Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” (comuna Bucov, județul Prahova), secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, deține în patrimoniul său o piesă de orfevrărie valoroasă, cunoscută sub numele de „Tipsia de la Urziceni”, donată de doamna Suzana Stere Paleologu, nora lui Constantin Stere. „Tipsia de la Urziceni” este o piesă de o importanță excepțională, atât prin raritatea ei ca mărturie a artei argintăriei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar și ca vestigiu al domniei lui Alexandru Moruzzi (1750-1807) în Țara Românească, din timpul căruia realizările artistice sunt aproape necunoscute. A fost realizată din argint aurit, în anul 1799, într-un atelier din Țara Românească la cererea domnitorului. Secolul al XVIII-lea va marca ultima perioadă importantă din istoria argintăriei manufacturiere românești, când decorativismul va fi înlocuit cu preferințele pentru simplitate, pentru restrângerea elementelor decorative. În acest stil se încadrează și piesa noastră, realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de un meșter necunoscut, într-unul din atelierele Țării Românești, fiind comandată și dăruită de Alexandru Moruzi Bisericii „Sfânta Treime” din Urziceni.
Cu un diametru de 47 de cm, tipsia era folosită pentru apa sfințită de Bobotează. Ca și descriere, pe bordura tipsiei din argint ciocănit, cizelat, gravat și aurit sunt reprezentate portretele votive ale domnitorului cu fiii săi și ale doamnei împreună cu fiicele sale, de o parte și de alta a scenei Adormirii Maicii Domnului. În partea opusă, figurează scena Botezului lui Iisus, înconjurat de îngeri și inscripția cu caractere chirilice „Închinată Sfintei beserici ot Urziceni, leat 1799. Apr.10”. Inscripția votivă atestă că talerul era destinat bisericii din Urziceni, monument atestat încă din secolul al XVIII-lea, refăcut în anul 1828. Fie că e vorba de scena Botezului Mântuitorului înconjurat de îngeri, fie că e vorba de Adormirea Maicii Domnului, unde donatorii, îngenuncheați și rânduiți ca la biserică, după sex și după vârstă, încadrează pe apostoli și arhierei, toate elementele de stil și de alcătuire a scenelor: plantele luxuriante din preajma Domnului, turnurile armenești răsucite ca la Biserica Episcopală din Curtea de Argeș, tratarea stereotipă a cutelor, sunt rezultatul înrâuririi macedonene, adaptată stilului autohton.
Comuna Bucov este situatǎ în zona centrală a județului, la nord-est de municipiul Ploiești, pe malul stâng al râului Teleajen. Este străbătută de șoseaua națională DN1B, care leagă Ploieștiul de Buzău. La Bucov, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ102E, care duce duce către Plopu și Iordăcheanu. Tot la Bucov, din DJ102E se ramifică șoseaua județeană DJ250 care duce la orașul Boldești-Scăeni. Un al doilea drum care duce către Boldești-Scăeni a avut în trecut statut de drum județean, fiind declasat și transformat în drum comunal, și trece chiar prin parcul Constantin Stere. Din punct de vedere hidrologic, Bucovul este străbătut de trei ape curgătoare: Teleajenul, Iazul Morilor și Bucovelul. Ca istorie, așezarea tracică (bronz), dacică (Latene) și străromânească (sec V–VII d.Hr.) de la fosta Fermă 11 Chițorani constituie un sit important pentru atestarea continuității viețuirii pe Valea Orlei. De asemenea, descoperirile arheologice din punctele Rotari, Ghespari și Tioca, aflate între lunca Teleajenului și pârâul Bucovel au stabilit că cele trei așezări își încep existența în sec al VIII-lea și durează până spre sfârșitul veacului al X-lea, conținând numeroase elemente de o pregnantă tradiție autohtonă daco-romană, care, în ciuda contactelor cu alte populații, s-au păstrat de-a lungul veacurilor, constituind baza culturii materiale vechi românești. Evoluția așezărilor dovedește că, spre sfarșitul perioadei lor de existență, ele se reuniseră în jurul unui punct fortificat, alcătuind o formațiune politică, punct amplasat în mod prezumtiv undeva pe teritoriul satului Bucov, poate pe terasa înalta dintre Gârla Morii și Bucovel, din epoca feudalismului dezvoltat. Prima atestare sigură a Bucovului medieval datează spre sfarșitul secolului al XV-lea. În 1473, pe 16 septembrie, un boier este pomenit ca având legătură cu Bucovul. Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul 1473. În anul 1600, Mihai Viteazul fost învins la Bucov de o oaste de poloni și moldoveni. Bucovul a fost reședința județului Săcuieni (desființat în 1847), dar a decăzut treptat din cauza apariției și dezvoltării orașului Ploiești. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucov era deja doar o comună rurală, formată din cătunele Bucov, Chițorani și Valea Orlei, cu un total de 1126 de locuitori, arondată plășii Cricovul din județul Prahova.
Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” este organizat în fostul conac al familiei unde a locuit și creat patriotul basarabean (datat la 1900), important militant pentru realizarea Marii Uniri. Conacul din parcul Bucov a constituit locul de suflet al lui Constantin Stere. Ion Stere a fost fiul acestuia și al Anei Ionescu-Radovici. Muzeul memorial creat aici a fost proiectul principal al programului de cinstire a personalității marelui patriot. Pe data de 13 martie 2003 s-a pus în aplicare Hotărârea Fundației „Constantin Stere”, nr. 7, din 28 noiembrie 2002, de preluare în administrare a Casei Constantin Stere de către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în vederea transformării în Muzeu memorial. Astfel a fost comandat un proiect de restaurare și reamenajare a clădirii, pentru a deveni funcțională ca muzeu memorial. Astăzi, când s-a reconstituit universul spiritual și cel domestic al familiei, vizitatorii pot să pătrundă în acestă zonă încărcată de cărți și caiete, registre și fotografii, pagini scrise de mână sau dactilografiate, cărți poștale și tablouri, icoane și bibelouri, vase și accesorii vestimenare, mobilier și ustensile de scris, toate ordonate întocmai.
Printre toate acestea se află și „Tipsia de la Urziceni” din argint aurit. „Alexandru Moruzzi, care a domnit în Moldova între 1792-1793, 1802-1807, s-a urcat pe tronul Munteniei, pentru prima oară, între ianuarie 1793 și august 1796, apoi, a doua oară, între martie 1799 și octombrie 1801. Prin datarea sa, talerul capătă semnificația de obiect adus ca simbol de recunoștință a voievodului către Sfânta Fecioară pentru recenta sa întoarcere la domnie. De obicei, acest tip de obiect este conservat de către muzeele așezămintelor religioase, prezența talerului într-o colecție particulară fiind de acestă dată excepțională.” ne transmite doamna Paulina Mănișor, muzeograf la Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” (comuna Bucov, județul Prahova), secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns