Nici măcar reflectoarele nu mai arată totul! Frica, panica, dezastrul acesta pe care-l trăim, ascunși în spatele gardurilor! – garduri care ne despart… – teama de ziua de mâine, îngrijorarea tuturor, percepția publică, tot mai acută, că suntem SINGURI în lumea aceasta și, indiferent cum am trăi, trăim bine despărțiți…
Îl căutam cândva pe Dumnezeu… Apoi, crezându-ne egalul Lui, am vrut spitale, nu Catedrale! – și-am început să le avem acum la orice colț de stradă! – îndoindu-ne de latura divină pe care orice om o are în suflet. De prea mult timp, noi nu mai percepem lumea cu inima, ci cu pragmatismul nostru nemilos!, cel care ne leagă de cele materiale…
Dacă vrem să supraviețuim însă, nu ascunzându-ne în cochilia noastră goală, uitând de ceilalți oameni, întorcându-le spatele, vom reuși. Viața este un dar, dar uneori trebuie să uiți de tine și să-i ajuți tocmai pe cei mai nevoiași, familii care au nevoie de ajutor, copii lăsați pe drumuri, semeni care se întorc din exil… (Nu-i mai blamați pentru că se întorc Acasă! Oamenii au nevoie de ajutor!). SOLIDARITATEA este adevărata noastră armă împotriva oricărui corona-virus! Totul depinde de noi!
UE are o altă cravată acum… Fiecare țară se descurcă așa cum poate, după cum vedeți… Fiecare supraviețuiește cum o da Dumnezeu. Așa a fost, de altfel, totdeauna… Nu trebuie să ne așteptăm de la nimeni să facă miracole pentru noi!
Numai noi am fost atât de inteligenți încât să ne distrugem propria Țară. Numai noi am copiat modele cu care alții ne-au îndoctrinat, urcând Țăranul Român pe cruce, umilindu-l, spoliându-l, cultivându-i virtuțile europene sau americane, astfel încât să se poată uita la el întreaga lume…
Și, ce-a rămas din el?! Ce-a rămas din noi?! Uitați-vă bine! Discuții interminabile, ca în fața unei mari plăcinte, cărucioarele goale la supermarketuri, spasme la gândul că nu avem de ales!, eforturile guvernamentale care încearcă să minimalizeze că lumea e pe dos…
Hotărât lucru însă, nu ajungi prea departe în această lumea, ca Țară, dacă te bazezi pe alții! Cel mult, ajungi la sinucidere…
Fratele meu însă, ajută-ți aproapele! Numai de noi depinde. Fiecare obstacol din drumul nostru reprezintă o provocare, dar și un prilej de a evolua…
Dincolo de panică și frica, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele uneori nesărate (ce vin tot dintr-o teamă ascunsă), s-a făcut liniște!… Liniștea de care umanitatea nu a mai avut parte de mulți ani._
Poate prea mulți ca să fie spre binele nostru. Este afară o liniște teribilă în toată lumea. Oamenii s-au oprit in loc, după nebunia care s-a numit impropriu viață. Abia acum ar trebui să înțelegem că ceea ce am trăit până a început pandemia, nu era viața noastră. Fiecare dintre noi alergam după ceva, după cineva, si mai ales după putere și bani. Ca banii conferă putere sau puterea conferă bani, nici nu mai are importanță. Important e că in nebunia asta continuă, omenirea călca peste orice și peste oricine. Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și mai ales iertare.
Doar că a venit o secundă în timpul nostru, în care suntem nevoiți să ne izolam. Izolarea nu este neapărat un lucru rău. Vom avea vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oameni la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre. Dumnezeu, divinitatea, universul sau cum vreți voi să-i spunem, nu face nimic la întâmplare. Din toată nebunia asta vor apărea și lucruri bune. Poate mărețe! Moare o lume pentru ca alta să se nască!
Suntem obligați să o facem! Dacă nu vom avea tăria să renaștem, vom fi obligați într-un fel sau altul! Importantă este întrebarea, nu raspunsul! De ce se întâmplă acest lucru pentru noi toți? Dacă ne uităm afară, ghioceii, iarba, copacii, păsările, animaluțele își văd de viața lor, neatinse. Pentru întregul pământ viața merge mai departe dupa rânduiala Domnului. Doar pentru oameni totul s-a năruit! La intrebarea „De ce?” vom avea raspunsul când totul se va termina. Putem doar să sperăm că se va termina cu bine! Când noi oamenii ne credem dumnezei, Dumnezeu alege un virus, ceva care nu se vede, să ne arate noua tuturor măsura!
Lasă un răspuns