În logica legiuitorului ar fi cam așa: Vaccinarea nu este obligatorie! Nu cu litere mare, nu cu inițială și nu la „prima strigare”!… Dar este condiționată de o anumită plată… Amenzi pentru cei ce nu se conformează… vaccinării. Pentru că ea rămâne obligatorie, dar cu o literă mai mică, să nu sară corpul raționalului din legea supremă. Adică, respectăm Constituția, și dreptul fiecărui cetățean la alegeri și decizii proprii, mai mult sau mai puțin personale, mai mult sau mai puțin informate, dar îi limităm ca timp acest „drept”, această libertate de a nu se alinia și, în cele din urmă, de a nu se supune civic. O perioadă în care corecția cetățeanului de a-și revizui atitudinea față de vaccinare nu se va face prin informare și educare, căci sunt lacune la care nici specialiștii nu pot da explicații și garanții, ci prin sancțiuni financiare.
Așa au „rezolvat” aleșii problema vaccinării! Ea nu va fi obligatorie, dar va fi… condiționată! Și poate că până aici ar fi fost un dram de minimă logică în completarea acelui rațional și necesar pentru societate. Dacă s-ar fi limitat strict la definirea criteriilor de condiționare a dreptului (personal, dar, iată, nu și unilateral) de a alege, strict prin obligativitatea participării la consilieri și informări pe tema vaccinurilor. Ar fi fost o formă de a mima „libertatea” garantată de Constituție pentru fiecare cetățean, chiar dacă era una în cârje, prin însăși condiționarea dreptului prin „ingerarea” obligatorie a unor informații medicale și „sfaturi” pro vaccinare.
Dar, completând spiritul propriei interpretări a libertății de a alege… semiliber, în fapt, de a limita alegerea la ceea ce oferă statul ca informații, și nu Constituția, impunând amenzi, nu doar în cazul refuzului de a participa la ședințele de consiliere (a priori despre folosul vaccinării, deși, constituțional, dar și rațional, s-ar impune atât prezentarea beneficiilor, cât și a riscurilor, în egală măsură), ci inclusiv pentru refuzul vaccinării după participarea la un anumit număr de ședințe de consiliere. Moment în care, vaccinarea devine tot obligatorie, nemaifiind doar condiționată, nici măcar de asumarea achitării unor amenzi.
Or, aici este o fractură de logică juridică… Pentru că dacă legea prevede că vaccinarea nu este obligatorie, dar, ea devine, după un număr de ședințe de consiliere, în clipa în care este evident că nu se va obține rezultatul de convingere scontat de autorități, nu este vorba de un șantaj al statului la adresa cetățenilor?… Și de obținerea unor foloase necuvenite de pe urma acelor indivizi care acceptă achitarea unor amenzi pentru dreptul lor de a alege liberi.
Juridic, legea vaccinării devine acum dezastruoasă din perspectivă unei minime corelări, nu cu necesarul societăți (poate al vaccinării otova, poate nu, vor trebui mulți ani și multe studii pentru a da un argument final), ci măcar cu un minim respect al literei constituționale.
Legea a fost atât de schilodită în logica ei că mai bine rămânea în acel sertar în care a stat închisă pe fundalul atâtor îndoieli… De fapt, indirect, ea arată exact felul în care funcționează societatea azi, la nivelul legiuitorului și al clasei politice. Pentru că forma aberantă în care a fost rescrisă este rezultatul acordului politic între partide. De acolo a ieșit acestă struțo-cămilă dantelată, în care ceea ce nu este obligatoriu azi devine obligatoriu mâine, iar până atunci are un statut a priori de condiționare. Și nu face altceva decât să dea apă la moară celor ce pledează pentru nevaccinare. Pentru că, să vii în plină manifestare a isteriei legate de coronavirus, când pentru câteva cazuri s-au golit magazinele și farmaciile, cu o asemenea formă a legii, denotă nu ignoranță, ci ticăloșie. Acea ticăloșie de a semăna alți germeni de nesfârșite discuții, de a semăna îndoială și disensiuni sociale…
Lasă un răspuns