Și totuși, prea umil, prea de la țară, prea timorat în fața unui biet omolog… Dacă venea președintele Ungariei, și nu ministrul lor de Externe, îi întindea și un covor roșu?! Îl întâmpina colac peste kurtos kalacs cu pâine, sare și niște „pate de Ardeal”?!… Păi, ți-a intrat ungurul în țară, deși i-ai spus să vină peste o săptămână, cum a pus piciorul de nesimțit, arogant și intrigant pe brazda ta, trebuia să-l iei de acolo cu ambulanța! Să-l bagi în carantină două săptămâni și apoi să-l chemi la București, dar nu să discute despre chestiunile „arzătoare” pentru ei, ci să-și facă un test, să vedem dacă îl mai ținem în carantină până îi ies din cap toate nemulțumirile la adresa noastră! De la perdaful dat de Iohannis și nodul ce le-a stat în gât prin Legea privind „Ziua Tratatului de la Trianon” (4 iunie), până la respingerea proiectelor revizionist-iredentiste ale iepelor maghiare mai mici de pe aici. Ba, mai mult, l-ai prins că a venit și neanunțat oficial, chiar dacă l-ai invitat să respecte protocolul diplomatic? Îi puteai da și o săpuneală pe flux de presă internațională pentru zădărnicirea combaterii bolilor! Măcar să-l afișezi prin notele de subsol ale tabelelor pandemice. Să-i fie de învățătură, deși puțin probabil, ăștia cu boală grea nu se vindecă, dar să arăți Europei că ești bărbat de stat măcar la tine acasă.
Ministrul nostru a ratat însă ocazia de-a dovedi că, măcar la sfat, poate fi la înălțimea marilor lui predecesori, Titulescu, Gafencu… Iar dintr-un răvaș de aparentă indignare s-a făcut preș și l-a invitat pe ungur la București. Chipurile, să-i dea de înțeles pe unde trebuie să-și aleagă „rutele” toți oficialii Budapestei când li se face poftă de niște „Ardeal”, și o iau ca gloabele la pășunat de pofte, din pusta lor spre Terra Ultra Silvam -ul nostru…
Din nou, prea politicos, prea de prin sertarele „diplomației” de vasal, al nostru l-a îngânat pe sub strune pe omolog să se abțină, dacă se poate, de la comentarii „perioada următoare”. Până trece ziua de aniversare a Trianonului… L-a rugat acolo, între pereții fără urechi de la București, și trebuie să-l credem pe cuvânt, dar nu ca de la ministru la omolog, ci din calitatea oficială nou întronizată, de „colegul meu”. Or, să-i spui „colegul meu” celui care, nu ție îți poartă sâmbetele (vorba aceea, ești prea mic, fie și pentru un omolog, stimabile!), ci țării tale, înseamnă că nu te ard la inimă potlogăriile ăstora, ci te deranjează doar faptul că mai trebuie să scrii, poate, o notă în plus…
Sigur, argumentul colegului de omolog, deși i-am putea spune ungurului ministru cu literă mare, pentru ceea ce face el pentru țara lui (și ce nu face al nostru pentru noi), ar putea sta în picioare, „diplomatic”, măcar cât o iscălitură de conveniență, „că România dorește să evite deteriorarea relațiilor bilaterale”. Dar ar fi trebuit să-l întrebe pe „colegul”, Ungaria nu dorește asta?… Abia apoi să-și asume ceva ce toți ceilalți iau în zeflemea…
Și cum de la prea politicos (cu alții) la prea fudul (cu noi) nu e nici măcar o muchie de colț de act „de convenire” (!), ministrul nostru, și doar „colegul” nostru, că ăia nu-l consideră așa, a punctat ca reușită promisiunea ca „în perioada imediat următoare oficialii din Ungaria prezenți pe teritoriul României să nu facă declarații contrare”… Reușită cu adevărat excepțională, prin paradigma abținerii de la vărsatul de venin al „oficialilor din Ungaria prezenți pe teritoriul României”… Cu adnotarea pe care, dacă o făcea direct în maghiară, orice altceva nu mai conta, cu portița lăsată exprimării „suferinței” părții ungare, de a trata ziua de 4 iunie drept „aniversarea sau comemorarea Trianon”… (Doamne ferește să fi avut un astfel de ministru semnatar de vreun acord la vreun sfârșit de război!).
Și, în final, nota de (re)tuș a ungurului pentru ministrul nostru de Externe, invitația făcută de acesta ca al nostru să facă „o vizită oficială în Ungaria”. Că în pusta lor nu te duci de capul tău, neinvitat, nedeclarat, neasumat și nereciclat „politically correctness” pe virgulele rămase neșterse…
Lasă un răspuns