Dezarmaţi în faţa marilor şi ucigătoarelor molime (ciumă, lepră, malarie, variolă, gripă – cea care a făcut numeroase victime în Italia secolului al XV-lea, dizenterie, hemoptizie – expectoraţie cu sânge, holeră, febră tifoidă, tifos exantematic, rabie, chiar foamete etc.) – dezarmaţi zic, cum suntem şi noi astăzi – oamenii din Evul Mediu au recurs la diferite superstiţii pentru a le stopa sau a(şi) explica originea acestora. Din păcate, unele superstiţii au fost de-a dreptul criminale. În timpul ciumei din 1349, în Alsacia au fost masacraţi 2000 de evrei, consideraţi vinovaţi de apariţia şi răspândirea flagelului. În 1315, când s-a abătut o mare foamete asupra Franţei, regele Filip al V-lea (1292 / 93 – 1322) a organizat în Franţa o adevărată vânătoare de leproşi. Mulţi, după o mărturisire smulsă prin tortură, au fost arşi pe rug”, scrie istoricul medievist belgian Jan Dhondt (1915-1972). Şi, sigur, bietul om ca să scape de cumplita tortură, recunoştea tot ce i se pune în cârcă.
Mintea îngrozită şi întunecată a poporului, scornind că leproşii ar fi cei care fac vrăjitorii şi otrăvesc fântânile, au dus la alte victime. Desigur, ca reacţie de autoapărare, specific psihologiei mulţimii, aceasta îi considera pe leproşi pericol public şi prefera să-i suprime. Sute de leproşi au fot arşi pe rug în Franţa, în Perigueux, în primăvara anului 1321, deoarece s-a răspândit zvonul că pregătesc un complot “diabolic” împotriva creştinătăţii. Nu discutăm aici despre torturile şi masacrele abominabile făcute de Inchiziţie pe linie de credinţă religioasă, ci aici doar pe linie de superstiţii.
Din păcate, nici astăzi lumea nu s-a dezis de superstiţii, de temeri iraţionale. La noi, marele iluminist Gheorghe Şincai a scris o carte împotriva superstiţiilor, intitulată Invăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului. Mi-a plăcut o afirmaţie simpatică la Şincai, care, explicând rolul apei, spune că are şi acela de „a învârti morile şi maşinile care sunt făcute spre folosul şi tihneala oamenilor”. Iată, în treacăt fie zis, astăzi nicio „tihneală” nu avem, deocamdată, în viaţă, din cauza îngenuncherii Ştiinţei de către coronavirusul ucigaş. Superstiţiile sunt un pericol latent, iar în vremuri tulburi pot fi un pericol real, cum o dovedeşte istoria. Aşa cum ştiu japonezii să se comporte calm şi eficace împotriva cutremurelor, aşa şi noi trebuie să acţionam în aceste vremuri periculoase, cu calm şi cu o bună organizare, pentru a înfrânge acest ucigaş invizibil.
Din fericire, multe pericole a înlăturat Ştiinţa şi tot de la ştiinţă aşteptăm salvarea. Medicul grec Hippocrate (c. 460–370 î. Hr.) din Chios a contribuit mult, prin operele sale, la eliberarea medicinei de superstiții. Este cel căruia i se atribuie Jurământul lui Hippocrate. Ştiinţa a eradicat numeroase boli infecţioase, de exemplu variola, care în secolul XX se spune că a ucis între 300 şi 500 de milioane de oameni, şi venea spre noi, în 1967 a omorât două milioane din cele 15 milioane de oameni afectaţi şi mutilaţi. Abia în 1977 a fost total eradicată. În 1882, Louis Pasteur, considerat unul dintre binefăcătorii lumii, obține vaccinul antirabic şi vaccinul împotriva antraxului, În 1879 apare primul vaccin împotriva holerei; în 1892, românul Victor Babeș face studii privind prevenirea și combaterea pelagrei, tuberculozei, leprei etc.
Seria descoperirilor vaccinurilor ia avânt după Primul Război Mondial: în 1923, primul vaccin împotriva difteriei, în 1926, primul vaccin împotriva tusei convulsive; în 1927, primul vaccin împotriva tetanosului; tot în 1927, primul vaccin împotriva tuberculozei; în 1928, Alexander Fleming descoperă penicilina; în 1964, primul vaccin licențiat împotriva rujeolei, descoperit de microbiologul american Maurice Hilleman (1919–2005), cel care a dezvoltat peste 40 de vaccinuri; în 1965, vaccin împotriva pojarului, descoperit de Harry Martin Meyer; în 1967, primul vaccin pentru oreion; în 1992, primul vaccin împotriva hepatitei A, devenit disponibil publicului. Şi lista de vaccinuri poate continua, am ales doar bolile mai cunoscute.
Privim înapoi cu mânie şi observăm cât de rău a fost tratată Ştiinţa la noi în anii politicianişti de după 1989, fiind considerată o cenuşăreasă care împovărează bugetul. Acum tragem ponoasele. Să sperăm că de acum înainte vom privi cu alţi ochi această muncă extrem de preţioasă, de necesară şi de importantă.
Lasă un răspuns