Dar la noi, la noi când va fi „momentul”?…

Nu poți să nu fii șocat!… Consternat și aproape lipsit de puterea de a mai murmura ceva!… Dar nu poți nici să ignori tenacitatea lor în impunerea exercițiului libertății de exprimare! Căci, să pui pe pământul unei țări atât de încercate de umorile ciumei roșii statuia lui Lenin nu este doar un paradox al lumii nebune de azi, al acelei lumi care și-a pierdut reperele, ci un hiatus în timp. O „pauză” între două repere… Lumea „de dinainte” și lumea „de azi”, repetând (aici este paradoxul!), partea de mizerie, de șoc, de otravă, din acel timp „de dinainte”. Pentru că, raportându-ne la media unei vieți de om, pare că nimic nu s-a schimbat. Doar locul de expunere al mizerabilei lipse de decență față de generațiile trecute.

„Înainte”, asemenea statui erau expuse triumfalistic, dar forțat, în Germania de Est… Astăzi, Statuia lui Lenin va trona Triumfal, în numele libertăților cetățenești, în partea vestică a Germaniei!

Și poate că victoria este a lor, a liderilor partidului marxist-leninist din Germania, culmea, formațiune extremistă și neconstituțională, și totuși neîngrădită în acțiunile ei… Dar rușinea este a lumii întregi… Și arată nu neputința, nu lipsa de reacție, ci nepăsarea de azi față de ororile acelor vremuri. Și nu va mai conta de acum ce alte „efigii” va mai înălța partidul marxist (dintr-un Occident atât de râvnit, nu-i așa?!) în scârbavnica lui acțiune „de restituire” a unor figuri (criminale) din istoria tragică a omeniri, de fapt, de sfidare a logicii istoriei (care, iată, demonstrează că nu poate fi nicicând rațională, nici măcar în lecțiile ei pentru posteritate, ci doar emoțional-conjuncturală), nu mai contează nici măcar dacă același partid german va pune alături și bustul lui Stalin, pentru că răul a fost făcut. Acolo, la ei…

Dar poate fi un moment de reflexie și acțiune pentru noi! Clipa în care trebuie să ne privim în ochi, să depășim ipocrizia, lașitatea, cumințenia și cumsecădenia, impuse de și prin decizii ce, măcar prin comparație cu libertatea de manifestare a unui partid din Germania, sunt departe de orice drept cetățenesc, și să ne exprimăm!

Se va spune că la ei s-a putut pentru că este vorba de Germania! Doar că Germania este parte a „conciliului” părinților fondatori ai Europei de după al doilea Război Mondial, al căror scop a fost și să evite reapariția acestor tipuri de herpes istoric. Or, acum, astfel de lucrări vor putea fi așezate în oricare colț al Uniunii Europene, existând un precedent al acceptului dat de un tribunal al unui stat membru UE…

Și chiar dacă ceea ce s-a întâmplat în Gelsenkirchen, în valea Ruhr-ului, în vestul Germaniei, se constituie într-o expresie a monstruozității născute de somnul rațiunii, trebuie să decupăm de aici partea de asumare și implicare a unei organizații care a determinat justiția să-i recunoască un anumit drept.

De aceea, de acum chiar avem dreptul de a impune acea fundamentare pe care nimeni nu a avut curajul să o scrie în dreptul unui partid naționalist! Căci nu te poți lăfăi cu astfel de angajamente, de promovare și apărare a naționalismului, a românismului măcar, dacă nu acționezi într-un mod doveditor. De astăzi, avem dreptul să ne afișăm și noi tot ceea ce ne este cuvenit! Iar partidele naționaliste trebuie să-și demonstreze tragerea de la ramul pe care îl invocă, mergând și ele într-o acțiune similară formațiunii din Germania Uniunii Europene.

De astăzi, avem obligația de a restitui, în orice loc public, imaginea tuturor Eroilor Patriei!

În Germania, reper al normelor UE, a fost legalizată ca parte a spațiului public afișarea imaginii unui satrap. Iar noi nu îndrăznim încă, din cauza unor legi abuzive, să ne afișăm Eroii, pe nedrept declarați de o justiție oarbă drept criminali, să-i consemnăm așa cum au fost ei în realitate, Patrioți, și să extirpăm toate acele etichete și interdicții puse Istoriei noastre?! Dacă nici acum nu facem asta, înseamnă că, de fapt, nu suntem demni a fi parte a Uniunii Europene… A acelei Europe în care Germania și-a arătat înțelesul ei despre libertatea de exprimare…

Să punem la locurile lor busturile Mareșalului Antonescu! Să redăm locul cuvenit memoriei istorice și culturale savantului Nicolae Paulescu! Să aducem la lumină tot ce am permis să ne fie interzis!

One Response to Dar la noi, la noi când va fi „momentul”?…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *