În luna mai 2019, vizitatorii Muzeului de Istorie din Vâlcea „Aurelian Sacerdoteanu”, au fost așteptați de un opaiț roman fragmentar, cu condiții de descoperire incerte (posibil braconaj arheologic). Obiectul a fost predat Muzeului Județean Vâlcea de către Inspectoratul de Poliție Vâlcea. Stare de conservare: rulat; ciocul spart; prezintă puternice urme de ardere secundară, cel mai probabil de la o folosire îndelungată. Tehnică/Material: tipar uzat; pasta fină de culoare gălbui. Descriere: Lampă cu corpul piriform, biconvex în secțiune.
Discul plat delimitat de o dublă nervură, prima cea din exterior terminându-se cu volute la capete, iar a doua formând un canal pe cioc cu laturile arcuite. Orificiul de alimentare din centrul discului este delimitat de o nervură circulară. Bordura lată, înclinată prezintă un decor format dintr-o linie în zig-zag. Toartă groasă, dispusă oblic, are forma antropomorfă. Baza plată, ovoidală este delimitată de o nervură reliefată. Dimensiuni: Lungime – 5,8 centimetri, Înălțime – 9,9 centimetri. Datare: secolul III d.Hr. Atelier: Scythia Minor sau Dacia romană. Opaițele (sau lămpile) romane erau denumite „lucerna” (sg.), „lucernae” (pl.) și sunt o categorie de descoperiri arheologice destul de numeroasă. Erau realizate preponderent din lut turnat în tipare dar și din bronz sau fier. Decorul lor este simplu sau bogat, plasat fie în zona orificiului de alimentare, fie pe toartă. Uneori, pe baza pieselor se găsește ștampila/numele meșterului care a realizat piesa.
„Piesa noastră, deși prezintă o figură antropomorfă, prezintă analogii de formă și cu un opaiț descoperit în județul Prahova, dar care are toarta în formă de cap de berbec” sună descrierea muzeografului Dan Moroianu de la muzeul sus amintit. Prezența chipului uman poate fi al zeului care aduce lumina, Apollo sau Apolo, zeu trac la origini. Preluat în mitologia greacă și în mitologia romană, el este declarat zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.
Tot astfel, la opaițul descoperit în județul Prahova, toarta în forma capului de berbec are simbolistica sa. La daco-geți berbecul era considerat sacru. El era prezentat ca având patru coarne, în vârf cu pietre prețioase, care noaptea luminează întreaga lume (din toate cele patru colțuri ale sale), pentru ca ciobanul să-și poată vedea oile. Funcția de berbec este aceea de a conduce turma și de a o feri de mare și de delfin (de potopul cataclismic planetar periodic). E simbolul bogăției și prosperității turmei. În țara noastră a existat încă din neolitic un cult al berbecului. La daci un berbec era folosit ca simbol al jertfei aduse zeilor familiei și strămoșilor. Mai târziu, a fost jertfit în timpul epidemiilor de ciumă și holeră. Pielea de berbec este utilizată în ritualul inițierii sau este folosită la pregătirea unor instrumente – tobe, zuruitori ce vor fi folosite în diverse ritualuri. Pentru mult timp, berbecul a fost considerat un simbol al determinării, acțiunii, inițiativei. Cu instrumentul numit „berbec” se spărgeau porțile cetăților sau zidurile. Dacă ne gândim bine, întâlnim semnul berbec și în zodiac. El este primul semn al zodiacului, fiind astfel un simbol al autorității, impetuozității, reînoirii, virilității. El reprezintă putere, vigoare, conducere, energie, virilitate, protecție și curaj. Dacă este să observăm în mitologie, putem vedea cum a fost asociat de-a lungul timpului cu mai mulți zei. În foarte multe culturi, acesta este și simbolul Zeului Soare. Acesta apare și în cazul a două zeități egiptene și anume Amon-Ra și Khnemu-Ra, ambii zei fiind descriși ca având cap de berbec.
Ceea ce caracterizează aceste lămpi – opaițe este plasticitatea lor, formele și simbolurile ce le diferențiază. Pe lângă rolul lor practic de a lumina tenebrele, ofereau și mesajul închistat în simbol al unei legende sau tradiții ce astfel devenea nepieritoare. (G.V.G.)
Lasă un răspuns