Panica mondială „Coronavirus”

Marile ziare occidentale, europene şi americane, dar şi televiziunile de ştiri sau cele generaliste, informează zi după zi despre numărul crescând de contaminări şi despre cel al deceselor, deşi deocamdată creşterea nu e exponenţială. Se închid frontiere terestre şi aeriene, se suspendă sine die zborurile înspre şi dinspre China, mai ales cele legate de Wuhan, epicentrul epidemiei. Peste 300 din top 500 cele mai mari companii globale sunt prezente la Wuhan sau în provincia Hubei, printre care Microsoft, Siemens, Renault, Honda, General Motors, Volkswagen, BMW, Peugeot etc.

Industria mondială a automobilului foloseşte 200.000 de angajaţi direct la Wuhan şi peste un milion indirect. Wuhan şi provincia Hubei, în care e situat, constituie unul dintre marile centre industriale ale Chinei – sunt reprezentate, de asemenea, fabrici şi ateliere de materiale de construcţii, obiecte de artă decorativă, de papetărie şi articole sportive, produse alimentare şi băuturi nealcoolice etc. Wuhan şi regiunea Hubei, 56 de milioane de locuitori, sunt deja de două săptămâni în carantină severă, iar producţia industrială e grav compromisă, fabricile sunt blocate, iar aprovizionarea globală e puternic afectată.

Dacă pandemia se va prelungi dincolo de martie-aprilie, consecinţele pentru economia mondială riscă să fie catastrofale. Să nu uităm, China este uzina lumii, consumatorul american e complet dependent de muncitorul chinez. Restaurantele trag obloanele, avioanele şi trenurile nu mai circulă, şcolile s-au închis, fabricile funcţionează la subcapacitate, haotic sau se închid. Economia reală, cea productivă, şi nu cea financiară şi speculativă, e deja serios atinsă. Se declanşează astfel noua mare criză economică despre care s-a tot vorbit, sub acoperirea coronavirusului? Nimeni nu ştie să răspundă în acest moment.

Dar România nu pare a face parte din U.E. şi nici măcar nu e de pe planeta Pământ. Asta din punctul de vedere al acoperirii media, al interesului guvernanţilor români pentru ce se întâmplă în lume. Pentru că, altfel, farmaciile din ţară sunt în permanenţă în ruptură de stoc la măştile care pot proteja, fie şi imperfect, de contaminarea cu coronavirus. În plus, după unii cercetători, contaminarea nu se produce doar prin căile respiratorii, ci şi prin ochi. Are România stocul necesar de măşti? Dar, mai grav, suntem capabili să detectăm acest foarte periculos virus? Ministerul Sănătăţii nu se arată în nici un fel preocupat (nu e capabil?) să informeze populaţia. Evitarea panicii nu-i scuteşte pe cei răspunzători de obligaţiile profesionale obiective.

Cele mai dure, mai draconice măsuri pentru a-şi apăra populaţia au fost anunţate de autorităţile de la Washington, care practic au suprimat contactele cu China şi au impus o carantină totală celor care vin din Wuhan şi din regiunea Hubei. Alte ţări, printre care Italia, care a introdus o procedură de stare de urgenţă pe şase luni, cu suspendarea tuturor zborurilor din şi spre China. Germania, în urma altor ţări, ca S.U.A., Franţa, Japonia, Elveţia etc., îşi repatriază cetăţenii din China, 180 de francezi au fost repatriaţi şi plasaţi într-un centru din sudul Franţei, lângă Marsilia, pentru o carantină strictă de 14 zile, la care şi-au dat cu toţii acordul în scris.

De unde vine virusul? Este de origine animală, de la carnea de liliac sau de şarpe vândută ilegal în pieţele din Wuhan? Este produs într-un laborator ca armă biologică? Cum se propagă? Cum te poţi apăra de el? Există vreun tratament eficace până la fabricarea unui vaccin ? Cine e cel mai expus ? (Majoritatea celor decedaţi sunt persoane de peste 60 de ani care suferă de boli cronice, de inimă, de diabet etc. Dar tinerii pot fi purtători şi transmiţători involuntari ai coronavirusului). Marile ziare (Le Figaro, Le Monde, New York Times…) încearcă să răspundă, pe chat-uri organizate, la întrebările cititorilor lor stresaţi.

Noul guvern liberal, condus autoritar de paralelul, de arogantul Klaus Iohannis, cu C.S.A.T.-ul său, cu numeroasele lui servicii secrete, inclusiv S.P.P.-ul generalului Pahonţu (vezi aiuritoarele dezvăluiri ale lui Gelu Vişan despre Lucian Pahonţu şi Daniel Funeriu), nu are astfel de greţuri. Iohannis vrea doar anticipatele sale, vrea guvernul său de paie, pus la dispoziţia comanditarilor, a patronilor săi globali. Dacă guvernul nu este capabil să gestioneze, să ţină sub observaţie şi să informeze populaţia în legătură cu marea teamă care a cuprins lumea, mai rămâne presa, fie ea doar altermedia, să le spună oamenilor câte ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



„Doamne, ocroteşte-i pe români!”

Click aici pentru film




de Gh. D. Constantinescu








  • PARTENERI

/script-homepage.js">'; //} ?>