Manăstirea și Cetatea Colț – descrise de Jules Verne în „Castelul din Carpați”?

Printre bisericile temeinicite în piatră de străbuni se află și Biserica Colț. Aceasta este situată în satul Suseni al comunei „Râul de Mori” din județul Hunedoara. Biserica funcționează ca schit cu obște de călugări și poartă hramul „Duminica Tuturor Sfinților”. Tot aici se găsește și Cetatea Colț, aflată astăzi într-o totală stare de ruină. Râu de Mori este o străveche așezare de cneji români, locul de origine al familiei Cândea, amintită la începutul veacului al XIV-lea, care a avut un mare rol în viața socială și politică a Transilvaniei și ținutului Hațeg. Cnejii din Țara Hațegului, de origine română, au avut un rol important în construirea bisericilor și mănăstirilor din zonă. Una dintre primele mănăstiri atestate pe teritoriul României a fost ctitorită de cneazul Cânde, lângă una dintre cetățile sale aflate la poalele Retezatului. Pe drumul ce duce de la localitatea hunedoreană Râu de Mori spre Râușor, una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat, se află ruinele cetății Colț, și biserica cu același nume. Cetatea, cocoțată în vârful unei stânci ce străjuiește drumul și biserica de piatră l-au inspirat pe Jules Verne să scrie romanul „Castelul din Carpați”.

Mănăstirea și cetatea Colț sunt înconjurate de fascinante povestiri și de un mister aparte. Castelul, subiect al romanului „Castelul din Carpați” al lui Jules Verne, avea rol de refugiu și a fost construit în jurul anului 1280. Biserica și Cetatea aparțineau Familiei Cândeștilor. Biserica a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, între anii 1310-1315 și se remarcă prin două elemente deosebite: în primul rând prin amplasarea unui turn peste altar și apoi prin resturile de pictură murală din interior. Încă de la început, biserica de aici a fost ortodoxă. Tradiția locului, susținută și de săpăturile arheologice, demonstrează că, în trecutul îndepărtat, a existat în aceste locuri viață monahală. Câțiva sihaștri s-au așezat aici în a doua jumătate a secolului al XV-lea și au întemeiat o mică „pustnicească”, cunoscută sub numele de „Râul de Mori”.

Mica așezare sihastră de aici ținea aceeași rânduială de viață duhovnicească ca la Mănăstirea Prislop, sub a cărei influență se afla. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, calvinii i-au izgonit pe călugări din mănăstire. Aici a fost descoperit mormântul unui egumen pe a cărui piatră funerară – care se păstrează și azi – este înscris numele de „popa Kir Ghenadie”. În secolele XVI-XVII, au viețuit aici călugări. În apropiere se întinde o vale cunoscută sub numele de „Valea Călugărilor”. În arhiva familiei Kendefi (Cândea?) s-a păstrat, până în secolul al XVIII-lea, un document care-l numea „Nicodim” pe „Nicolae”, fiul lui Ioan Cândea din Râul de Mori, numele de „Nicodim” fiind de rezonanță monahală. Tânărul Nicolae Cândea a trăit în secolul al XIV-lea. După alungarea călugărilor de către calvini, mănăstirea ajunge în paragină.

În urma Revoluției din anul 1989, Episcopia Aradului a hotărât să reînființeze viața monahală la Cetatea Colț, dar abia în anul 1995 schitul a căpătat viață, prin formarea primului nucleu de călugări. Conducerea obștii i-a fost încredințată ieromonahului Calinic. Biserica din piatră, ctitorită în secolul al XIV-lea de familia Cândeștilor, a fost transformată în grajd de animale în perioada comunistă, ajungând într-o stare de degradare totală. Obștea mănăstirii a trecut și ea prin mari greutăți, în special financiare, ca să-i poată reda adevăratul statut. Au fost înălțate zidurile, pentru că rămăsese în picioare numai turnul, s-a făcut șarpanta acoperișului și a fost acoperită, apoi s-a tencuit în interior și a fost înzestrată cu obiectele de cult. Pentru viața monahilor de aici, lângă biserică a fost ridicată o construcție din zid, cu cinci chilii și bucătărie. Biserica, fiind construită la o altitudine de 60 de metri față de drumul de circulație pietruit, până la aceasta s-a construit o scară de beton. Biserica a fost construită cu elemente caracteristice bisericilor din zona Hațegului: acoperiș piramidal al turnului din piatră, contraforturi, arce cu material din piatră fățuită. Biserica Colț este o construcție din zid de piatră, cu o grosime de 1,20 metri, în formă de navă, și compartimentată în altar și naos. Catapeteasma, pentru început alcătuită ca improvizație, este din lemn de brad. Turnul de deasupra altarului are formă pătrată, cu o terminație piramidală acoperită cu piatră. Turnul, care a folosit ca turn de apărare, a avut în interior trei camere. Scările turnului sunt verticale și anevoioase. În ultimele două încăperi, cele mai de sus, locuiau odinioară călugării. Chiliile călugărilor se aflau în aceste camere și se pare că viața monahală a început aici odată cu edificarea bisericii. Nu aveau nevoie de chilii, nici de acareturi, coborau direct din turlă pentru slujbe. Biserica își era suficientă sieși. Construcția turnului respectă o tehnică întâlnită la mai multe biserici din piatră construite numai în satele din împrejurimi. Intrarea în biserică se face prin partea de nord, pe o ușă din lemn de stejar, nesculptată. Lumina pătrunde prin două ferestre în altar și prin alte două ferestre în naos. Ferestrele sunt înalte și înguste, cu ancadramente de piatră în exterior. Pardoseala este lucrată din bucăți masive de marmură, iar acoperișul este confecționat din solzi de țiglă.

În exterior, Biserica Colț, prezentând elemente gotice, are tencuiala lucrată în praf de marmură. Stranele sunt înșirate la perete, sunt pustii. Lespedea sub care-a fost zidit trupul călugărului sfânt e acoperită cu un covor vișiniu, ponosit, prăfuit. Pereții bisericii sunt albi și goi, cu hașuri haotice brăzdate în cimentul rece. Pictura bisericii nu s-a păstrat în mod satisfăcător. În Sfântul Altar se mai păstrează doar urmele unei fresce mai vechi. Cercetările făcute de Virgil Vetișanu au dus la concluzia că aceasta a fost executată într-un interval de un secol. Se crede că între anii 1350-1450. Naosul bisericii, tencuit în întregime, nu mai prezintă nici o urmă de pictură. Pictura interioară a fost făcută în jurul anului 1350 de același pictor Ștefan, care a pictat și Bisericile din Ostrov și Densuș. Apar câteva elemente etnografice specifice zonei Hațegului, elemente comice, oarecum în contradicție cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meșterul zugrav era localnic sau cunoștea foarte bine etnologia zonei. Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireș sălbatic și nu cu câlți, așa cum se obișnuiește. Chipuri abia zărite ale sfinților pictați peste această tencuială împrăștie miresme în aerul din jur, creând impresia unei alte lumi, serenisime. Se are în vedere începerea lucrărilor de restaurare a picturii în tot spațiul interior al bisericii. Biserica schitului și castelul Colț, ce alcătuiesc împreună două povești minunate legate de atât de frumosul Retezat, merită strădania și efortul de a li se reda strălucirea de altădată. „Prin voința Domnului și truda slujitorilor săi, la poalele Retezatului, vechea Mănăstire Colț trăiește din nou ani de glorie întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, aidoma tuturor bisericilor vechi și noi din Țara Hațegului” spunea cu mândrie Episcopul Aradului, Halmagiului și Hunedoarei, Timotei Seviciu la sfințirea bisericii refăcute.

În apropierea mănăstirii se află ruinele Cetății Colț. Aceasta datează din secolul al XVI-lea și a fost construită în scopuri de apărare de către familia Kendefy. Amplasată pe un colț de stâncă naturală, cetatea impresionează prin tainica sa apariție. Datorită aspectului cetății și numeroaselor coincidente toponimice, a fost lansată ipoteza că aceasta ar fi sursa de inspirație a romanului „Castelul din Carpați”, scris de Joules Verne. În present cetatea nu are acoperiș, iar din zidurile, cândva semețe, au mai rămas câteva bucăți, pe care nu se mai vede nici tencuiala. Cu un plan neregulat, în formă de stea, adaptat reliefului dur pe care a fost înălțată în anul 1280, Cetatea Colț era cea mai puternică cetate cnezală din Transilvania. Cetatea avea un turn-donjon care corespundea celui ce împodobea biserica cetății, mănăstirea Colț; turnul-donjon al cetății era încălzit de o centrală cu aburi, care funcționa cu bălegar. În jurul unui turn cu baza pătrată, ridicat în secolul al XIV–lea, s-au dispus incinte, încăperi și turnuri până în secolul al XVI–lea. La piciorul cetății a fost și o curte medievală, iar pe malul râului încă mai există câteva resturi arheologice ale acesteia. Ctitorul ei, cneazul Nicolae Cândea, se pare că s-ar fi dușmănit și s-ar fi luptat toată viața cu fratele lui, Ștefan Cândea. Fiul lui, Nicolae Cândea, este cel care a transformat capela cetății în biserică ortodoxă. Cetatea a fost construită pentru luptă și apărare, dar pare, mai degrabă, un refugiu romantic. Urmează apoi maghiarizarea, când Hațegul depindea de Ungaria. Pentru a-și păstra proprietățile, în anul 1472, cnejii Cândea și-au schimbat numele, devenind grofii Kendeffy. Treptat, nu mai rămâne nimic din această familie. Doar ruinele unui castel misterios! La poala cetății mai pot fi văzute ruinele unei case numită cândva „Casa vânătorului”, care ar fi putut fi hanul evreului Ionaș, iar conul de stâncă a fost străbătut de galerii ale caror urme se mai văd și astăzi.

Biserica Colț se înalță la poalele Muntelui Retezat, pe o culme despărțită de culmea paralelă prin firul de apă al Pârâului Râușor, care, pe vremuri, „purta” roțile mai multor mori de apă; vizavi se afla Cetatea cnezală Colț. Acestea sunt situate la intrarea pe Valea Râușorului, pe teritoriul satului Suseni, la trei kilometri distanță de satul Râu de Mori (Drumul Județean 686). Acestea sunt situate pe șoseaua Simeria – Hațeg – Petroșani, la o distanță de 9 kilometri de localitatea Cârnești, ramificație stânga Brazi – Râul de Mori, 22 de kilometri sud-est de Hațeg. Credincioșii care folosesc ca mijloc de transport trenul coboară în Gara Subcetate, de pe linia ferată București – Petroșani – Deva, și de aici cu autobuzul la Hațeg. Autobuzul așteaptă, la fiecare tren, în spatele gării. Din Hațeg se pot folosi autobuzele care transportă muncitori ai Trustului de Construcții Hidrotehnice până la Brazi. Din Brazi, se merge spre Biserica Colț, prin Râul de Mori – Suseni, o distanță de cam cinci kilometri.

Mănăstirea Colț este una dintre primele mănăstiri atestate pe teritoriul României, fiind construită la începutul sec. XIV, undeva prin anii 1310-1315 de familia Cândeștilor. În interiorul bisericii se află o pictură făcută în jurul anului 1350 de același pictor Ștefan, care a pictat și Bisericile din Ostrov și Densuș. Și mai sunt legendele locului care vorbesc despre…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*