoare, părintească,
Izvorâtă dintr-o mină
De-o blândețe nelumească.
M-am simțit despovărat
Și mi-am zis în gândul meu,
Acest OM, cu-adevărat,
E pâinea lui Dumnezeu!
Să îl rugăm pe Hristos
Să îi înmulțească haru’
Și să-l țină sănătos
Pe-al său Păstor, Grădinaru.
Că-l așteaptă-o mare turmă,
Mereu supusă-nmulțirii,
Dornică să-i calce-n urmă,
Pe cărarea mântuirii.
Legea lui Hristos
Robi ai fricii, ca păgânii,
Ne-ndoim de Duhul Sfânt,
Ce triști sunt, astăzi, străbunii,
Se zvârcolesc în mormânt.
De mila noastră, că iată,
Acuma în plin „război”,
Avem în frunte o ceată
Ce bagă spaima în noi.
Este strigător la Cer
Că oameni de-altă credință,
Ies în față și ne cer,
Cu o mare ușurință
Să respectăm reguli care
Lovesc în ortodoxie,
Dau în noi, in fiecare,
Pe motiv ca-i pandemie.
Eu am să le respect crezul,
Dar pe seama pandemiei
Să nu ne-ntineze miezul
Cel sfânt al ortodoxiei.
Biserica bunăoară
Nu-i doar o simplă clădire,
Iisus aici se pogoară
Pentru-a noastră mântuire.
Biserica e mireasă,
Dar și Staul Sfânt de oi
E a Păstorului casă,
Biserica suntem noi…
Din străbuni este în stare
Să se plece pâna jos,
Dar sa facă ascultare,
Doar de Legea lui Hristos!
Sfântă zi de sărbătoare
(dedicată Părintelui duhovnic Antonie Liță)
Azi în Sfânta mănăstire
Este zi de sărbătoare,
Cela ce-mparte iubire
Mai pune-n buchet o floare.
Pe părinte îl știu bine
De mulți ani, parcă de-o viață,
Domnul fiind bun cu mine,
Mi l-a scos de mult în față.
Stabilisem dinainte
Să calc astăzi un alt prag,
Dar am venit la părinte,
La duhovnicul meu drag.
Am venit să-i spun pe viu
La mulți ani și sănătate!
Și sub patrafir să-i fiu,
Să mă spele de păcate.
Că ăsta e-al vieții rost,
Ne-nvață dânsul pios,
Ca în fiecare post
Să ne unim cu Hristos.
Nefiind în calendar
O anume sărbătoare,
Gândeam că pe-aici vin rar
Creștinii din depărtare.
Nu a fost cum am gândit,
Au venit oameni din țară,
Mulți, că s-au îngrămădit
Și-au mai stat și pe afară.
Acesta-i fructul iubirii
Cultivată de părinte
În incinta mănăstirii
Și dă roade înmiite.
La sfârșit, bunul păstor,
Să luăm și noi aminte,
Un cuvânt înălțător
Ne-a sădit în piept și-n minte.
Când ne vorbea, fierbinți sfere
Ii curgeau șuvoi în barbă,
Nu-și plângea a sa durere,
Plângea că lumea e oarbă.
Nu mai poate a distinge
Binele și e mâhnit
Și atunci păstorul plânge
Că turma s-a rătăcit.
Dar asemenea lui Saul,
Vas sles de Dumnezeu,
Să întoarcă turma-n staul,
Se roagă-n lacrimi mereu.
La măicuță și toți sfinții,
Să ne vindece retina,
Ochii inimii și-ai minții,
Să putem vedea Lumina.
Deși rugile-mi sunt pale,
Rog și eu pe Dumnezeu,
Ca să vă scoată în cale,
Un duhovnic ca al meu!
Lasă un răspuns