Spuneam încă înainte de apariția primei ordonanțe, că emiterea unor astfel de ordonanțe în stare de urgență este o prostie, o ilegalitate și o tâmpenie care nu are nici o justificare. De ce? Pentru că:
– Deși Legea 453/2004 prevede că ministrul de interne poate emite Ordonanțe militare, asta este o greșeala deoarece acestea se emit în starea de asediu, de către autoritățile militare, ori, ministrul de interne nu este autoritate militară, instituția în sine fiind o instituție civilă. Așa cum am spus, a fost preluată o prevedere a OUG 1 /1999, fără a se analiza și actualiza după cinci ani.
– Fiind în situație de urgență, pe o situație pur medicală, fără aspecte care țin de integritatea și suveranitatea statală, nu se iau măsuri militare, deci nu se emit ordonanțe militare, decât daca situația se deteriorează cu incidente care necesita intervenția armată nu doar a armatei pentru activități umanitare sau de sprijin logistic, care sunt prevăzute în Starea de Urgență.
Noțiunea de Ordonanță Militară la ora actuală nu este definită nicăieri, contravenind principiului conform căruia legea trebuie să fie clară și precisă. Ca atare, până la modificarea și actualizarea acesteia, este recomandat ca actuala guvernare să studieze studiile efectuate în cadrul Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate din cadrul UNAp și recomand în acest sens lucrarea domnului Dr. Petre Duțu, intitulată „Conducerea administrative a armatei în situaţii de criză şi război”. Lucrarea, chiar dacă are la bază tot legislația deficitară actuală, are meritul de a aprofunda rolul armatei în situațiile de criză, inclusiv urgență și de a aduce elemente care nu sunt prevăzute în legislația făcută după ureche și în fuga calului în 1999. Printre altele, lucrarea cuprinde și următoarele aspecte, pe care nu ar fi rău să le studieze domnul Vela:
„Instituirea stării de urgenţă duce în mod inevitabil la restrângerea activităţilor economice, civile sau politice desfăşurate în mod normal, precum şi a drepturilor de care beneficiază în mod obişnuit cetăţenii, cu scopul de a face faţă circumstanţelor extraordinare care au dus la starea de urgenţă. Unele restricţii pot fi pe deplin justificate. Pe de altă parte, există pericolul ca guvernul să profite de starea de urgenţă pentru a institui restricţii nejustificate ale drepturilor omului şi libertăţilor civile, pentru a neutraliza opozanţii politici, a amâna alegerile sau pentru alte scopuri în beneficiu propriu care ar fi mai greu de atins în împrejurări normale. În mod normal, Constituţia sau legislaţia unei ţări definesc împrejurările care pot duce la instituirea unei stări de urgenţă, specifică procedurile care trebuie urmate şi precizează limitările împuternicirilor speciale care pot fi invocate sau drepturile care pot fi suspendate. Deşi fiecare ţară îşi defineşte propriile practici, există norme internaţionale care pot fi folosite orientativ. De exemplu, tratate internaţionale importante precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (C.E.D.O.) şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice (C.I.D.C.P.) prevăd că statele trebuie să respecte următoarele principii: caracterul temporar: acesta se referă la natura excepţională a declarării stării de urgenţă; ameninţare excepţională: criza trebuie să reprezinte un pericol real, actual sau cel puţin iminent, la adresa comunităţii; declararea stării de urgenţă trebuie anunţată în mod public. În acest fel, cetăţenii sunt informaţi cu privire la situaţia legală şi se reduce posibilitatea creării unei stări de urgenţă de facto, adică o situaţie în care statul restrânge drepturile omului fără a declara oficial starea de urgenţă; comunicarea: măsurile luate trebuie aduse la cunoştinţa celorlalte state şi a organismelor care veghează la aplicarea tratatului. De exemplu, dacă un stat urmează să se deroge de la obligaţiile care îi revin în conformitate cu CEDO sau C.I.D.C.P., atunci trebuie să informeze Secretarul general al Consiliului Europei şi, respectiv, al O.N.U. cu privire la această derogare, să anunţe măsurile luate şi motivele pentru care a recurs la aceste măsuri şi termenul la care ia sfârşit această derogare; proporţionalitatea: măsurile luate pentru a face faţă crizei trebuie să fie proporţionale cu gravitatea situaţiei de urgenţă; acest lucru este valabil pentru aria de aplicare, conţinutul efectiv şi durata acestor măsuri; legalitatea: pe durata stării de urgenţă, drepturile omului şi libertăţile fundamentale trebuie să respecte limitele stipulate de instrumentele relevante ale dreptului internaţional şi legislaţiei naţionale. În plus, starea de urgenţă nu implică o suspendare temporară a supremaţiei dreptului, nici nu îi îndreptăţeşte pe guvernanţi să încalce principiul legalităţii, pe care trebuie să îl respecte în orice împrejurare; intangibilitatea: se referă la drepturile fundamentale de omului la care nu se poate face derogare, nici măcar în situaţii de urgenţă. De asemenea, există o serie de drepturi ale omului ce nu pot fi îngrădite nici măcar pe durata stării de urgenţă. Ele sunt precizate de C.E.D.O. şi C.I.D.C.P., după cum urmează: dreptul la viaţă; interzicerea torturii; abolirea sclaviei; neaplicarea legislaţiei post facto şi alte garanţii juridice; dreptul la personalitate juridică; libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.
Pe timpul stării de urgenţă, dacă se constată existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale, Ministerul Apărării Naţionale sprijină forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, la cererea acestuia, în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în limitele şi condiţiile stabilite de acesta. Totodată, forţele Ministerului Apărării Naţionale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi dotarea corespunzătoare”.
Or, Vela și specialiștii săi deja au încălcat unele drepturi prevăzute la acest articol și… nu e bine domnule ministru, nu e bine deloc! Mi se pare sau Parchetul general deja a luat măsuri împotriva unor cetățeni care au făcut uz de libertatea de conștiință? Pe de altă parte, prin această a treia „Ordonanță Militară” se încalcă un alt principiu, acela al proporționalității, pentru că iată, au fost scoasă în stradă armata, tehnica militară, prezentă pe artere de circulație cu arma la piept și degetul în prelungirea trăgaciului, exact ca în Afganistan, unde se executau misiuni militare de forţă. Nici asta nu e bine. Nu e bine în primul rând pentru că Armata nu avea ce căuta acolo. Cunosc declarațiile oficiale, că armata are rol de ”încurajare” dar pun întrebarea, încurajarea cui? Stă lumea mai liniștită știind că pe străzi patrulează militarii cu armament și (poate) muniție, gata să împuște virusul? Să fim serioși stimați tovarăşi, orice om care vede pe străzi armata cu tehnică și armament se îngrijorează, își pune întrebarea împotriva de ce a ieșit, cine ne atacă sau pe cine atacă?
Aș pune câteva întrebări celor care au scos militarii cu armament din cazărmi:
– În ce bază au ieșit? Ordonanța militară nu se pune, pentru că aia este un act care juridic nu are acoperire. Deci nici pedepsele care se dau în baza ei, nu stau în fata unui avocat isteț și a unui judecător corect. Dar la noi slabe șanse să găsești așa ceva.
– Dacă, Doamne ferește apăreau turbulențe, cine deținea controlul la fața locului, poliția rutieră, jandarmii sau militarii? Cine era responsabil pentru fiecare punct? Se semnase un protocol între M.A.I. și M.Ap.N. privind coordonarea și comanda acțiunilor „de luptă”?
– Se știe că forțele militare sunt conduse numai de comandanții militari. Pe cei care au intervenit alături de polițiști pe străzi, la punctele de trecere a frontierei, sau alte obiective, cine îi comandă, cui se subordonează? Au dublă subordonare? Au fost dați în sprijin, întărire sau compunere? S-a făcut transfer de autoritate? Sau au fost trimiși pentru că așa a decis „șefu” iar ordinele se execută, nu se discută? Ce facem cu art 8 din Legea 80/95? Sunt aspecte care țin de regulamentele militare.
– Știe cineva când au mai fost scoși militarii cu armament din cazărmi, cu rodonanță militară? Vă spun eu, la răscoala din 1907 și la înăbușirea rebeliunii legionare, deci când a fost pusă în pericol stabilitatea ţării, când au și executat foc împotriva populației civile. Și în 1999 când au avut doar misiune de blocare/ interzicere a unor direcții de deplasare, spre fericirea lor. Exceptând rebeliunea, în celelalte două situații s-a comis un abuz pentru că nu s-a respectat principiul proporționalității. Și nici acum. Acum nu s-a justificat sub nici o formă, a fost pur și simplu o încercare de a … arăta că avem un guvern care știe să ia și măsuri de forță, nu doar să recomande, dar … a dat din lac în puț.
– Care sunt situațiile legale în care militarii sunt scoși din cazărmi? Un exemplu: Articolul 53 (1) din Legea 346/2006. Care sunt celelalte? Și în care din ele s-a încadrat ieșirea la o gură de virus de azi?
– Cu ce sarcini au ieșit pe străzi militarii astăzi? Să îi ajute pe polițiști? Cu ce ? Doar așa ca să arate populației că sunt alături de polițiști? Nu ne-am învățat minte?
Rezultă că prezența militarilor pe străzile capitalei a fost pur simbolică, nejustificată fără rost, inutilă, ne-necesară, pentru că:
– Nu aveau atribuțiuni și nici pregătirea necesară așa cum cere legea, să execute control la vehicule, poate doar structurile de poliție militară.
– Nu aveau dreptul să intervină și bănuiesc că nici ordin, în caz că cineva încerca să se sustragă controlului poliției.
– Nu aveau misiunea să îi apere pe polițiști, în primul rând pentru că nu erau atacați de nimeni, în al doilea rând pentru că nu puteau primi o astfel de misiune și în al treilea rând pentru că încălcau același principiu al proporționalității.
– Polițiștii își puteau desfășura misiunile de verificare a traficului și fără HUMWEE-urile militare. Prezența militarilor a fost inutilă și poate chiar dăunătoare dacă ne gândim că au fost expuși doar așa ca să satisfacă orgoliul unui civil care se voia și el ofițer sau al unuia care a învățat din armată doar să coasă nasturi.
Nu văd nici o altă justificare legală și regulamentară care să explice prezența militarilor înarmați pe străzi astăzi, decât doar la intimidare și „imagine”, dar din păcate imaginea a dat rezultate contrare celor scontate.
– Cum va acționa armata de acum, independent, în grupe mixte, având obiective individualizate, și sub a cui comandă, la al cui ordin?
– Cum se justifică totuși prezența militarilor pe străzi cu armamentul din dotare? Sper să nu mai aud chestia aia cu „ținuta regulamentară” sau cu acoperire „legală”. Răspunsul acesta merge pentru Ciutacu, dar mă tem că nici el nu l-a digerat.
Dacă analizez mai adânc întrevăd un răspuns la întrebarea privind necesitatea apariției armatei pe străzi. O să pun întrebările și o să las să vorbească Imaginile, acolo unde cuvintele pot fi interpretate așa cum nu trebuie.
– De ce s-au impus restricțiile de deplasare? Pentru a „limita” acțiunea virusului nu? Așa spune teoria oficială. Dar măsura este absurdă. Pentru a stopa împrăștierea virusului către cei neinfestați trebuie să: pui stop deplasării virusului din afară către interior, adică să îl oprești la graniță.
– Cum se poate opri la graniță? Interzicând intrările. Verificând și „sortând” pe cei care totuși au motive temeinice să intre, dar nu și cei care nu mai au ce fura sau de la cine cerși sau ce prostituate să exploateze afară, pentru că s-a închis circulația pe Cartier Latin. Sortarea se face prin testare rapidă, oricât de neconcludentă ar fi pentru că chiar dacă ar mai scăpa un caz contaminat sau două, grosul ar fi detectat și apoi carantinat.
– Trecerea în regim de carantină cât mai departe de centrele aglomerate a celor contaminați, nu la domiciliu unde vor înbolnăvi familia, vecinii, cunoştinţele.
– Trecerea în carantină în puncte separate a celor care deocamdată nu par infestați și testarea lor din două în două zile, căci poate unii au luat virusul chiar pe timpul deplasării către țară și nu apare la prima testare, deci testarea și la rezultat pozitiv scoaterea din cantonamentul 2 și introducerea în cantonamentul 1.
– Pentru cei care insistă să vină acasă, doar pentru că nu mai au locuri de muncă în țările de adopție, să fie acceptați menținuți în carantină în zone neaglomerate, păziți de jandarmi cu gloanțe de cauciuc și tunuri cu apă. Așa mai ies și virușii din unii dintre ei. Bineînțeles toți testați periodic și triați în funcție de rezultate. Să li se pună în vedere prin ambasade că își vor plăti cazarea pe perioada de carantină, căci mi se pare absurd să le plătească tot cei de acasă sejurul prin Ramade de cinci stele sau pe litoral, pensiuni inaccesibile unui cetățean „de rând”. Și apropo, auzi măsură luată de Orban et Co: dacă cineva pleacă din carantină sau izolare, i se prelungește sejurul cu încă două săptămâni. Păi pe chestia asta mă declar și eu virusat, mă cer cazat la Ramada, stau acolo 12 zile pe banii bugetului, in a 13-a zi ies afară și mai primesc două săptămâni de concediu, spa, potol bogat în proteine, halat alb plușat și uite așa până reapar „țintele ” pe strasse și plec iar „la muncă”. Bună afacere. În timp ce „șomerii” de genul acesta sunt cazați pe bani frumoși în hoteluri de lux, doctorii din spitale cad pe capete pentru că guvernul nu are mănuși, vizete, teste, măști, combinezoane și medicamente. Pentru continuarea infuziei de viruşi prin repatriaţii plecaţi peste graniţe, Guvernul României în integralitate, dar în special cei di comandamentele alea cu denumiri sofisticate, se află sub incidenţa recent modificatului articol privind zădărnicirea… O avea cineva curaj să-i trimită în faţa judecătorilor?
Trecând la testarea în masă, nu la prostirea în mase. Domnul Tătaru, cel care va plăti toate oalele sparte din sănătate în locul lui Costache care se dă lovit ca să nu fie învinovățit de incompetență și ca să găsească un acar Păun la finele… mandatului, într-o discuție înregistrată cu o asistentă care se plângea și la propriu și la figurat că li s-a refuzat testarea de către DSP marele arbitru, cel care decide cine trăiește și cine moare în țara asta, la cererea acesteia de a le fi trimise teste și echipament de protecție, îi răspunde că va veni personal la Suceava să discute cu ei. Aloooooooooooooooooooooooooo, domnul Tătaru, cetăţenii, medicii, personalul medico-sanitar au nevoie de teste şi echipament adecvat, nu de promisiuni mincinoase şi discuţii sterile. Acest răspuns este emblematic pentru ceea ce a făcut și face guvernul pentru a evita răspândirea virusului: promisiuni, restricții recomandări, show of force. Atât!
Este obligatorie achiziționarea și administrarea spitalelor și farmaciilor – mai ales dacă se va trece la… tratarea acasă din lipsa spatiilor în spitale – a medicamentelor care abia azi au fost publicate ca fiind în protocolul de tratament. O nouă notă proastă este și faptul că abia azi, după ce au murit oameni și au plâns medicii la posturile tv, a apărut și informația oficială privind medicamentele recomandate pentru tratarea virusului în diferite faze și forme. Dacă aş fi făcut public acest protocol înainte ca să binevoiască domnul Costache s-o facă, aș fi fost ridicat de mascați pentru fake-news. Imbecili înfumurați care habar nu au ce trebuie să facă și nu dau doi bani pe viața cetățenilor, emițând ordonanțe privind arestarea și pedepsirea celor care spun adevărul, adevăr care nu le cade lor bine, nu a celor care din incompetență fac să moară oamenii sau fac afaceri pe durerea și sănătatea românilor. Sunt curios dacă se va sesiza cineva în cazul doamnei „ambasador ” cea cu afacerea de 11 milioane € luați prin contract cu statul, prin ONAC. Doamna respectivă, patroana a firmei Romwine & Coffee SRL, născută în 2019, (firma, nu patroana) a dat un tun comercializând la preț de speculă măști, pentru statul român, la prețul de 26 și 38 lei bucata. Bună afacere, câștigă toți cei care au semnat contractul, dar legea aia care pedepsește comercializarea la suprapreț a produselor destinate lupte împotriva coronavirusului nu se aplică în Giurgiu, pentru că doamna e colorată galben albăstrui. Domnul Rareș Bogdan, cruciatul fără cruce se abține de la comentarii, mandolina nu cântă nimic, linişte şi „ciocu mic!”.
Punând capăt incompetenței, scoțând din posturi clientela de partid care căpușează ministerele și regiile și punând în funcții oameni care știu ce au de făcut și vor să facă ceva pentru cetățeni. Cine nu respectă – de regulă – „indicațiile” nici măcar când acestea sunt clare și restrictive? O parte din cei care au plecat să lucreze” pe străzile țărilor mai procopsite și care acum când străzile s-au golit, ne înjură prin aeroporturi. Ce vor face aceștia acum, vor sta în izolare? Da de unde? Chefuri, grătare, cluburi vom ajunge ca pe vremea prohibiţiei) să auzim de baruri și cluburi de fițe, deschise prin subsoluri, închise, păzite și ocrotite de cei care au fost clienții indivizilor de teapa lui Dincă. Apropo, gata, cazul Dincă a fost închis, a venit coronavirusul. Mai întreabă cineva de Luiza și Alexandra? Nu!
Cine ar trebui să urmărească și să pedepsească pe Dincari atât pe șosele cât și în locuri ascunse? Poliția. Dar poliția nu o poate face pentru că mulți din cei care acum trebuie să îi țină în casă pe zurbagii, au degustat produsele acestora și au mâinile nespălate, că șpaga nu se ia nici cu clor. Care e soluția totuși? Armata, mânca-o-ar tata, ea să iasă pe străzi să vadă „ai noștri” că „nu avem ce face” noi i-am lăsa să își facă de cap, dar nu ne lasă armata. Așa se scot și ei, când vor să se spele pe mâini, ca și în celelalte istorice situații, cheamă armata, că mai are încă imagine bună, are de unde să scadă și are populația pe cine blama după aia. Aceasta ar fi singura explicație logică a scoaterii armatei în stradă. Sau poate au fost scoși, ca să îi învețe pe oameni să coase nasturi. Mai știi?
