Magia verbului în poezia Angelei Munteanu Mândâcanu…

Angela Munteanu Mândâcanu scrie poezie din 2016. Publică periodic în „Literatura și Arta” articole și poezii și este Laureată a acestui săptămânal pe anul 2018 la compartementul poezie. Dintre publicații se fac remarcante culegerile de versuri: „Fecior pribeag”, lansată pe 27 iulie 2016, la Mihăileni, cu prilejul celei de-a 95-a aniversări de la nașterea savantului Eugen Coșeriu, fiind subvenționată de Primărie și culegerea „Atât de simplu și atât de-acasă”, lansată pe 15 iunie 2019 la Berlin. Poeziile ei sunt, de asemenea, publicate în cărțile: „Marele Coșeriu – reper fundamantal al lingvisticii moderne” de Teodor Popovici, „Unirea în destinul românilor basarabeni” de Virgil Mândâcanu, „Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei” de Virgil Mândâcanu, „Ramuri de gând și poezie din seva Mihăilenilor”, ce este o selecție de texte semnate de autori de origine din satul Mihăileni, raionul Râșcani și antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian”. Deține o Diplomă de Excelență și o medalie pentru cele mai frumoase creații literare cuprinse în această antologie de la Revista literară „Amprentele sufletului” (Lansată la București pe 7 iunie 2019). Pe versurile Angela Mândâcanu, în colaborare cu compozitorul român Marius Cristi Popa, răsună cântecul „Mamă astăzi vin la tine” interpretat de Marele cântăreț român – Paul Surugiu-Fuego.

Lirica ei urmează altor poeti basarabeni precum Grigore Vieru, Ion Vatmanu, Mihai Cimpoi, Boris Crăciun, Anatol Grosu și altii care au ca temă centrala dragostea pentru limba și neamul românesc, un mare patriotism național, simțindu-se atât de mult timp despărțiți de Patria Mamă în împrejurări istorice tragice.

Copilărind la sat, în Mihăileni, vine în poezie cu nostalgia satului românesc, cu obiceiurile și sărbătorile lui traditionale. Dar înainte de toate, asemeni uni Goga sau Aron Cotruș, ea cântă tristețile unui neam sărac, umilit, batjocorit de străini și rătacit de propria lui Mama.

Poezia „Pe muchie de cutit” este un crez pus ca un moto pentru toată creația ei literară pe care vrea să-l urmeze cu sfințenie. „Să mă lasați sămânța s-o stropesc/ Cu ochii mei plecați deasupra ei,/ Din fiecare bob să urmăresc/ Cum cresc lăstari voinici de stejărei”. Acești „lăstari voinici de stăjerei”, fiind crezul sub care sunt scrise toate poeziile ei. „Să mă lăsati la margine de gând”-zice ea- „Să ar cu vorba brazda de pământ”

În „Ștefan cel mare cere socoteală”, domnitorul nu mai poate răbda, el se ridica din morți să-si plângă țara… „Unde e Cernăutiul?/- se întreabă el- „Unde-i Cetatea Albă?/ Unde-i Tighina, marea?/ Unde mi-i țara toată? Unde mi-s codrii mei cu zimbri, căprioare?/ Și mândrii ciobănei cu turme de mioare?” Deși este mort, „Mihai și din cerul sus- să știti- vă sunt stăpân!/ Și-o să-mi dați socoteală, căci vin din când în când”.

În „Plânge Româia ca o mamă“, țara „Plânge pentru un neam ce se destramă/ Pentru Basarabia măritată făra pereche” Iar în „Tradusă din română în româna”, Prutul este „chinuit“, „Încins în sârmă și bătut în cuie”. Poporul, sărman, flămând, plânge „la colț cu țara”, plâng orfanii si părinții, „Plânge busuiocul la icoană”, plânge Nistrul, plâng icoanele în perete. Poeta se roagă cerului: „Adu-ni-l pe Țepeș înapoi,/ Să stârpească gașca ghiftuită.”

În stilul „Doinei” eminesciene poeta scrie o poezie doinită a jale „De la Munte pân’ la Mare” în care țara a fost ruptă „în bucăți mărunte”, ”Te-au vândut și te-au trădat,/ Fără frică de păcat. /Te-au trădat și te-au vândut,/ Țara mea – pământ durut…” Poporul a îmbătrânit de dor „Jelui-m-aș și n-am cui /De povara neamului, Jelui-m-aș la izvor,/ Dar el a secat de dor…//Jelui-m-aș la câmpie, Spună ea cumva de știe:/ Cine m-a trădat pe mine?! Cine te-a trădat pe tine?!//… „Dezbrăcați, flămânzi și goi?!”. „Jelui-m-aș și n-am cui /De povara neamului…/ Jelui-m-aș la izvor,/ Dar el a secat de dor…/Doamne, fie mila ta/ Și de Țărișoara mea!/ Fă-ne, Doamne, Tu dreptate,/ Tu, care le poți pe Toate!.”

În „Trezește-te odată Țară” „Suntem flămânzi de Adevăr!/ De Omenie și Dreptate,/ Suntem flămânzi de Adevăr/ Și sete ni-i de Libertate!/ Suntem flămânzi de demnitate,/ Onoare, cinste, bunul simț, Și de „cuvinte fermecate” Sădite-acasă, de părinți. În poemul „Lumănarea deportării”, oamenii „Bătuți, chinuiți, înghețați, împușcați” au fost deportați în „…Siberii de ghiață, păduri neumblate” cu ”Picioare-nghețate și mâini degerate,/ Fugari de urgie desculți prin zăpezi, /Și-atâtea-ndurate, de nu poți să crezi.”

În „Basarabie“, țara plânge de jale, furată de graiul ei scump în foamete și deportări, țintuită în sârmă ghimpată.Iar în poezia „Costești”, „Vârf de stâncă, mal de Prut, / Primăveri cu-atâta floare, /Cât am plâns și m-a durut Grănicerii din cărare?! / Care-au pus hotar de Țară / Chiar în pragul casei mele” Poeta se roagă să fie primită în Țara Mamă „Fă-mi loc în casa ta ca la o fiică/Și pune flori pe masă-n Casa Mare, M-am săturat atât să-mi fie frică, /Mi-i dor în suflet de o sărbătoare. /M-au tot furat, mințit și chinuit, Mi-au alungat copiii și nepoții, /Mi-au ordonat forțat ca să te uit!/ Dar nu pot, maică! Aștept în dreptul porții…/Primește-mă, măicuță Românie! Am obosit ca un copil orfan „Primește-mă acasă, Românie!/ Ești ultima speranță ce-o mai am…” Unirea pentru poetă este o mare șanșă: În „E doar o şansă – ‘nfăptuiţi unirea!” o doare dezbinarea neamului, arătând că îi lipsește un domnitor ca Ștefan ca să conducă țara.

O Poezie plină de patriotism este și „Moldova mea” pe care o citez în întregime pentru farmecul ei: „Moldova mea, tu Țara mea frumoasă,/Moldova mea, grădina mea cu flori, /Cu liliac la orice colț de casă /Și doine dulci ca mândre sărbători. //Moldova mea, tu Țara mea frumoasă,/Moldova mea, cu codrii și câmpii, /Cu soare-n dimineți pe la fereastră/ Și ciripit de păsări la chindii. //Moldova mea – parfum de șezătoare,/Moldova mea cu furca prinsă-n brâu, Cu zestre și covoare-n Casa Mare, /Și oameni primitori, de când te știu. //Ești graiul mamei mele – Moldovă, Țara mea! /Prosop cu horboțele – Moldovă, Țara mea! Ești flori de busuioc – Moldovă, Țara mea! /Și fete prinse-n „Joc” – Moldovă, Țara mea! //Ești lan de grâu mănos – Moldovă,/ Țara mea, Ulcior cu vin spumos – Moldovă, /Țara mea! Și unde nu m-aș duce – Moldovă,/Țara mea, Iar dorul mă aduce Acasă-n Țara mea!”

Satul moldovenesc Cărpineni este descris cu o nostalgie fără margini, „cu plopi în prag”, „cu ape sclipitoare”, „satul cel mai drag” din lume. „Tu-mi ești satu-acel în care /Se colindă la ferești /Și narcișii din cărare /Primăvara spun povești. /Tu ai dealuri, șes și văi, /Vii bogate și livezi, /Și păduri cu ghiocei, /O biserică, un crez…”

Satulare „Oameni buni și primitori, /Case luminoase, mari,/Străzi frumoase, pomi cu flori./Pe aceste străzi de sat/ Câți pași măsurat-a oare?” Satul moldovenesc Cărpineni este descris cu o nostalgie fără margini, „cu plopi în prag”, „cu ape sclipitoare”, „satul cel mai drag” din lume. „Tu-mi ești satu-acel în care/Se colindă la ferești/ Și narcișii din cărare /Primăvara spun povești./Tu ai dealuri, șes și văi,/Vii bogate și livezi,/ Și păduri cu ghiocei, / O biserică, un crez…Satul are „Oameni buni și primitori, / Case luminoase, mari, /Străzi frumoase, pomi cu flori./ Pe aceste străzi de sat/ Câți pași măsurat-a oare?…”.

Parlamentul țării ar trebui să fie „Sluga poporului”; poeta le atrage atenția conducătorilor să se trezească „Că Domnu-o să vă ceară socoteală” Ea spune franc: „Eu sunt român și punctum” din tagma moldovenilor, iar României (De ziua ta) îi dorește ce-și dorește și sieși, viață lungăși un trai mai bun În”Război nedrept’,poezie închinată fratelui său, Dumitru Muntean, „Nistru şi astăzi plânge-n tricolor /Din sânge, /lacrimi / şi din apă vie –//Cine-a-ndrăznit să tragă-ntr-un popor /Ce ascuțea haragi în deal la vie?/Nistru-a plătit tribut spălat în sânge,/E mâniat și curge tulburat,/Prin pleata cea de salcie și plânge,/ Plânge eroii ce l-au apărat.” În ”Nu-i uitaţi” poeta înfierează războiul ”Curge sânge din rană pârău,/Înălbindu-se trupul căzut,/Plouă-ncet, plânge trist Dumnezeu,/Spală iarbă de sânge tăcut,// Vântul bate de pomii se rup,/Cerul fața și-ascunde cu nori…/ Cine, Doamne, războiu-a născut?/Blestemat fie-n veci – mii de ori!…”

În poezia „Învață-mă” poeta se întoarce către sine, cerând învățătură de la lucrurile simple Învaţă-mă, furnică, să muncesc/ Şi-atunci când am povara foarte mare,/ Dă-mi, clipă, timp, să nu mă mai grăbesc/  Când soarele apune sau răsare.//Învaţă-mă, măicuţă, să iubesc, /Tu, ce-mi păstrezi credință viața toată,/Învaţă-mă cărarea să-mi găsesc, /Păcatului să-i trag zăvor la poartă.// Învaţă-mă, noroc, să pot alege,/ Eu drumul meu de mijloc fără spini, /În toamna vârstei să am ce culege, / Nici pragul să nu-l uit cu doi bătrâni. //Învaţă-mă tu, noapte, să culeg/Din raza stelelor lumină pentru mine, Învață-mă să pot să înțeleg/ Cum aș ieși din beznă spre lumină.// Tu, codrule, învaţă-mă să cânt,/ Să-i molipsesc pe toţi de voie bună, /Învaţă-mă, cicoare de pe câmp,/Să pot să te-mpletesc într-o cunună.”

Versurile din „Oglinda timpului” sunt o mărturie vie a tragismului prin care a trecut și trece Republica Moldova, de când a fost despărtită de Țara Mamă. „Poeta are o caligrafie fină și o sensibilitate romantică, o delicatețe a elegiei și o tonalitate de romanță, preferând șoapta chiar și atunci când rostește lozinci, suavitatea ei e a busuiocului din grădină, floare modestă care atrage atenția nu prin culoare, ci prin mireasma-i divină.” (N. Dabija)

Poeziile sun scrise în stilul clasic, majoritatea au vers în catrene, cu rimă si ritm. Din aproape toate răzbate ideea nemultumirii autoarei față tecutul tragic al țării sale, care a rămas nerezolvat. Am putea s-o încadrăm la poezia politică cu un mare rol de mobilizare asupra cititorilor. Poeta are un verb magic, mobilizator, ușor naiv- scris aproape conștient așa- pentru a pătrunde în conștiina cititorului simplu, pentru a-l trezi din letargia și somnul unui trecut blestemat. Pare a fi și un îndemn la luptă pentru a ieși din acest trecut, un îndemn în special pentru tineretul de astăzi, care năzuiește spre libertate. Și mai ales un îndemn de Unire cu tara Mama. Tonalitățile poeziei sunt variate- este în ea și cântec de slavă, și bocet, și romanță, lăsând un sufletul cititorului o mare triste și un mare regret pentru toate neâmplinirile Frumoasei Basarabii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*