Coiful de bronz de la Pișcolț (jud. Satu Mare), de 3000 de ani – evaluat la categoria „tezaur”

În colecțiile valoroase ale Muzeului Municipal Carei (jud. Satu Mare) se găsește și „Coiful de la Pișcolț”, evaluat a fi din perioada Hallstat timpuriu (secolele X-IX î.Hr.). Acesta a fost descoperit în zona „Via Veche”, din Pișcolț (jud. Satu Mare). Este lucrat din tablă de bronz, are formă de clopot, având grosimea în partea sa interioară de trei milimetri. Se compune din două părți, calota și butonul de ornament. La baza calotei sunt executate șapte găuri mici rotunde pentru montarea căptușelii de piele. Pe calotă s-au observat urmele unei lovituri puternice care a spart coiful, iar ulterior a fost reparat cu o bucată de bronz. Butonul de bronz care împodobește partea superioară a calotei este lucrat prin turnare și fixat ulterior. Este de formă conică și se termină într-un buton globular perforat în mijloc. Orificiul servea probabil la fixarea diferitelor pene de păsări. Pe corp are ca ornament mai multe cercuri concentrice, reliefate. La bază cercurilor concentrice sunt mai late, fiind umplute cu linii mici incizate. Împreună cu coiful a fost descoperit și un vas de bronz cu gura largă, ușor evazată, fundul profilat cu umbo, în interior.

Comuna Pişcolt, unde a avut loc descoperirea, este situată în zona de nord-vest a  ţării, în judeţul Satu-Mare, la limita cu judeţul Bihor. Denumirea localităţii este foarte veche şi este considerată de către Coriolan Suciu în „Dicţionarul Localităţilor din Transilvania” ca fiind de origine pecenegă. Prima menţiune documentară despre localitate este din anul 1329, unde apare sub numele de „Villa Piskolch” şi se găseşte în registrele de zeciuială. Denumirea comunei este menţionată mai târziu în 1458 sub denumirea de Piskolth, în 1476 sub denumirea de Piskalth, în 1692 – Pişcoot, în 1828 – Piskolth iar in 1851 – Piskolt.

Vechimea vieţii în localitate este dinaintea erei noastre, fapt dovedit cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate de către specialistii Muzeului Judeţean Satu-Mare şi ai Muzeului Orăşenesc Carei. Cu această ocazie s-a stabilit existenţa unei civilizaţii traco-celtice şi au fost descoperite mai multe necropole a căror caracteristică este dominaţia elementului tracic. Neoliticul este prezent în punctele: „Groapa comorii” – Kincserem şi cariera de lut. La punctul numit „Nisipărie” – Homokosdomb, cercetările, efectuate între anii 1970 -1977, au scos la iveală o vastă aşezare încadrată în cultura arheologică numită cultura Baden (2400 -2200 î.Hr.).

În hotarul satului au mai fost semnalate urme de aşezări din secolele II – IV e.n. În toamna anului 1969, la 300 metri spre NV de şoseaua Pişcolț – Curtuişeni, în locul numit „Via veche”, au fost scoase la suprafaţă cu ocazia arăturilor adânci de toamnă numeroase vestigii arheologice. Printre fragmentele ceramice şi chirpici, ţăranii au găsit un coif şi un vas mic de bronz (situlă?), obiecte care au fost predate Muzeului Orăşenesc Carei. Într-un studiu apărut în 1987 privind neoliticul dezvoltat din NV Romaniei este larg discutată şi zona Careiului. Pentru acest teritoriu descoperirile arheologice au fost încadrate în „Grupul Pişcolț” stabilindu-se trei faze evolutive.

Momentul evoluţiei maxime a ceramicii pictate din acest spaţiu geografic este marcat prin descoperirile de la Pişcolț – Lutărie. Aceste complexe arheologice au fost încadrate în faza mijlocie a „Grupului Pişcolt”. Unele forme de vase şi motive ornamentale ca benzile de linii paralele se vor dezvolta în faza târzie a Grupului. Pe marginea unei vechi cărămidarii, în toamna anului 1980, printre alte complexe arheologice (cultura Tisa III şi cultura Baden) şi morminte din epoca migraţiilor, s-a profilat o groapă. În această s-au găsit fragmente ceramice uzuale şi o categorie de ceramică mai fină ornamentată sau pictată pe un fond alb-galbui peste care se aplicau motive de culoare neagră bituminoasă. Din totalul de 159 fragmente ceramice, 42 bucăți aparţin speciei uzuale, 57 de bucăți din vasele fine nepictate şi 60 de fragmente de vase pictate. În jurul comunei existau în secolul XIII o serie de aşezări omeneşti, dintre acestea cea mai importantă fiind localitatea Onaad, care a fost populată până în anul 1284. De la această dată nu mai există populaţie aici şi se pare că toţi locuitorii Onaadului s-au aşezat în jurul bălţilor unde s-a ridicat vatra satului Pişcolț.

Localitatea a fost întemeiată de către iobagii cetăţii Satu-Mare şi de către locuitorii din jurul Onaadului, iar în anul 1300 a fost ruptă şi anexată la Mănăstirea din Sîntiob, Raionul Marghita. În anul 1331 localitatea Pişcolț împreună cu mănăstirea Sîntiob au trecut sub jurisdicţia călugărilor paulini. În acea vreme Pișcolțul a ajuns să fie un mic orăşel de câmpie cu 82 de proprietăţi şi localitate de vamă. Abia în anul 1454 a devenit un punct vamal important şi aparţinea judeţului Satu-Mare, lucru ce a contribuit substanţial la dezvoltarea localităţii şi a permis că în curând să fie declarat oraş de câmpie. Liniile de legătură cu Ungaria în această perioadă treceau prin Pişcolț, aici existând şi un punct de schimb de cai poștali pe strada Viilor la numărul 475. În anul 1556, după ce Bocsai Ștefan i-a alungat pe nemți de pe acest teritoriu, a predat Sîntiobul cu toate averile sale căpitanului său Reday Francisc a cărui urmaşi au stăpânit până la anul 1867. În timpul stăpânirii mai sus arătate cetăţenii comunei au plătit, dar nu numai ungurilor ci şi turcilor. Aceştia din urmă au pustiit comuna şi toate celelalte sate din jur, toţi cetăţenii refugiindu-se şi revenind la vatră abia după trei ani. În jurul anului 1825 localitatea era cunoscută ca un important târg de câmpie. (George V. Grigore)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*