Vaticanul și decizia de la Trianon

Dintotdeauna m-a interesat subiectul Unirii din 1918. Nu l-am cercetat sistematic, dar când am întâlnit vreo informație m-am străduit s-o rețin. Deunăzi, urmărind un film făcut de vestita doamnă Claudia Mesea Paraschivescu, am descoperit, am aflat mai bine zis, că în 1920, când s-a semnat acordul de la Trianon, Vaticanul a avut un rol important, am putea spune chiar decisiv. Filmulețul doamnei Paraschivescu chiar așa se și cheamă: Cum a desenat Vaticanul frontierele României.

Am aflat din acest film că la 26 Noiembrie 1853 Papa PIUS al IX-lea a semnat niște acte importante pentru românii din Ardeal, pentru românii greco-catolici, cei „uniți cu Roma”! Și anume a stabilit ca aceștia să aibă o mitropolie proprie, autonomă, cu sediul la Făgăraș, având subordonare directă cu Sfîntul Scaun, fără nicio intermediere, având jurisdicție asupra a patru episcopii greco-catolice românești, cu sediul la Alba Iulia, Oradea, Gherla și Lugoj. Bula papală trebuia să precizeze și teritoriul pe care se întindea comunitatea greco-catolică de sub oblăduirea Mitropoliei românești, dând în acest sens informații prețioase. Este vorba în primul rând de granița de Vest a Mitropoliei de Făgăraș.

La Trianon s-a discutat mult subiectul graniței de Vest a României care urma să-i cuprindă și pe românii din Transilvania și Ungaria. Au fost consultați experți internaționali, despre a căror muncă dedicată adevărului am mai scris pe acest site. Din partea Vaticanului nu a fost prezent niciun expert la Trianon, dar delegația română a avut priceperea și inspirația fericită să invoce bula Papei PIUS IX în care, cu 66 de ani mai înainte, se consemnase limita spre Vest a comunității românilor greco-catolici.

Bula papală răspundea și intenției împăratului Franz Josef de a răsplăti în acest fel loialitatea românilor față de imperiu, arătată în confruntările militare din anii 1848-49. Ne alegeam astfel cu un câștig pe care istoricii noștri îl pomenesc rar. Un câștig important de pe urma a două gesturi istorice des dezbătute, dar nu totdeauna cu obiectivitate și imparțialitate: rostul Uniației, al Unirii cu Roma, și atitudinea Austriei, a imperiului, față de români la 1848. De data aceasta putem consemna un beneficiu important pentru români!

Drept este că în discuțiile și acordurile care au precedat intrarea noastră în război de partea Antantei, granița de Vest a României avută în vedere pentru pacea de la încheierea războiului era fixată pe Tisa. Granița de Vest așa cum s-a fixat la Trianon lăsa aproape jumătate de milion de români să rabde mai departe jugul unguresc. Azi, după 100 de ani de existență a Ungariei, numărul românilor din Ungaria, al celor care se declară români, care au curajul de a se declara români, a scăzut sub 50.000. Să ne consolăm la ideea că numărul greco-catolicilor din Ungaria se ridică la circa 400.000, acești greco-catolici fiind toți „foști” români, care nu au pierdut amintirea adevăratei lor naționalități! Bieții de ei, așteaptă de la București un semn se susținere, de sprijin necondiționat pentru a-și afirma public și oficial românitatea.

Revenind la lucrările conferinței pentru pace din 1919-1920 să ne amintim momentele ei cele mai spectaculoase. Delegația ungară, alcătuită din cele mai mari somități academice, au punctat pe câteva subiecte neserioase, susținând că românii, care ar urma să preia Transilvania și frumoasele orașe din Ardeal, ar fi un popor cu un nivel de civilizație redus în comparație cu ungurii. La această pretenție, delegația noastră, pregătită minuțios de Ionel Brătianu, a pus pa masa conferinței două exponate: colecția revistei „Convorbiri Literare” care apărea săptămânal de la 1 martie 1967. O apariție neîntreruptă de mai bine de o jumătate de secol. O asemenea revistă nu exista în Ungaria și nici în majoritatea țărilor europene! O revistă care avea numai susținerea financiară a publicului cititor. Nu avea susținere bugetară, exista numai datorită pasiunii pentru literatură și cultură a cititorilor!

Al doilea exponat prin care delegația noastră a făcut dovada de spiritualitate înaltă a poporului român a fost colectia Proverbele Românilor, alcătuită de Iuliu A. Zanne, zece volume cu circa 1000 de pagini fiecare, era o lucrare fără pereche în cultura celorlalte state europene, nu doar la unguri.

Desigur, atu-ul nostru a fost argumentul demografic, în toate recensămintele vreodată efectuate românii au fost înregistrați ca populație majoritară în cifre absolute, mult peste 50 la sută, vorbind singura limbă pe care o înțelegeau toți locuitorii Ardealului.

Alt argument decisiv, cu care delegația noastră i-a surprins pe bozgori, a fost întrebarea cine sunt proprietarii majoritari ai pământului transilvan, ai terenurilor agricole și intravilane. La această întrebare răspunsul riguros documentat de români a fost ROMÂNII! Și au scos documentele, actele de proprietate funciară din care rezulta această magnifică realitate!

Ce s-a întâmplat? În mare secret, Ion C. Brătianu și fiul Ionel, au conceput din timp, cu zeci de ani înainte de Trianon, o strategie de înființare a unor bănci sătești în mai toate ținuturile de peste munți. Aceste bănci au avut fonduri de rulment de la București, cu care i-au împrumutat pe românii ardeleni capabili să se implice în cumpărarea fiecărui joagăr de pământ pe care un proprietar maghiar îl scotea la vânzare. Sprijinul financiar venea, în mare secret, de la Banca Națională din București, unde Brătienii aveau cuvîntul decisiv. Strategia respectivă a fost concepută și urmată în mare secret, fără știința regelui Carol.

După 1990 am citit un articol într-un ziar maghiar din Ardeal care făcea o analiză a strategiei Băncii Naționale din București înainte de Trianon și propunea ca Budapesta, în România post decembristă, să încerce aceeași schemă, adică să-i sprijine pe maghiarii din Ardeal să devină proprietari de terenuri cât mai mari în Transilvania. Ungurii chiar asta și fac de mai mulți ani, iar autoritățile noastre nu dau nicio atenție acestui fenomen, de nimic bun prevestitor…

O recomandare/întrebare pentru Mugur Isărescu: ce părere are despre guvernatorii de atunci ai Bănci Naționale, care au înființat zeci de bănci românești în sprijinul capitalului românesc din Transilvania și Banat?! Domnul Isărescu câte bănci românești a desființat după 1990?!

…Așadar, se poate spune că Vaticanul a sprijinit cauza românească la Trianon, într-un moment de răscruce a istoriei. Această constatare este necesară printre altele și ca răspuns celor care și-au făcut un cuvînt de ordine din a blama Vaticanul cu orice ocazie, pe ideea că duce o politică anti-românească. Nu este așa, har Domnului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Vechiul București în imagini

Click aici pentru film




de Pavel Botezatu








  • PARTENERI

/script-homepage.js">'; //} ?>