Dreptul nostru la ultimul cuvânt! Așa ar trebui să se intituleze proiectul liberal despre care nu vorbește nimeni! Restituirea dreptului național al ultimului cuvânt al Statului Român! Dreptul legitim al României de a-și impune punctul de vedere când interesele sale sunt lezate, indiferent de clauzele și chichițele dintr-un contract ori altul. Dar despre asta nu vorbește nimeni… Chiar dacă proiectul de lege reprezintă poate cel mai important act de restituire națională din ultimele trei decenii, putându-se constitui și într-un prim pas pentru punerea în aplicare a devizei „Prin noi înșine!”, dincolo de nuanțele ei romantice și istoriografice.
E drept, cu o asemenea „centură de siguranță” trebuia plecat la drum acum 30 de ani… Și poate că astăzi nu am mai fi numărat multe dintre jafurile din economia românească… Am fi avut o șansă, pentru că, așa, resursele țării ar fi rămas pe mai departe ale românilor. Și, mai ales, dreptul de a decide asupra lor, atât pentru „prezentul” fiecărui an al fiecărui mega contract de „dezavuțire” a țării, cât și pentru viitor…
Cu un asemenea proiect, prin principiul pe care l-ar fi impus (și care putea reprezenta, ulterior, o speță de generare a altor inițiative, mult mai concrete), liberalii au jucat dur. Chiar înaintea unei moțiuni de cenzură care, poate nu întâmplător, a dus la căderea guvernului Orban! Pentru că, deși în esență prin actualul proiect ei protejau interesele UE, în realitate (că au vrut ori nu!) s-au poziționat în fața Europei, a partenerilor „strategici” (strategici doar în formele lor de spoliere a țării de resurse!), într-o postură deranjantă, pentru întâia oară în trei decenii, România transmițând un mesaj de suveranitate în deciziile sale economice.
Proiectul este simplu și nu trebuie abandonat, prevăzând ca orice act care vizează concesionarea, reconcesionarea și/sau exploatarea unui zăcământ petrolier să fie lovit de nulitate dacă nu există un aviz din partea guvernului pentru orice modificare adusă față de condițiile cadru inițiale. Motivul este simplu și nu poate fi atacat de nici o așa-zisă parte lezată: siguranța națională.
Practic, s-ar introduce în dreptul nostru principiul „ultimului cuvânt”. Ultimul cuvânt al Statului Român, ceea ce ar valora mai mult decât orice prevedere vizând dreptul de preempțiune pe care îl avea România în astfel de cazuri.
Un pas radical, dar incomplet… Pentru că, în această etapă, sunt „acoperite” doar situațiile legate ori generate de către „persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene”, evitându-se astfel o reacție brutală din parte unor țări ce și-ar putea vedea direct vizate acțiunile lor de spoliere a resurselor noastre. Și, chiar dacă poate părea, în acest moment, prea puțin față de nevoile de recuperare ale României, totuși este cu mult mai mult decât nimicul pe care l-au „securizat” toate guvernele de până acum. Pentru că, lucrul cel mai important al proiectului este faptul că el generează și impune un principiu. Un soi de „restitutio in integrum” al dreptul nostru de a decide. Și se constituie într-un izvorâtor de drepturi, dar și alte principii ce azi poate par imposibile, pentru viitor.
Mulți vor ataca proiectul spunând că este inutil. Că nu a fost formulat decât strict pentru zăcămintele petroliere (în speță, pentru recuperarea licenței de exploatare de la compania americană Exxon) și, de fapt, nu va putea stopa vânzarea peste noi a licențelor actuale de exploatare, el neputând prevedea, ca principiu juridic, decât pentru viitor.
Și poate că, într-adevăr, așa este… Un proiect de lege ce pare a aduce prea puține lucruri concrete, și, mai ales, imediate, în raport cu ostilitatea care o va genera. Dar, din nou, mai puținul de acum este infinit mai mult decât nimicul a 30 de ani de nepăsare! Iar el se poate constitui și într-un „cap de pod” pentru afirmarea intereselor naționale (și, de ce nu?!, chiar suveraniste) pentru viitor. Când, având un principiu legiferat, orice viitor guvern va putea dezvolta instrumentele necesare protejării intereselor Statului Român.
Acum poate părea prea punctual, prea sărăcăcios în cuprindere: doar zăcămintele petroliere. Dar nimic nu va împiedica guvernele viitoare să extindă aria de resurse vizate. Și da, poate că, pentru anumite licențe și exploatări, proiectul vine prea târziu ca șansă de „ajustare”, putându-se invoca faptul că o lege nu poate acționa decât pentru viitor. Dar și aici va fi loc de discuții, fiind problema experților în drept constituțional să spună dacă, în momentul în care este vorba de siguranța națională, astfel de prevederi pot viza orice tip de contract, indiferent de „vechimea” lui, indiferent de „politicul” care l-a generat la un anumit dat.
Lasă un răspuns