Noile modificări aduse legii învățământului sunt catastrofale… Și denotă că și această lege a rămas în esență doar un suport pentru impunerea drepturilor celorlalți și restrângerea, pas cu pas, nu a drepturilor, că pe ăstea nu le mai avem de multă vreme, ci a „facilităților” pe care ni le mai lăsaseră guvernanții. Am acceptat să fim tratați nu ca o majoritate, ci sub forma unor străini în propria lor țară, iar mâine-poimâine ni se va spune că noi suntem „venetici” aici, iar de la repudiatul non-correctness „Afară cu ungurii din țară!”, o să ni se strige nouă „Marș!”. Sau marș vom traduce noi din „pașapoartele” pe care le vom primi la ieșirea din țară…
Și am ajuns aici pentru că noi am acceptat aceste lucruri… Și nu am păzit nici măcar rostul pentru națiune a uneia dintre cele mai importante mijloace în prezervarea identității, a istoriei, a culturii, a limbii: Legea învățământului. Chiar dacă am știut ca ea va fi mereu folosită pentru strecurarea (apoi impunerea) unor modificări care să ducă la enclavizarea, întâi culturală (sub numele „nepretențios”, european chiar, de „multiculturalitate”), apoi educațional, lingvistic și, din aproape în aproape, sfărâmând fundament cu fundament, o federalizare „in situ” a întregii țări.
Acum prin alte modificări la o lege menită a ne crește educați și luminați copiii, căci un popor luminat nu vrea, nu visează, nu năzuiește, ci impune să fie liber, nu?!, practic nu doar maghiara devine o a doua limbă oficială, ci oricare altă limbă de pe glob. O „multilingvizare” (!) în care singura absentă va fi chiar limba noastră.
Iar parșivitatea celor ce au strecurat aceste modificări vine mai ales din „viziunea” a ceea ce se v-a derula de la sine într-un drept a priori pentru oricare minoritar, nu neapărat minoritate. Căci să obligi universitățile să asigure examene de admitere în limba în care a studiat un candidat nu constituie decât mușcătura de omidă a ticăloșiei. Viermele ce (ne) va mistui pe de-a întregul va „crește” abia după acest „pas”. Pentru că doar acum legea nu prevede, ar fi bătut la ochi, dar ce se va întâmpla cu acei candidați admiși pe limbile lor de „suflet”? Evident, o singură sesizare la avocatul Poporului, la CNCD, o singură reclamație, nu a neconstituționalității de acum a legii, ci a obligației de a extinde „constituționalitatea” ei multi-minoritar-lingvistică și după admitere, va fi suficientă pentru a „corecta” legea.
Un singur minoritar maghiar la fiecare universitate de stat ori privată, un singur examen în limba acestuia, ceea ce nu ar fi un cap de țară, la nivel organizatoric, iar apoi va fi reclamată obligația acelor instituții de asigura și programele de studiu în limba în care a fost susținut examenul de admitere… Și așa vom porni la vale printr-un alt bulgăre la care am pus și noi umărul…
Ar fi fost într-adevăr simplu ca legea să prevadă că examenul de admitere poate fi asigurat de către universitate în limba minoritarului, dar programul de educație se va desfășura doar în limba română. Nu ar mai avut rost însă modificările de acum, Pentru că interesul este generalizarea oricărei alte limbi în România.
Iar dacă legea încalcă violent autonomia universitară prin impunerea obligației ca instituțiile să asigure examenul de admitere în alte limbi (în loc de firescul „poate organiza”), tot ea aduce în prim plan și moralitatea… rectorilor. Mai importantă, pentru starea la care am ajuns acum ca națiune, căci, așa cum sunt profesorii (dascăli cu har și vocație sau simplii răsfoitori de cataloage) tot așa va fi și poporul… Astfel, Legea le dă ocazia rectorilor de a-și face acele chipuri în lutul dinastiei profesorale, prin eliminarea numărului maxim de mandate. Și va fi de văzut câți dintre rectori vor pune mai presus Universitatea, autonomia universitară, principiile și moralitatea, și vor reclama „la pachet” porcăriile aduse noi legi, și câți, pentru murirea lor în iluzoria impresie a nemuririi ca nume pe o etichetă vor privi „discret” în altă parte…
Acum legea va merge la promulgare… Iar o altă consecință a indiferenței noastre este aceea că nici măcar nu mai putem satiriza pe marginea „limbii” în care va fi ea promulgată (ori retrimisă la reexaminare) de către Klaus Iohannis, ci doar a unui dacă devenit înlocuitor al oricărui idiom nativ al majorității noastre…
P.S. (la o țară…):
La toate acestea se adaugă și prevederile dăncilizate ale Codului Administrativ, pe care CCR le-a găsit ca fiind perfect constituționale, care permit autorităților locale să utilizeze limbile minorităților și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20 la sută de reprezentare, fiind înlocuită și sintagma „bilingv” cu enunțul extrem de permisiv „în limba română și în limba minorităților”…
Lasă un răspuns