Nimic nu va mai fi la fel…

Cînd musafirul pandemic ne va părăsi, nimic nu va mai fi la fel pe mapamond. Trena războiului biologic Covid-19 va lăsa în urmă un uriaş deşert economic, va produce mutaţii geopolitice şi geo-economice şi, poate, chiar, perspectiva extinderii de putere a Chinei pe plan mondial. În spatele pandemiei stau scenarii de-a dreptul  înfiorătoare! Prezenţa masivă a militarilor americani, 37 de mii la număr,  pe teritoriul Europei, este, poate, parte dintr-un plan diabolic. Nu ştim dacă au venit la cules de trufe sau dacă Trump i-a trimis în concediu de odihnă, cu măşti şi mănuşi, ca să nu lase amprente, cum au lăsat la bordelul de la baza scutului antirachetă Deveselu. Prezenţa lor vorbeşte despre faptul că, ori au o tehnică specială de apărarea împotriva virusului, ori virusul e doar o mască sub care omenirea este împinsă în direcţia dorită de mondialişti. Ori se pune la cale o resetare a graniţ­elor europene.

Minţile destupate au înţeles că acest coronavirus e un război economic fără reguli şi o afacere profitabilă marilor puteri. S.U.A. vor să arate lumii că N.A.T.O e o pulbere de cacao, în cutii expirate, iar roboţii lor pot invada oricînd teritorii naţionale. Ne pot trage cînd vor un glonţ în cap. Experienţa ultimelor războaie sîngeroase a arătat că, în ciuda Nobelului pentru pace, înfulecat de Obama, pentru toate crimele comise în lume, peste tot pe unde au trecut războinicii unchiului Sam, moarte și apocalipsă au semănat. Doar nu credeţi că plantarea atîtor soldaţi în Europa, şi la noi, împreună cu tehnica de război aferentă, prevesteşte creşterea nivelului de trai în Romȃnia! Dacă ar fi fost vorba despre un exerciţiu militar de rutină, de ce n-a avut loc la mama lor, în SUA? Ei sînt de profesie mercenari, se bat cu cine vor, fără pricină, 80% din economia lor o reprezintă industria de armament. Şi atunci, cum? Să li se altereze armele pe stoc? De reţinut! Nu mai există ţări independente, cum era Romȃnia socialistă a lui Ceauşescu! Și noi, ca stat-colonie, aparţinem celor din umbră, celor care finanţează războaiele, virusurile şi medicamentele. Ce s-a hotărît recent, la reuniunea de la Davos? Nu cumva Davos a fost o Malta doi?

Din păcate, Bill Gates e „fiul” unchiului Sam, iar flăcăul ăsta de 70 de ani e obsedat de virusuri, vaccinuri şi reducerea  populaţiei globale. Scriam despre subiect, în editorialul „Adevărul despre Ebola, Monsanto, Bill & Melinda Gates Foundation şi Fundaţia Sörös”.

Atunci, cum să fie speranţe de pace şi normalitate în societatea românească, aflată în picaj, o societate făcută preş la picioarele marilor nebuni al lumii, unde bacteriile guvernului Lucovid colcăie în incompetenţă? Cum prost afirmă unii, am scăpat de ciuma roşie, deşi ciuma roşie n-a fost mortală, şi ne-am ales cu ciuma galbenă. Adevărata contagiune sînt pedestraşii preşedintelui! Cu acest guvern penele s-a încheiat orice guvernare pentru popor. E ca şi cum ţara n-ar avea guvern. Nu putem scăpa de ciuma galbenă doar cu dezinfectant, mănuşi şi măşti. Poate cu rugăciuni aprinse şi posturi riguroase. Isteria creată pe seama pandemiei are straie politice şi părinţi mondialişti. Nimeni nu contestă că nu avem probleme în prezenţa Covid-19, dar nu mai mari decît gripa sezonieră, care, anual, face ravagii în lume. În acest moment, credibilitatea televiziunilor tinde spre zero în rîndul cetăţenilor. Mass-media e singura responsabilă de răspîndirea panicii. Cetăţenii fiind deja în pericol odată cu admiterea Guvernului Orban3, un guvern ostil normalităţii, incapabil să gestioneze situaţii de criză. Fie ele, create artificial. Un guvern orbit de putere servilă altora, care nu pricepe că viaţa şi sănătatea naţiunii trebuie să fie mai presus decît partizanatele, ambiţiile politice şi personale.

Dacă vorbim de preşedinte, în problema virusului, e perseverent pînă la imbecilitate şi limitat în discursuri analfabetice. Mare minune, dacă după colţ nu ticăie ceasul cînd P.N.L. va avea soarta P.D.L., iar Iohannis pe cea a lui Băsescu. Infectarea Romȃniei cu isterii globaliste a început de pe vremea lui Băsescu, dar s-a mişcat iute la comenzi externe, cu sprijinul urmaşului K.W.I. La noi nu poate fi vorba de epidemie, rata mortalităţii, fiind zero.  Conform statisticilor prezentate periodic de OMS, anual mor , în lume, aprox 500.000 de persoane din cauza gripelor sezoniere. În cazul Covid 19, în patru luni, virusul a ucis aprox. 600 de persoane pe lună, din rîndul celor cu un istoric al bolilor. În spatele pandemiei stau gata să intre pe piaţă noi vaccinuri. Profituri uriaşe pentru companiile farmaceutice, care joacă tare. De aici şi proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, care aşteaptă avizul Parlamentului României. Să nu uităm că, în mod deliberat, Institutul „Cantacuzino” a devenit amintire. Şi, atunci, cine are interesul sa creeze panică în România? Ştiut fiind că panica e o unealtă de distrugere, nu de acţiune şi protecţie. Iată de ce, prin orice discurs şi intervenţie a mass-mediei se propagă frica. Frica produce îndobitocire prin ascultare şi supunere.

Culmea e că peste ceva timp, cînd ne vom vindeca de isterie, aceiaşi jurnalişti care au panicat populaţia cu apocalipse, se vor înghesui să ironizeze isteria generată tot de ei.  În vremea crizată artificial, cînd România şi Ungaria au premieri cîte un Orban, vă invit să vedeţi diferenţele de demnitatea naţională şi de guvernare! Orban al Ungariei  chiar şi-a suflecat mînecile şi luptă pentru poporului său, în timp ce Orban Sică Mandolină nu s-a trezit din somnul  beţiei de putere, fiind de-a dreptul lovit de realitatea contondentă, ambalată în staniol mondial. Situaţia precară din sănătate este responsabilitatea exclusivă a lui Băsescu și a guvernului Boc. În zece ani de dictatură au alungat medicii şi personalul medical peste hotare, peste patruzeci de mii de medici şi asistente au părăsit ţara, au desfiinţat peste patruzeci spitale, au tăiat salariile medicilor, au adus acest sector într-o situaţie critică, fără stocuri de aparatură medicală, reactivi pentru analize şi materiale de maximă necesitate. Guvernarea A.L.D.E.- P.S.D. n-avea cum să rezolve, într-un timp atît de scurt, ceea ce distrusese dictatura Băsescu în zece ani. Dar, au mărit salariile medicilor, ruşinos de mici, ţinute de Băsescu în cuantum de 800 de lei lunar. Ei, în acest climat destul de ostil,  preşedintele şi gaşca liberalilor îşi vor găsi cu lumînarea sinuciderea politică. Toată tevatura lui Iohannis cu anticipatele a avut drept scop securizarea posturilor de procurori, care să le asigure păstrarea în secret a dosarele lor penale, precum şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Faptul că preşedintele nu transmite nimic inteligibil prin mesajele publice, demonstrează că are „conştiinţa” limitării. Că este un narcisist lipsit de empatie şi de scrupule, ca orice narcisist. Românii, pensiile, salariile, sînt un plan secund, atîta timp cît Covid îl scapă de furcile caudine. Nici nu prea înţelege ce-i cu zarva epidemiei, fiind un grandoman, susţinut de un electorat naiv, de o presă securistă mediocră, plină de jurnalişti care n-au învăţat la şcoală să gîndească cu capul lor. După recentele discursuri prezidenţiale, poate-şi vor da seama şi românii plecaţi prin ţări străine pe cine-au votat şi ce hram poartă alesul lor.

Ceea ce nu ştie preşedintele despre el e că a devenit „expert” în epidemii, ştie ce înseamnă rata de infecţie şi cum evoluează ea. Ce i-a mai rămas este să devină şofer pe maşina salvării şi să mînuiască izoleta. E mult mai potrivit. Chiar! Oare are permis auto? Medic sau virusolog, n-are cum să fie, s-ar lua de gît cu cercelul străin, care a infectat urechea sănătăţii romȃneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*