Dintre cele trei coifuri de tip clopot din bronz, din perioada Hallstatiană, descoperite pe teritoriul țării noastre, primul care a fost scos la lumină este cel descoperit în anul 1833, în comuna Şaroş aflată pe Târnave (jud. Sibiu) și găzduit de colecțiile Muzeului Brukenthal din Sibiu. Datarea coifului a fost stabilită pentru perioada Hallstatt AI, între anii 700 -450 î.Hr. Cu numărul de inventar A. 4685111992, coiful de bronz descoperit în anul 1833 era o piesă arheologică unicat la momentul descoperiri sale, fiind menţionată în numeroase lucrări atât în ţară cât şi în străinatate.
A fost păstrat o perioadă îndelungată în depozitele Muzeului de Istorie al Complexului Muzeal Brukenthal din Sibiu. În anii ’80, prin reorganizarea expoziţiei de bază a muzeului, s-a hotarât şi expunerea coifului. Conform metodologiei muzeologice din ţara noastră care prevede ca toate obiectele ce se expun să fie într-o stare de conservare bună, s-a propus o examinare interdisciplinară a coifului. În urma cercetării arheologilor, a observaţiilor conservatorului de colecţie precum şi ale restauratorului de metale de la Laboratorul Zonal de Restaurare şi Conservare al muzeului mai sus menţionat, s-a constatat starea avansată de degradare fizică şi chimică a coifului, stare care impunea un tratament urgent de restaurare. A urmat un proces îndelungat și migălos de conservare și restaurare ce a condus la noua imagine „de vitrină” a exponatului aflat în studiu.
Șaroș, comuna de pe Târnave unde a fost descoperit coiful tip clopotera mai demult cunoscută ca Șaroșu Săsesc, Șaroșul pe Târnave, Șaroș, Șaroșul, (în dialectul săsesc a se pronunța „Șuărș”) fiind o localitate componentă a orașului Dumbrăveni din județul Sibiu.În localitate se găsește o biserică fortificată din secolul al XIV-lea, clasată ca monument istoric.
În colecțiile valoroase ale Muzeului Municipal Carei (jud. Satu Mare) se află cel de al doilea coif clopot din România descoperit în anul 1969. „Coiful de la Pișcolț”, având numărul de inventar 2290 și evaluat a fi din perioada Hallstat timpuriu(secolele X-IX î.Hr.)a fost descoperit în zona „Via Veche”, din Pișcolț (jud. Satu Mare).
Cel de al treilea coif tip clopot a „apărut” ca o legătură peste timp, la Muzeul Judeţean Mureş. Acesta anunţa în anul 2018 faptul că un detectorist amator a reuşit să descopere în zona oraşului Miercurea Nirajului un depozit de bronzuri cu 18 piese, datând din secolele X-IX î.Hr., între care şi un coif în formă de clopot, al treilea de acest gen găsit pe teritoriul României, până în prezent.
Pentru a înțelege valoarea acestor artefacte vechi de aproximativ 3000 de ani, expertul în Epoca Bronzului din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Rezi Botond, a spus „…Coifurile apar în Epoca bronzului târziu, de la 1400-1300 î.Hr.. În Europa avem în jur de 120 de coifuri de bronz, vreo 90 de scuturi din bronz, vreo 60 de apărătoare de picioare şi vreo 30 de armuri. Piesele care se pot încadra în categoria armelor defensive sunt extrem de rare în Epoca Bronzului. Cel mai probabil foloseau diferite materiale organice care nu s-au păstrat. Coiful în formă de clopot este de asemenea foarte rar, în tot Bazinul Carpatic şi în toată Europa s-au descoperit 14 astfel de exemplare, în România mai avem două exemplare întregi, un exemplar la Muzeul din Carei, descoperit la Pişcolt, şi un alt exemplar descoperit la Şoarş în judeţul Braşov, care se află la Muzeul Brunkenthal din Sibiu.”. Acesta a mai spus că, date fiind descoperirile coifurilor cu predilecţie în zona Bazinului Carpatic, se presupune că centrul de producţie al acestor coifuri se poate plasa undeva în această zonă. „Au mai fost descoperite coifuri asemănătoare în Danemarca, Germania sau Italia, dar centrul de greutate şi centrul de producţie se află în Bazinul Carpatic. Potrivit acestuia, fenomenul îngropării bronzului apare încă în Neoliticul Mijlociu, când pe lângă piese de piatră apar şi câteva piese din metal. „Această tradiţie a îngropării pieselor se păstrează peste milenii. Chiar şi la celţi avem această tradiţie de a îngropa piese şi arme în pământ. Aceste depozite nu sunt morminte, nu sunt inventare funerare, ci sunt acele descoperiri unde avem două sau mii de piese îngropate simultan într-o groapă sau depuse într-un vas ceramic sau de metal”, a precizat Rezi Botond. Ca o ipoteză de lucru, pot spune că aceste depozite îngropate ca ofrande erau un fel de restituire către Marea Mamă planetară a materialelor pe care le-au scos oamenii la un moment dat din măruntaiele planetei și pe care le-au folosit, iar acum erau redate naturii, cu mulțumirile de rigoare. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns