Este știința asta care se manifestă în timpul pandemiei. Că, acuma, în pandemie, știu politicienii românești, inclusiv ăia proveniți din medici care au fugit din profesia lor, când au înțeles că în politică se poate câștiga chiar mai mult. Ce știu? Multe. De exemplu, ei știu că virusul SARS COV-2 știe să numere. Numără, și în funcție de până la cât numără, atacă, sau nu. Așa și-au dat seama politicienii noștri, inclusiv ăia proveniți din medici, că într-o anumită perioadă, virusul ne ataca dacă eram mai mulți de o sută, pe urmă ne ataca dacă eram mai mulți de zece, iar în ultima perioadă ajunsese să ne atace dacă eram mai mulți de trei. Dacă eram doar trei, ne dădea târcoale și se ducea în ale lui, ne lăsa în pace.
Mai nou, politicienii noștri, inclusiv ăia proveniți din medici… Că, am uitat să spun, medicii care nu au vrut să se înregimenteze politic au luat măciuci și vor mai lua… Deci, mai nou, politicienii noștri au aflat de la virus că, atunci când e vorba de copii, dacă se adună într-o clasă, ei pot fi 15. Dacă sunt numai 15, virusul își vede de ale lui, lasă copiii în pace. Dar nu numai că știe să numere virusul, ci știe să facă deosebirea între categorii de humanoizi. Că, atunci când intră învățătoarea/profesoara în clasă, virusul își dă seama că nu s-au făcut 16, adică mai mult de 15, și nu sare la atac. Nu! El, atunci, își dă seama că sunt numai 15 copii plus un matur, adică, mai puțin de trei. Și, astfel, virusul își vede de ale lui. Ca să nu mai zic cum s-au dezvoltat cunoștințele de geometrie, atât ale politicienilor, inclusiv …, cât și ale virusului. Da’ ce zic eu cunoștințe, că e vorba chiar de o inovație. S-a descoperit că distanța dintre două obiecte, fie ele și ființe, nu mai este o chestiune de geometrie, sau de fizică, ci a devenit o chestiune de Științe Sociale.
Consecința este că, acuma, nu se mai păstrează distanța aia care o știam noi – distanţa fizică, geometrică. Acuma se păstrează „distanța socială”. De ce? Păi, nici virusul nu auzise de „distanță socială” și, neștiind ce e aia, nu are cum să străbată o asemenea distanță și nu poate ataca.
Dom’le, îmi place! Ce car’va’să zică știința asta pandemică! Dacă am noroc, un consilier al bolșevicului va sesiza și îl va informa pe șeful lui, iar acesta îl va chema pe ăla de la interne care va da o ordonanță militaro-milițienească prin care, în rândul politicienilor, inclusiv al celor proveniți din medici, pandemia se prelungește până le spune bolșevicul. Și astfel vom beneficia de noi descoperiri științifice. Se va descoperi că virusul va învăța să numere până la 10, apoi până la o sută, pe urmă până la un stadion, după care, va urma cocoașa a doua, când nu va mai număra decât până la 3, pe urmă până la doi, după care…
Era să uit ceva foarte important. Noroc cu un lider de partid din U.K. care mi-a amintit, postând o poză de pe aeroportul din Cluj, de pe 9 aprilie a.c. Când e vorba de o bişniţă prezidenţială, și politicienii, inclusiv ăia proveniți din medici, și virusul știu să închidă ochii. Păi, ce vrem mai știință de atât!?
Cineva, nu spui cine, persoană importantă, m-a sunat și mi-a zis că n-ar fi fost bişniţă prezidenţială, întrucât prezidentul n-ar fi primit bacșiș. Iar la mirarea mea nedumerită, mi-a spus „A primit șperț”. Ei, da, s-ar putea să aibă dreptate, dar nu m-ajută cu nimic, fiindcă eu nu știu cum se zice bişniţă, în săsească.
Nu sunt foarte surprins că pandemia asta mă ajută să descopăr chestiuni la care nu mă gândisem până acum. Mă rog, nici n-aș fi avut cum să mă gândesc, că aveam o grămadă de treburi. Acuma, nemaiavând nici-o treabă, mi se mai întâmplă să gândesc. De fapt, ca să fiu sincer până la coadă, nu eu mă gândesc, ci mă trezesc cu gândurile călărindu-mi circomvoluțiunile.
Așa mi s-a-ntâmplat și azi, în timp ce mâncam spanac cu antricot de vițel pe grătar. Mi-a apărut în cap revelația că spanacul este foarte bun și cu grătar de vițel, nu numai cu ouă ochiuri așa cum știusem eu toată viața și așa cum mâncasem spanacul toată viața. Am serioase dubii că aș fi avut această revelație dacă nu era pandemia asta. Păi, ce, ni se mai întâmpla nouă să rămânem fără ouă, chiar în intervalul orar în care nu avem voie să ne ducem să le cumpărăm?!? Ca să citez un clasic fost în viață, actualmente dus, „ies-clus”.
Și cum înghițeam eu așa, cu revelația asta călărindu-mi circomvoluțiunile, pac!, m-a mai lovit una. Am avut revelația că e foarte mișto să trăiești așa, fără nici-o grijă. Să nu fii nevoit să ai grijă de copii, sau de nepoți. Să stai acasă și să te uiți la meciurile de acum 25 ani, că tot nu le văzuseși, întrucât acum 25 ani nu-ți vedeai capul de treabă, numai de meciuri n-aveai timp. Da’ revelația asta nici n-a apucat să se așeze ca lumea, că a apărut o contra-revelație care i-a tras scaunu de sub ea. O contrarevelație care cică… atunci de ce să mai trăiești, dacă nu tu griji/bucurii de la copii, nu tu griji/bucurii de la nepoți, nu tu griji/bucurii de la serviciu? Să trăiești ca să ce? Doar ca să mănânci spanac cu grătar de vițel? Cam fadă ar fi acea viață. Mai bine așa, să vezi o păpușică vie, de aproape doi ani… Când zic aproape doi ani, înseamnă că, în raport cu vârsta ei, mai are destul până la a împlini doi ani, nu e ca în cazul ălora care zic că au aproape 74 de ani, iar ei împlinesc 74 peste două zile. Deci, să vezi o păpușică vie mergând ținându-i de mână pe mămica și tăticu, tare mândră. Ea cu mânuțele în sus, ei cu mâinile atârnând în jos. Cineva mi-a spus că e așa de mândră fiindcă se simte ocrotită când îi ține de mână pe ambii părinți. Și aici m-a pocnit ultima revelație. Eu nu cred că ea știe ce este aceea să fie ocrotită. Eu cred că, de fapt, ea numai așa știe, acum, să le spună că îi iubește.
Io-te ce zice șefu’ la situația de urgență, care este: „De la debutul epidemiei până azi au fost în jur de 300.000 de persoane sancţionate şi valoarea amenzilor a fost 600 milioane lei. Cam 120 milioane de euro. Este o cifră imensă, dar depinde cum o evaluaţi. Suma asta, care poate fi considerată mai mare sau mică, este semnul că am fost la datorie”, a declarat Marcel Vela la Digi24”. Întrebarea mea pandemică sună așa și aș vrea să i-o adresesc lu’ șefu’ lu’ șefu’ de la situația care este: câți din ăștia 300.000 sunt dintre cei de pe aeroportul din Cluj, pe care nu i-ai văzut și de care n-ai auzit?
Sper să nu dea pandemia-n șefu lu’ șefu’ la situația care este, când o auzi întrebarea asta. Da’ nu cred că dă, că am auzit că pandemia asta dă doar în oameni.
Nu-mi propun să trec în revistă toate efectele de la nebunia cu pandemia. Nu de alta, dar nu există un premiu pe măsura unei asemenea lucrări, care să mi se acorde. Și nu știu nici dacă ar încăpea toată lucrarea într-un singur tren, ca să o trimit celor din prezidiul care ar acorda acel premiu. Așa că, mă rezum la doar câteva, respectiv la unul dintre efecte. Au început soțiile să-i ia la întrebări pe soți! Practic, se poate generaliza prin formularea s-a-ntors lumea cu fundu-n sus!
Hai să descriu experimentul care mi-a permis această concluzie științifică. De când cu nebunia cu pandemia, de când nu mai poate să iasă din casă, soția mea, toată ziua-bună ziua, „se joacă de-a florile”. Și are la flori … Casa noastră e plină de flori și chiar și de copăcei. Ea toată ziua e între ele, sau cu ele. Ba le schimbă pământul, ba le pune îngrășăminte, ba le mută la soare, sau la umbră, ba le udă, ba le zvântă, ba le leagă, ba le tratează, ba… Da’ ce nu le face!? Am ajuns la un moment dat să nu mă pot duce în baie, pt că era cada plină cu ghivece, nici la bucătărie, că schimba ea pământul în alte ghivece, și nici măcar pe balcon, unde le reașeza, le lega, le etcetera. Disperat, am strigat la ea „Băi, ce dracu le faci la florile astea, te joci toată ziua de-a florile?”
Și ce credeți că mi-a răspuns?! Cică „Da’ tu ce faci, bă, cu discurile alea din jurul tău? Te joci toată ziua de-a discurile?”. Ei poftim! Vă spun eu, s-a-ntors lumea pe dos. Păi, dacă a ajuns soția să-l ia la întrebări pe soț!
Nu se putea ca nebunia asta de pandemie cu covrig … ăăă, cu covid, să se manifeste doar în domeniul științei și să aibă efecte doar între soți și soții. Era inevitabil să atingă și moda. Căci, moda, se știe, este influențată de mediu, iar în mediu intră ploile, praful, ninsorile, frunzele, dar și mofturile oamenilor, apucăturile lor, dorințele lor. Așa se face că pantalonii rupți de mine în fund pe când aveam 11 ani, au ajuns acuma la modă. Dacă n-aș fi fost comunist când i-am rupt, acuma aș fi putut să scot bani frumoși din drepturile de autor, nu?
Cum ziceam, pandemia nu putea să nu influențeze moda. Probabil, sunt multiple manifestări… pandemice în modă, dar nu le-am acordat atenție, eu fiind un tip cam demodat. Totuși, am sesizat una. Acuma se poartă masca… sub barbă. Adică, nu mai acoperă gura și nasul, ci mărul lui Adam, la cei care au măr, sau gușă, la cei care au gușă. Sunt sigur că moda asta se va perpetua și după terminarea pandemiei. Se va asorta cu bluza, poate i se vor atașa bijuterii, vor apare măști cu modele, eventual măști de zi, măști de noapte, măști de serviciu, măști de bal. Și, foarte posibil, măști pentru șefi, măști pentru controlori, măști pentru… Sunt curios ce vor inventa clovnii în domeniul acestor măști.
Mă bătea gândul să evidențiez cum a trimis Dumnezeu covidul peste noi cu speranța că ne va deștepta. Pentru că, după afirmația unora din O.M.S., leghebetiștii sunt mai vulnerabili în fața covidului. Nu-mi fac iluzii, tot numai lor li se vor aproba manifestările impudice pe străzi, mai ales în România, unde, după cum au mărturisit cu ocazia referendumului pentru familie, leghebiștii fac legea. Dumnezeu, însă, ce-a avut de zis a zis.
Tot după mărturisirile unora din O.M.S., majoritatea decedaților cu covid, nu din cauza Covidului, au fost bătrâni, pentru că, pur și simplu, au fost lăsați de izbeliște, au fost lăsați să moară, atât de personalul medical, cât și de personalul din căminele de bătrâni. Mi se pare foarte normal în societățile în care banul constituie unic ideal, deși, cel puțin în domeniul medical, vocaţia ar trebui să fie unicul criteriu de admitere. Numai că, și în domeniul medical, ca și în altele, se înghesuie să intre o grămadă de indivizi care nu au ca obiectiv decât să facă rost de bani, iar când ar trebui să-i mobilizeze vocația… fug. Și ca să intre acolo unde nu au vocație, dau bani unor indivizi care au vocaţia mârşeviei.
Noroc că mi-a ieșit soția în cale și m-a deraiat de la ceea ce mă bătea gândul să fac. Era cu divaisul ei cu muzică la urechi și cu ceva lacrimi în ochi. Bine-nțeles că numai ea aude muzica, nu și cei de pe margine. Când am întrebat-o ce a pățit mi-a răspuns:
– Ce știi tu, ce ascult eu ?!
Nu știu cine sau ce anume m-a împins de la spate și i-am zis:
– O asculți pe Angela Ciochină, ce, credeai că nu știu? Nu ştii că nimic în lumea asta nu se întâmplă decât cu aprobarea mea?
Oricât m-ar bate cineva, n-aș putea spune cum de mi-a venit acel nume în minte, atunci. Căci soția, cu lacrimi tot mai evidente în ochi, mi-a răspuns:
– Ce știi tu. Săraca, a murit singură și bolnavă.
Aici m-a atacat filosofia de după pandemie.
– Și d-aia plângi tu acuma? Păi, toți murim bolnavi și singuri. Nimeni n-a murit sănătos tun și n-a murit nimeni cu el, ci numai el, singur. Căci, dacă nu mori bolnav și singur, nici nu trăiești. Cine nu vrea să moară singur, nu se naște.
Și, pe lângă „Dă-mi mâna prietene”, pe care o asculta ea, i-am pus și „Salcia”, cântată de aceeași Angela Ciochină. Iar când a auzit și „Salcia” s-a pus și mai tare pe plâns. Cred că… de dragul meu, nu?!? Mai rar așa filosof.
Toată lumea s-a bucurat că s-a terminat starea de urgență și trecurăm în aia de alertă, iar după sfârşitul de săptămână trecut, „maximă”. Eu n-am înțeles de ce s-a bucurat lumea. Eu întrevăd că, de cum intrarăm în alertă, pe lângă virusul care n-a intrat în alertă, că el era în alertă de la început, vor apare noi pericole care nu se manifestau în starea de urgență. N-o să le înșir acuma pe toate, nici măcar numai pe alea pe care le prevăd eu, dar nu pot să nu semnalez unu care mi-a dat peste nas, ca și când aș fi fost un nimeni.
Mă duceam spre Auchan, mergând pe trotuarul din dreapta. Mergeam pe acolo fiindcă am înțeles de la peședinte că P.S.D.-ul, care e de stânga, e vinovat că a apărut virusul, tot P.S.D.-ul este vinovat că președintele ne spunea acum trei luni că nu e nici-un virus, să ne vedem liniștiți de alegerile anticipate, și tot P.S.D.-ul este de vină că, acum 30 de ani, nu s-au adoptat legile necesare în situația de urgență de acum, chiar dacă nu apăruse, încă. De P.S.D. zic că nu apăruse, da’ nici starea de urgență. Deci, d-aia mergeam eu pe trotuarul din dreapta.
Se adeverește că nu e bine să schimbi trotuarul după cum minte papagalul – asta a spus-o Socrate. Sau Cervantes? Sau… Stalin!? Mă rog, unu din ăștia, sau altul. Că, așa e bine când vrei să spui ceva. Să spui un nume de care au auzit mulți și să zici că ăla a zis ce vrei tu să spui, de fapt. Deci, dacă mergeam pe trotuarul din stânga nu pățeam ce am pățit. Pentru că, puțin înainte de a ajunge la Auchan, acolo, pe trotuarul din dreapta, m-a lovit peste nas… un fum de mici, de nu știam încotro s-o iau. Nu știam încotro s-o iau, fiindcă venea fumul din toate părțile și nu știam unde să mă duc să mă așez și eu la coadă. Că, după cum mirosea de bine, cred că era o coadă…
D-aia zic că ne așteaptă noi pericole. Ca ăsta. Te pleznește fumul de mici peste nas venind din toate direcțiile și nu știi unde-i coada, să te așezi și tu să iei acolo, în picioare, pe fugă, vreo… 12, și încă vreo 24 la pachet, pentru acasă.
Lasă un răspuns