‘Geaba a fost stare de urgență!… Și nu atât pentru necesara „deflație” sanitară a covidului nedistanțat de noi, ci pentru mersul legislativ al țării… Ăla în care „tacita” stare de abuz al grofilor din pandemia de struți politici a trecut legislativ parlamentar pe sub orice urgență de țară, de neam, de existență poate… Sigur, putea să nu fie nici un fel de „stare”. Nici măcar „de alertă”, că tot cu bostanul între căști ar fi sforăit aleșii prin „izoletele” caselor lor de vacanță în videoparlamentarismul în pijama… Iar o stare de veghe oricum nu li se potrivește… Nu intră pe măsura croielii lor pentru binele țării. Aia e doar pentru noi, să ne agităm, să strigăm, să ne irităm, să protestăm, și să ne tot „deșteptăm”… Pentru parlamentarii de „izoletă”, tot degeaba ar fi fost… Că aleșii, și nici nu au nevoie să-și ascundă căpățânile prin carantină, tot n-ar auzi. Sunt imuni la glasul poporului de a doua zi singurului sunet care îi trezește o dată la patru ani… Izbitura aia seacă prin care ne secăm noi speranțele pentru încă un mandat de al lor.
Putea fi dară orice fel de „stare” în România… Mizeria aia de statut impu(n)să între pereții necetății din cetate de toți acei grofi, cu salarii plătite de noi, tot ar fi fost adoptată tacit. Era traseul ei din prima zi în care a fost înregistrată, apostilată cu număr de intrare (neconstituțional) de Parlamentul României. Pentru că nu viză de registratură trebuia să primească, nici „traseu” spre coșul de gunoi al tocătorului de maculatură, ci număr de urmărire penală. Inclusiv pe numele acelora care au primit oficial scârbavnicul excrement pe masa lor, pe numele acelora care l-au înregistrat, săvârșind infracțiuni după infracțiuni (penale, nu simple abuzuri în funcție). Pentru că statutul de autonomie al ținutului secuio-mârlănesc nu a venit atârnând de ciocul unui porumbel… Nu a fost nici o scrisoare „din popor”, din tribul nomad maghiaro-politic (scuzați pleonasmul tribalo-politic), ci un demers depus oficial de parlamentari, fie ei și din strechea ospiciului (de)ținutului secuiesc, înregistrat legal (primul motiv pentru declanșarea unei urmăriri penale imediate), inclus pe agenda unor comisii (alt moment în care urmărirea penală trebuia începută) și „strecurat” în adoptare tacită (a treia și cea mai gravă infracțiune penală), chiar dacă asemenea demersuri nu aveau juridic dreptul de a fi încadrate în metodologia de adoptare (tacită sau de plen).
Și chiar și în condițiile în care o coadă de topor de prin vreo registratură sau secretariat ar fi „strecurat” abuziv statutul de trădare spre adoptarea tacită (vreun „iuda” ce a primit suficiente compensații pentru a risca și o eventuală urmărire penală postlegiferare), trecerea lui parlamentar-senatorială tacită, era din start suspendată juridic dimpreună cu toată activitatea legislativă. O suspendare a metodologiei dată de însăși existența stării de urgență, de decretul prezidențial al stării de urgență. Pentru că, pe timpul stării de urgență, practic, parlamentul a funcționat strict la nivelul aprobării decretului prezidențial care a înlocuit normalitatea (inclusiv parlamentară, dacă o mai putem numi așa), tocmai pentru a o salva. Și cum toată țara a fost „suspendată”, cum toate instituțiile publice au intrat într-o conservare la nivelul departamentelor neesențiale, același lucru trebuia să se întâmple, de facto, cu parlamentul, la nivelul procedurilor de adoptare tacită, recte din camera rectalo-maghiară cu demersul ei contra normalului.
Și totuși, până aici, avem doar urmăriri penale „in rem”!
Finalizarea procedurii de adoptare tacită, evidențiată de gâgă tartorele pesedist al camerei tacito adăpător-adaptoare, s-a transcris, prin declarațiile acestuia, într-un adevărat autodenunț. Și nu în sensul spălării pe mâini (legislative) de pandemia de abuzuri, nici prin ridicarea din umeri și plasarea „castanei” maghiaro-„secuiești” în sarcina Senatului (for decizional), ci prin recunoașterea cumulului de ilegalități în procedura de înregistrare, apostilare și includere în „analiza” unor comisii juridice, al stabilirii inclusiv a camerei „decizionale” pentru această speță de șperț politic și „împingerea” spre o adoptare tacită.
Or, atât de multe abuzuri și infracțiuni s-au săvârșit în miezul de nedemocrație parlamentară încât, mai ales într-o stare de urgență, nu spre țară, spre popor, spre trecători trebuiau să-și îndrepte militarii „armele”, ci spre asigurarea ordinii constituționale, acolo, pe dealul statului în stat, mârșav și „tacit” făcător de enclave statale…
P.S.:
Deși chiar tartorele pesedist al Camerei Deputaților, ar fi trebuit să vegheze ca mizeria de „statut” să fie eliminată din orice procedură, tot aparatul de propapagandă a PSD -ului a sărit la scandal (electoral), profitând de ocazie pentru a-și dovedi „ciolaciana” aplecare spre țară, în cuantum populist, agitându-se, isterizându-se, prin partea roșie de la Senat, ieșind la rampă cu salvarea situației printr-un plen de urgență de respingere a statutului. Doar că asta nu înlătură urmăririle penale de la Camera Deputaților, inclusiv împotriva vinovaților parte a pelagrei reprezentate de barbă roșu (ne)împărat…
Lasă un răspuns