În 2014, un autor olandez Rutger Bregman a publicat o carte interesantă care a devenit imediat un best-seller: ”Utopie pentru realiști”, Pentru numeroși economiști și politicieni a devenit un reper de implementare a unor viziuni economice și sociale pentru dezvoltarea societăților moderne durabile. Rutger Bregman reușește să facă o analiză a istoriei economice dincolo de ideologii și propune soluții de sinteză între stânga și dreapta. Atins spiritual de neomarxism, poate de aceea se bucură de succes în mediile universitare occidentale, totuși, autorul, nu cade în capcana gândirii totalitare, prezentând și interesante soluții de dreapta care au adus prosperitate și dinamism în epoca industrială și post-industrială. Editorii cărții surprind în propunerea de prezentare ideea lui Rutger Bregman: ” Utopie pentru realişti este una dintre acele cărţi rare care te iau prin surprindere şi te provoacă să te gândeşti ce s-ar putea întâmpla. De la un oraş canadian care a eradicat la un moment dat complet sărăcia, la Richard Nixon şi la ideile lui de a implementa venitul de bază pentru milioane de americani, Bregman ne poartă într-o călătorie prin istorie, ştergând graniţele ideologice dintre stânga şi dreapta şi prezentându-ne idei a căror vreme poate a venit”. Deși citează copios din Marx și Engels, recunoaște că cel mai controversat președinte american de dreapta, Richard Nixon a perfectat legislația privind acordarea venitului minim garantat în SUA.
Autorul olandez propune realizarea unei utopii sociale nu prin violență și forță pentru că ar duce acest lucru la nazism și comunism stalinist, ci prin metode economice eficiente, care să aducă bunăstarea și timpul liber în „tărâmul abundenței”. El propune un venit de bază universal, granițe deschise, săptmâna de lucru de 15 ore, în special o societate în care PIB-ul să se măsoare și fericirea din cadrul timpului liber. ”Ideile lui Rutger Bregman despre venitul de bază universal au părut radicale până la extrem în 2014, când şi le-a făcut publice. După câţiva ani, subiectul este serios luat în considerare de economiştii de frunte şi de liderii de guvern din toată lumea. Este doar una dintre numeroasele idei utopice pe care Bregman le-a dovedit a fi posibile în prezent.” Gânditorul european consideră că societatea umană nu poate fi încorsetată în nivelul și mijloacele de producție, ci, mai ales în educație, sănătate, creație artistică, dreptul de a fi fericit în timpul liber. După ce lucrăm o zi întreagă la un serviciu care cel mai adesea ne displace, cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie. Rutger Bregman, un istoric olandez, ne aduce aminte că viaţa nu trebuie să fie aşa – şi că în unele locuri nici nu este astfel. Rutger Bregman ne propune să nu mai împărțim lumea în slujbe bune productive și slujbe rele neproductive. Pentru el orice slujbă este bună și creatoare de plusvaloare, chiar dacă pare că nu ajută producția la o primă impresie. Autorul știe să facă joncțiunea istoriografică dintre utopia lui Thomas Morus la statul social suedez. Arată în istorie că atunci când săracii au fost ajutați, aceștia au scos societățile din sărăcie.
Economiștii au realizat în timp că dacă elitele sprijină financiar și social săracii să se integreze toată lumea câștigă. ”Lenea” nu este apanajul sărăciei cum încercau unii economiști din trecut să ne convingă, iar dacă îi ajutăm pe săraci atunci aceștia nu vor să mai lucreze. Anglia a fost prima țară din lume care pe la 1600 a emis legi împotriva sărăciei, în vederea sprijinirii celor fără nevoi. În 1795, guvernul englez a realizat că poporul se va revolta sub influența revoluției franceze și atunci au pus bazele acordului de la Speenhamland, în care săracii primeau bani și alimente fără să fie obligați să lucreze. Astfel aceștia nu s-au mai revoltat, iar economia a luat avânt pentru că a crescut consumul. Din păcate, după 1830 economiștii britanici influențați de Malthus au renunțat la venitul minim de bază, pe ideea că săracii vor deveni mai leneși, fapt ce a dus la o re-sărăcie extremă a populației bine surprinsă apocaliptic de către scriitorul Charles Dickens. Paradoxal, magnatul Ford a înțeles că reducerea orelor de lucru și a zilelor de lucru pentru muncitori va duce la prosperitate. Avea aceeași gândire ca Keynes. Ei au mers pe ideea că dacă muncitorul are mai mult timp liber e mai motivat să lucreze la serviciu, iar în zilele libere se poate ocupa de familie, agreement și turism, fiind motivat să cumpere un Ford T34, cu care să circule. Deci câștigă și patronii, dar și muncitorii prin motivația timpului liber. Rutger Bregman exemplifică cu numeroase cazuri de regiuni sau orașe din Canada sau SUA, care au implementat proiecte pilot prin care oamenii străzii primeau case de locuit și săracii un venit minim garantat, care a dus la eradicarea sărăciei, șomajului, lipsei locuințelor și la prosperitatea regiunii, scutind astfel statul de cheltuieli subiacente pentru asistență socială, care sunt mai costisitoare. Responsabilizarea săracilor prin acordarea de venituri financiare duce la eradicarea sărăciei, integrare și o mai bună educație, iar statul se scutește de cheltuieli motivaționale, cursuri de reprofilare și asistență socială.
Autorul propune să se schimbe ideea despre slujbe utile sau inutile, importante sau neimportante. Dă exemplu, greva gunoierilor din New York, care erau prost plătiți. Aceștia au intrat în grevă pentru că municipalitatea nu dorea să le mărească salariile. Erau considerați neimportanți și cu o meserie fără valoare socială. După o săptămână de grevă locuitorii orașului s-au scufundat în gunoaie, iar primarul speriat a mărit susbtanțial salariile. Azi, la New York, meseria de gunoier este una dintre cele mai respectate și bine plătie. În schimb bancherii, Bregman consideră că aceștia sunt prea bine plătiți din banii clienților. Istoria recentă a dovedit că o grevă a bancherilor din Irlanda anului 1970 a arătat că societatea poate să trăiască fără aceștia. După câteva luni, bancherii au revenit la lucru cu coada între picioare, populația putea trăi foarte bine și fără ei. Deci în opinia lui Bregman nu mai trebuie să considerăm unele slujbe importante și altele nu. Fiecare slujbă are rolul ei. Azi față de evul mediu lucrează numai 3 la sută în agricultură, iar munca productivă e sub 50 la sută. Marea masă a angajaților sunt în servicii, turism, divertisment etc. Fiecare slujbă, chiar dacă nu este productivă, are rolul ei în circulația banilor și în prosperitatea societății.
Muncitorii sunt tot mai mult înlocuiți de roboți în munca productivă, dar și în servicii. De aceea scăderea orelor de lucru la 6 ore, săptămâna de lucru la patru zile este ceva firesc și introducerea venitului de bază universal la toată lumea este noua cheie a prosperității și fericirii. Lucrătorii vor avea astfel mai mult timp liber pentru educație, sănătate, recreere, biblioteci, sport, divertisment, artă sau cultură, fapt ce-i face mai fericiți și mai productivi în orele în care lucrează. În istorie s-a dovedit că scăderea orelor de lucru a dus la creșterea productivității, la creșterea veniturilor și timpul liber bine ancorat în educație, divertisment, cultură, turism, la un drept la fericire sigur. Cartea lui Rutger Bregman, fiind scrisă înaintea pandemiei de coronavirus, debordează de optimism exagerat. Pe de altă parte, istoria nu e evolutivă, cum ne învață marxiștii, fapt neînțeles de unii gânditori occidentali, în unele chestiuni și, de asemenea, plină de imponderabilități.
Tot un istoric occidental, Jacques Verger, ne spune într-o carte celebră din 1970 că universitățile europene în așa-zisul întunecat ev mediu erau mai autonome și mai libere decât în epoca modernă. Totuși, cartea lui Rutger Bregman poate fi un îndrumar pentru construcția unei viziuni pozitive pentru implementarea unei societăți mai echitabile. Autorul reușește să nu cadă în capcana distopiei.
Lasă un răspuns